Medicul NICOLAE KALINDERU (6 decembrie 1835 – 16 aprilie 1902)

Nicolae Kalinderu vede lumina zilei la data de 6 decembrie 1835 în București. Conform mai multor surse documentare, familia acestuia ar fi fost de origine turcă, numele lor însemnând în traducere „fiul filosofului”.

Kalinderu a studiat în Franța timp de mai mulți ani și a frecventat cursurile Facultății de Medicină din Paris începând cu anul 1853. Pe timpul studenției a fost profund marcat atât de medicina experimentală a lui Bernard, cât și de teoria bacteriologică a lui Louis Pateur.

Considerat unul dintre cei mai importanți interniști din țară, Nicolae Kalinderu va fi admis în urma unui concurs ca intern al Spitalelor din Paris începând cu anul 1863, iar ulterior ca extern, reușind să devină și Membru Corespondent al Academiei de Medicină din Paris.

În anul 1870, acesta își va susține teza de doctorat, reușind să obțină astfel și titlul de doctor în medicină și chirurgie. Imediat după acest episod, cel ce avea să fie cel dintâi clinician cercetător al României revine în țară unde va activa la Spitalele „Colentina” și „Brâncovenesc”.

Timp de mai bine de 15 ani, Kalinderu își va asuma și funcția de dascăl, fiind profesor de Clinică Medicală la Facultatea de Medicină din București.

Principalele domenii de interes ale acestuia presupuneau studierea meningitei tuberculoase la adulți,miopatiile sau anevrismul sifilitic al aortei. Alături de binecunoscutul medic Victor Babeș a inițiat mai multe cercetări în domeniul histologiei, microbiologiei sau a diagnosticului și epidemiologiei leprei, reușind să inițieze și o serie de măsuri care aveau drept scop combaterea acestei boli.

Kalinderu va reuși, de asemenea, ca alături de Babeș și Gheorghe Marinescu să editeze câteva periodice cu specific medical printre care și revista România medicală.

Pentru întreaga sa activitate și implicare în viața medicală, Nicolae Kalinderu va fi răsplătit cu mai multe premii de-a lungul carierei sale. Acesta a fost membru al Societății Dermatologice din Paris, dar și Membru Corespondent al Academiei Române începând cu anul 1890.

Acest prim clinician cercetător din țară va trece la cele veșnice la data de 16 aprilie 1902 în satul Ciulnița din județul Argeș.

 

Resurse:

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Medicul NICOLAE KALINDERU (6 decembrie 1835 - 16 aprilie 1902)
Loading
/
Mai multe din Personalitatea zilei
Iuri Alexeevici Gagarin (9 martie 1934 – 27 martie 1968)

Iuri Alexeevici Gagarin (9 martie 1934 – 27 martie 1968)

Iuri Alexeevici Gagarin s-a născut la data de 9 martie 1934 într-o familie cu patru copii, în actuala regiune Smolensk din Rusia. Părinții săi, atât mama, cât și tata, lucrau în domeniul agriculturii, iar cât timp aceștia erau plecați, de creșterea celor mici se ocupa...

Ludwig van Beethoven

Ludwig van Beethoven

Ludwig van Beethoven s-a născut în anul 1770 în Bonn, Germania, însă despre data exactă nu se știu prea multe lucruri. Cele mai multe surse consideră însă că aceasta ar fi cel mai probabil ziua de 16 decembrie. Despre Beethoven putem afirma că poate fi cu ușurință, în...

Scriitoarea ANA BLANDIANA

Scriitoarea ANA BLANDIANA

Otilia Valeria Coman, cunoscută drept Ana Blandiana, vine pe lume de praznicul Buneivestiri, în anul 1942, la Timișoara, în familia preotului ortodox Gheorghe Coman. În anul 1944, după ce Ardealul de Nord a fost retrocedat,familia scriitoarei este nevoită să se mute...

JULES VERNE (8 februarie 1828 – 24 martie 1905)

JULES VERNE (8 februarie 1828 – 24 martie 1905)

Jules Gabriel Verne s-a născut la data de 8 februarie 1828 în Nantes, Franța, într-o familie cu cinci copii, fiind fiul lui Pierre și al Sophiei Verne, provenită dintr-o familie de navigatori. După ce întâiul născut, Jules Gabriel, a venit pe lume, familia a fost...