Mitropolitul Andrei a sfințit casa parohială din Șoimeni și a binecuvântat noul Centru Biblic Catehetic

de | iun. 19, 2021

Sâmbătă, 19 iunie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din Șoimeni, Protopopiatul Cluj I, prilej cu care a binecuvântat casa parohială și noul Centru Biblic Catehetic din localitate.

De la ora 12:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de preoți, a oficiat slujba sfeștaniei la casă parohială, renovată și utilată în perioada 2018-2021. S-a binecuvântat și noul Centru Biblic Cultural-Catehetic „Sfântul Ioan Gură de Aur” și Căsuța Socială „Betania”, pentru activitățile cu copiii și tinerii parohiei și pentru desfășurarea proiectelor sociale inițiate în parohie. De asemenea, s-a sfințit și troița sculptată în stil maramureșan, ridicată de familia preotului paroh, amplasată în curtea casei parohiale.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul Cluj I, preotul Dan Hognogi, preotul paroh Andrei Misaroș, precum și alți preoți invitați.

La final, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură. Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, ierarhul l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe parohul Andrei Misaroș, iar doamnei preotese, Andreea Misaroș, i-a oferit o icoană cu Adormirea Maicii Domnului. De asemenea, toți ostenitorii și binefăcătorii au primit distincții și diplome de aleasă cinstire.

Evenimentul s-a desfășurat în prezența localnicilor, precum și a oficialităților locale, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în această perioadă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

Anul acesta tinerii din Parohia Șoimeni au participat la Concursul Național Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni”, din cadrul programului „Hristos împărtășit copiilor”, desfășurat în Patriarhia Română. „Familia – leagănul cel mai iubit”, mini-proiect desfășurat în Parohia Șoimeni, Protopopiatul Cluj I, în colaborare cu Școala Gimnazială „Alexandru Bohățiel” din Vultureni, Parohia „Sf. Nicolae și Sf. Ilie” din Vancouver, Canada, și Parohia „Sf. Ap. Petru și Pavel. Sf. Spiridon” din Nottingham, Marea Britanie, a obținut anul acesta locul I la nivel de protopopiat și locul al III-lea la etapa eparhială.

Activitățile cu copiii în noul centru catehetic vor continua în această perioadă, urmând a se desfășura prima ediție a activităților școlii de vară, a declarat preotul paroh Andrei Misaroș.

Mitropolitul Andrei a sfințit casa parohială din Șoimeni și a binecuvântat noul Centru Biblic Catehetic

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sărbătoare în vechea biserică a Mănășturului

Sărbătoare în vechea biserică a Mănășturului

Cea mai vechea Biserică Ortodoxă din cartierul clujean Mănăștur a  fostîmbrăcată pe 15 august în straie de sărbătoare. Parohia de pe strada Govora, păstorită de părintele protopop Dan Hognogi și-a serbat de marele Praznic al Adormirii Maicii Domnului, hramul....

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rus

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rus

Luni, 15 august 2016, de Praznicul Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Rus, din comuna Rus, Protopopiatul Jibou, cunoscută în părțile locului și sub denumirea de Mânăstirea „Sfânta Maria – Rus” s-a transformat într-o adevărată oază duhovnicească, la care au venit...

Întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex

Întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex

Tinerii din ASCOR Cluj anunță că reiau întâlnirile cu persoane duhovniceşti şi oameni de seamă ai Ortodoxiei. O primă întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex din Anglia, va avea loc joi, 18 august 2016, la Biserica Studenţilor din Campusul studenţesc...