Insistența cultului asupra tainei pascale reprezintă pedagogia Bisericii în proiectarea vieții creștine ca o pregătire perpetuă pentru înviere și pentru viața cea veșnică. Dar viața veșnică nu e pur și simplu viața de după moarte, viața veșnică este viața omului împreună cu Dumnezeu; de aceea, vocația fiecărui creștin asociată la misterul pascal prin botez este să realizeze pe parcursul vieții sale confirmarea sa cu moartea lui Hristos, pentru a participa și la Învierea Lui.
