PS Melchisedec Ștefănescu al Romanului – episcop, istoric și mare patriot

Melchisedec Ștefănescu,  a fost numit de mitropolitul Iosif Naniescu „cel mai învățat episcop al românilor”. Toată viața a fost un iubitor de învățătură și a încercat să îmbunătățească sistemul  școlar,  ca tot mai mulți elevi să treacă de la sistemul improvizat pe care îl avea școala la început la un sistem mai organizat și mai complex. Erudiția sa i-a determinat pe conducătorii țării să-l cheme în funcții importante de conducere, dar de fiecare dată a refuzat, pentru a nu aprinde și mai mult pe cei care îl vorbeau de rău. A încercat să evite viața politică, dar, atunci când era spre binele țării, a participat la acțiunile necesare.

Melchisedec Ștefănescu ( cu numele de mirean Mihail) s-a născut la data de 15 februarie 1823 în Gârcina, județul Neamț. Atât tatăl, cât și bunicul său au fost preoți în satul natal. La vârsta de 7 ani, învață școală în satul natal. La acea vreme, școlile nu erau cum le știm noi astăzi. Tânărul Mihail a învățat carte de la preotul și dascălul din sat, în biserică. După doi ani, pentru că „avea deșteptăciune și dor de învățătură”, a fost trimis la școala din Târgul Piatra unde se mai învățau cântări și rânduieli bisericești, precum și aritmetica.  Tot în Piatra a mai urmat școala  boierului Sulgeriul.

În 1834 tatăl său îl înscrie la seminarul de la Socola. În cei 7 ani de seminar s-a dovedit a fi un elev eminent și foarte disciplinat. Nu a primit niciodată vreo pedeapsă disciplinară.  În  noiembrie1841 se întoarce acasă. Nu a reușit să stea mult, că a și fost chemat învățător în comuna Șerbești din județul Neamț.

În anul 1842 s-au adăugat discipline noi la seminar și absolvenții erau invitați să participe la acestea dacă vor. Tânărul Mihail nu a stat mult pe gânduri și a lăsat catedra. A mers la seminar pentru a-și îmbogăți cultura generală.

Pentru că era un student eminent, directorul seminarului, Veniamin Filaret Scriban îl invită în anul 1843 să predea la seminar. În același an, în luna decembrie, dintr-un imbold lăuntric Mihail Ștefănescu se călugărește, sub numele de Melchisedec. În august 1844  este hirotonit ierodiacon, iar în decembrie este numit inspector al seminarului. Ca inspector, ierodiaconul a fost un adevărat pedagog. Îl cunoștea pe fiecare elev în parte, „cu caracterul și apucărurile sale”. Prin observații ușoare și sfaturi blânde a câștigat dragostea și resectul elevilor.

În anul 1848 este trimis să-și aprofundeze studiile la Academia duhovnicească din Kiev.

Întors în țară, episcopul Hușilor Meletie Istrati, l-a însărcinat să conducă nou înființatul seminar de la Huși. Aici a redactat programe școlare și  a reușit să mărească bugetul pentru plata profesorilor și întreținerea elevilor. De asemenea reușește să clădească încăperi noi. Pe când a plecat de la Huși, seminarul era complet schimbat față de cum a fost la început. În anul 1851 a fost hirotonit preot, iar în anul 1853 a fost hirotesit arhimandrit.

În anul 1856, părintele Melchisedec Ștefănescu era un înfocat apărător al Unirii Principatelor. A ținut predici și cuvântări despre cât de măreț ar fi ca „frații să stea împreună”, adică Moldova și Țara Românească să se unească. A făcut parte din Adunarea Ad-hoc și a participat la luarea deciziilor.  În toată perioada cât s-au luat decizii a predicat și ținut cuvântări patriotice.

Renumele pe care și l-a câștigat arhimandritul Melchisedec ca membru în divanul  Ad-hoc al Moldovei au făcut să fie numit ministru al cultelor și instrucțiunii publice. Însă, pentru că alegerea sa a provocat multă tulburare și invidie, și-a dat demisia după numai 3 zile. Mai târziu a fost ales membru în comisia pentru secularizarea averilor mănăstirești. Intrarea în vigoare a deciziei de secularizare a nemulțumit teribil pe toți membri Bisericii. Chiar și în ultimii ani de viață îi părea rău că lucrurile s-au întâmplat așa. Lucrurile nu au ieșit cum i se promiseseră, nici cum sperase. Dar chiar dacă evenimentul nu a fost unul fericit, a avut  totuși un efect benefic pe termen lung. Secularizarea averilor mănăstirești a adus independență Bisericii din România, care până atunci avea multe locașuri  închinate Țării Sfinte sau Sfântului Munte. Când o mănăstire este „închinată” înseamnă că toate veniturile ei se aflau în posesia celor din străinătate.

În anul 1869 iese sub tipar monumentala lucrare a lui Melchisedec Ștefănescu, „Cronica Hușilor”. Această operă, dimpreună cu cealaltă activitate academică a sa, a determinat Academia Română să-l facă membru în anul 1870.

La data de 20 decembrie  1862, a fost hirotonit episcop  al Dunării de Jos. În anul 1868 a fost trimis într-o misiune diplomática în Rusia pentru a îmbunătăți relațiile cu imperiul vecin, care  mai târziu a confiscat din teritoriul Dunării de Jos.   Apoi în anul 1879 a fost  ales episcop de Roman. Cât timp a fost episcop  aici a făcut multe vizite cu scop științific. A făcut cercetări istorice și arheologice  la mănăstirile Putna, Sucevița, Dragomirna și a vizitat de asemenea alte localități din Bucovina.  În anul 1884 a vizitat Bulgaria, iar în anul următor Rusia. Pe unde a călătorit, a consemnat în scris istorie, pentru ca nu cumva să se piardă informația știută.  Când s-a întors de la Petersburg, regele Carol i-a propus să devină consilier al tronului și a stăruit să accepte să devină ministrul cultelor. Episcopul Melchisedec Ștefănescu a refuzat. Avea mulți oameni care nu îl vorbeau de bine și nu își dorea să aprindă și mai tare ura și invidia lor.

