Medicul NICOLAE KALINDERU (6 decembrie 1835 – 16 aprilie 1902)

Nicolae Kalinderu vede lumina zilei la data de 6 decembrie 1835 în București. Conform mai multor surse documentare, familia acestuia ar fi fost de origine turcă, numele lor însemnând în traducere „fiul filosofului”.

Kalinderu a studiat în Franța timp de mai mulți ani și a frecventat cursurile Facultății de Medicină din Paris începând cu anul 1853. Pe timpul studenției a fost profund marcat atât de medicina experimentală a lui Bernard, cât și de teoria bacteriologică a lui Louis Pateur.

Considerat unul dintre cei mai importanți interniști din țară, Nicolae Kalinderu va fi admis în urma unui concurs ca intern al Spitalelor din Paris începând cu anul 1863, iar ulterior ca extern, reușind să devină și Membru Corespondent al Academiei de Medicină din Paris.

În anul 1870, acesta își va susține teza de doctorat, reușind să obțină astfel și titlul de doctor în medicină și chirurgie. Imediat după acest episod, cel ce avea să fie cel dintâi clinician cercetător al României revine în țară unde va activa la Spitalele „Colentina” și „Brâncovenesc”.

Timp de mai bine de 15 ani, Kalinderu își va asuma și funcția de dascăl, fiind profesor de Clinică Medicală la Facultatea de Medicină din București.

Principalele domenii de interes ale acestuia presupuneau studierea meningitei tuberculoase la adulți,miopatiile sau anevrismul sifilitic al aortei. Alături de binecunoscutul medic Victor Babeș a inițiat mai multe cercetări în domeniul histologiei, microbiologiei sau a diagnosticului și epidemiologiei leprei, reușind să inițieze și o serie de măsuri care aveau drept scop combaterea acestei boli.

Kalinderu va reuși, de asemenea, ca alături de Babeș și Gheorghe Marinescu să editeze câteva periodice cu specific medical printre care și revista România medicală.

Pentru întreaga sa activitate și implicare în viața medicală, Nicolae Kalinderu va fi răsplătit cu mai multe premii de-a lungul carierei sale. Acesta a fost membru al Societății Dermatologice din Paris, dar și Membru Corespondent al Academiei Române începând cu anul 1890.

Acest prim clinician cercetător din țară va trece la cele veșnice la data de 16 aprilie 1902 în satul Ciulnița din județul Argeș.

 

Resurse:

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Medicul NICOLAE KALINDERU (6 decembrie 1835 - 16 aprilie 1902)
Loading
/
Mai multe din Personalitatea zilei
Moș Ion Roată (31 martie 1806 – 20 februarie 1882)

Moș Ion Roată (31 martie 1806 – 20 februarie 1882)

Personalitatea zilei de 20 februarie este binecunoscutul Moș Ion Roată, țăranul despre care știm că a avut un rol important în realizarea Unirea Principatelor Române. Datorită contribuțiilor și implicării sale în marele eveniment din anul 1859, numele de „Moș Ion...

Episcopul MELCHISEDEC ȘTEFĂNESCU (15 februarie 1823 – 16 mai 1892)

Episcopul MELCHISEDEC ȘTEFĂNESCU (15 februarie 1823 – 16 mai 1892)

Episcopul Melchisedec al Romanului, unul dintre cei mai culți și iscusiți ierarhi ai celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea se naște la data de 15 februarie 1823 în județul Neamț, într-o familie de preoți. Ambii părinți, atât preotul Petrache, cât și...

Feodor Dostoievski (30 octombrie 1821 – 9 februarie 1881)

Feodor Dostoievski (30 octombrie 1821 – 9 februarie 1881)

Opera marelui scriitor rus Feodor Dostoievski a avut un impact profund asupra mai multor domenii de interes printre care se regăsesc: literatura, psihologia, filosofia și chiar teologia secolului al XX-lea. Dostoievski provine dintr-o familie cu rădăcini...