Maurice Ravel – creatorul Bolero-ului

Compozitor francez impresionist, celebru mai ales datorită muzicii de balet pentru orchestră în Do major Bolero, compusă în 1928, una din ultimele piese compuse înainte ca boala să-l condamne la tăcere. Acesta a fost Maurice Ravel.

S-a născut pe 7 martie 1875 în Ciboure, Franța. Atracţia  compozitorului pentru sonorităţile hispanice se explică astfel prin ADNul  basco-hispanic. Însă micul Maurice nu a petrecut în Ţara Bascilor decât puţin timp; părinţii au venint la Paris chiar în anul naşterii sale . Ravel a fost un talent precoce, încurajat de tatăl său. La doar 12 ani a fost admis la celebrul Conservator din Paris.

Ca student nu a fost prea sârguincios (a fost dat afară de două ori) cu toate că era considerat foarte talentat. În acea perioadă a compus câteva dintre capodoperele sale, printre care „Pavane pour une infante défunte” (1899), o splendoare muzicală ce descrie un dans al unei mici prințese de la curtea Spaniei. Această bijuterie plină de imaginație și minuțiozitate tehnică i-a adus prima recunoaștere în calitate de compozitor de valoare.

A fost un pianist remarcabil care a dedicat primele sale lucrări acestui instrument: menuet antic, habanera, pavană pentru o infantă moartă: dovedind o înclinație deosebită pentru dans; de la dansul din epoca barocului pană la cel modern: vals, foxtrot dar și pentru blues. Ravel a reînviat spiritul clasic francez în sonatină pentru pian și în suita preclasică Mormântul lui Couperin. Cea mai populară creație a sa simfonică este BOLEROUL – conceput pe un ritm obstinat care a persistat până la sfârșitul lucrării. Ravel a expus la flaut o amplă melodie alcătuită din două perioade muzicale după care a reluat mereu aceeași linie melodică și i-a suprapus succesiv câte un instrument la cvartă și octavă.

Rezultatul a fost persistența accentelor melodiei care la fiecare reluare s-a modificat efectul timbral, a crescut ca intensitate. Sedus de muzica orientală, a compus pentru voce și pian diferite melodii incluse în cicluri:  5 melodii grecești,  2 melodii ebraice,  3 cântece din Madagascar , 3 cântece ale lui Don Quijote, 7 cântece populare, ciclul de lieduri Istoriile Naturale.

Sănătatea a început să i se deterioreaze din vara anului 1933, iar Ravel a avut probleme: nu a mai avut tăria de a scrie, a vorbit cu greutate dar capacităţile intelectuale i-au rămas intacte. Acesta s-a stins din viață la 28 decembrie 1937, la 62 de ani.

  

Surse:

https://www.ziarulmetropolis.ro/maurice-ravel-dandy-impresionist-genialul-creator-al-bolero-ului/

https://www.britannica.com/biography/Maurice-Ravel

 

 

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Maurice Ravel - creatorul Bolero-ului
Loading
/
Robert Delaunay – pictor francez

Robert Delaunay – pictor francez

Robert Delaunay este un artist care a pictat în mai multe stiluri. Mai întâi picta în stil neo-impresionist, după care a pornit mișcarea orfistă în artă. Este reprezentantul principal al acestui curent. De asemenea a creat împreună cu soția sa, Sonia, simultaneismul....

Barbu Ștefănescu Delavrancea – scriitor cu un talent deosebit

Barbu Ștefănescu Delavrancea – scriitor cu un talent deosebit

Scriitor, orator și avocat român, membru al Academiei Române și primar al Capitalei. Este tatăl pianistei și scriitoarei Cella Delavrancea, precum și al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din România. Acesta este Barbu Ștefănescu...

Camil Petrescu – inițiatorul modernismului

Camil Petrescu – inițiatorul modernismului

Camil Petrescu a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. Este inițiatorul romanului modern. S-a născut în luna aprilie 1894, în București. A rămas orfan de mic de ambii părinți și a fost crescut de o doică din familia subcomisarului de...

Giuseppe Tartini – violonist talentat, șlefuit prin muncă

Giuseppe Tartini – violonist talentat, șlefuit prin muncă

Giuseppe Tartini este unul din cei mai mari violoniști ai secolului al XVIII-lea, alături de Vivaldi și Veracini.  Încă de tânăr impresiona prin talentul său la vioară. Acest talent a fost amplificat prin studiu. Toată viața a studiat muzică pentru a deveni tot mai...

Amza Pellea – cel mai îndrăgit oltean al României

Amza Pellea – cel mai îndrăgit oltean al României

Actor incomparabil de film, radio, teatru, televiziune și voce, care are locul lui în istoria artelor spectacolului din România. Este foarte cunoscut datorită rolului memorabi de Nea Mărin, care i-a relevat atât de bine disponibilitățile sale pentru comedie. Totodată,...

Gheorghe Zamfir – artistul fără egal al naiului

Gheorghe Zamfir – artistul fără egal al naiului

Naist și compozitor român; s-a exprimat artistic printr-un instrument aproape uitat (naiul) și a reușit să cucerească aplauzele întregii planete. A modificat forma, construcția și tehnica naiului, lărgindu-i considerabil paleta de interpretare. A introdus naiul în...