În timpul păstoririi sale a încercat, pas cu pas să înlocuiască limba slavonă din cult, pe care majoritatea românilor nu o mai înțelegeau cu limba română. Totuși, chiar dacă românii nu înțelegeau limba slavonă, enoriași bulgari și ruși cereau ca slavona să nu fie înlocuită. A fost nevoie de mult tact pentru a face trecerea.

Prin stăruințe la organele de Stat a reușit să înzestreze eparhia cu clădiri noi. Obișnuia să viziteze seminarul cât de des putea. Uneori mergea zilnic. Îi încuraja și sfătuia pe profesori, vorbea cu elevii, iar pe cei care se remarcau prin învățătură îi premia cu cărți și bani.  De asemenea îi trimitea pe cei studioși la studii în străinătate, iar pe cei săraci îi ajuta material să-și finalizeze școala. În raporturile cu oamenii era foarte amabile cu toți. Vorbea cu toți, indiferente de rang. Pentru el toți oamenii erau egali. Aceste lucruri l-au făcut un om iubit de credincioși.

Toamna, când se culegea porumbul din grădina episcopiei simțea o deosebită plăcere să se alăture muncitorilor și să culeagă împreună cu ei.

Pe lângă cărțile de istorie și arheologie, a mai tipărit cărți de filologie, manuale școlare pentru seminarii și a tradus cărți de cult în limba română.

A trecut la cele veșnice în data de 16 mai 1892, în urma unei boli de ficat, pe care, cercetătorii istorici spun că a dobândit-o de la stresul ce i-l provocau cei care îl vorbeau de rău. Constantin Diculescu spune că  acuzațiile la adresa lui erau calomnii, pornite din ură și invidie. În cei 50 de ani de păstorire, mărturisește episcopul Melchisedec, tot ce a lucrat, a lucrat doar pentru binele țării și al Bisericii. Chiar dacă a fost mereu chemat de oamenii politici să contribuie la conducerea țării și a fost fost calomniat pentru motive politice, aproape nici o scrisoare de-a sa nu are caracter politic. Numai două scrisori din toate câte a scris în viață conțin păreri politice. El n-a căutat să se amestece în treburi de acest fel. Mai mult, a refuzat de mai multe ori fucțiile pe care conducătorii de stat i le-au oferit.

 

Surse:

Constantin C. Diculescu, Episcopul Melchisedec. Studiu asupra vieței și activității lui, teză de licență, Universitatea din București, Facultatea de Teologie, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1908, pp. 2, 4-5, 11-15, 17-20, 28-29, 41-42, 44, 50, 52, 70, 74-75, 138-141, 145-146.

PS Gherontie Nicolau, Episcopul Constanței, Melchisedec, zugrăvit de câțiva dintre ucenicii săi, Tipografia Sfintei Mănăstiric Cernica-Ilfov, București, 1939, pp. 10-35, 37-56.

Pr. Prof. dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. III, Editura Trinitas, Iași, 2008,  pp.32-33.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
PS Melchisedec Ștefănescu al Romanului - episcop, istoric și mare patriot
Loading
/
Crăciunul anului 1943 în pușcărie | Bartolomeu Valeriu Anania

Crăciunul anului 1943 în pușcărie | Bartolomeu Valeriu Anania

Se apropiau Sărbătorile. Într-o bună zi am fost chemat în biroul comandantului. – Ascultă, părinte, dumneata ești singurul popă în pușcăria asta. Vreau să profit de ocazie și să am slujbă de Crăciun. I-am explicat că eu nu sunt preot, ci numai diacon. –...

Nichifor Crainic – prezentatorul teologiei în lumea intelectuală

Nichifor Crainic – prezentatorul teologiei în lumea intelectuală

Nichifor Crainic - cel dintâi teolog român în epoca modernă a istoriei noastre care a scos teologia din cercul strâmt al specialiştilor și a prezentat-o într-o formă impunătoare atenţiei lumii intelectuale. A fost scriitor, poet, ziarist, politician,...

Sfântul Petru Movilă, apărătorul Ortodoxiei

Sfântul Petru Movilă, apărătorul Ortodoxiei

Sfântul Petru Movilă a fost un mare apărător al Ortodoxiei,  care  a încercat să creeze o punte între Ortodoxie și celelalte religii. Petru Movilă era de viță nobilă. S-a născut în familia domnitorului Simion Movilă. Tatăl său a domnit doi an în Țara Românească și un...

Spiru Haret, părintele sistemului de învățământ modern

Spiru Haret, părintele sistemului de învățământ modern

Spiru Haret a fost elevul premiant,  studentul emerit, care după ce a trecut prin  sistemul de învățământ, a revoluționat sistemul școlar românesc. Spiru Haret s-a născut la Iași pe data de 15 februarie 1851, într-o familie de armeni. Tatăl său era avocat și s-a...

Ioan Dragalina – generalul erou din Primul Război Mondial

Ioan Dragalina – generalul erou din Primul Război Mondial

Generalul Ioan Dragalina a fost stimat și iubit de subordonații săi. Un om deosebit care a murit eroic în luptele din Valea Jiului în Primul Război Mondial. El s-a născut în Imperiul Austriac, în Caransebeș, în anul 1860. Tatăl său (Alexandru Dragalina) provenea...