Mitropolitul Andrei i-a binecuvântat pe românii din Offenbach am Main, Germania

de | iul. 3, 2022 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 3-a după Rusalii, 3 iulie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității ortodoxe române a Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Offenbach am Main, Germania.

Cu acest prilej, la Altarul de vară din curtea parohiei, Părintele Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor restâns de clerici, a oficiat Sfânta Liturghie, în limbile română și germană. Din sobor au făcut parte consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol al Arhiepiscopiei Clujului, arhidiaconul Claudiu Grama, preotul paroh Ștefan Anghel, care este și protopopul Germaniei de Centru-Vest și Luxemburg, și preotul coslujitor Ioan-Sandu Cristea.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia i-a îndemnat pe cei prezenți să aibă o viață creștină cumpătată, pornind de la Evanghelia după Matei, capitolul 6, versetul 33: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”.

„Suntem tentați mereu să fim nemulțumitori cu ceea ce ne dă Dumnezeu. Evanghelia de astăzi ne învață că trebuie să fim mulțumitori, să avem o viață cumpătată”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei.

La finalul slujbei, în semn de prețuire și respect, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oferit preotului paroh Ștefan Anghel, care este și protopopul Germaniei de Centru-Vest și Luxemburg, „Crucea Arhiepiscopală” a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. De asemenea, tuturor celor prezenți le-a oferit iconițe și cărți duhovnicești.

La rândul său, protopopul Ștefan Anghel a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, oferindu-i în dar Foaia Parohială și Albumul „Biserica din sufletul meu”, care conține desene și texte cu mărturiile copiilor din Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Totodată, comunitatea parohială a realizat și o colectă pentru refacerea picturii Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența a numeroși credincioși români, printre care s-a aflat și dr. Adrian Eugen Truța, secretarul eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care face parte din delegația ierarhului. Pentru a onora sărbătoarea, mulți din cei care au participat la slujbă au fost îmbrăcați în straie populare specifice zonei de proveniență.

Scurt istoric

Din punct de vedere jurisdicţional, Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Offenbach am Main, Germania, se află sub oblăduirea canonică a Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord.

Parohia a fost înființată în anul 1975 la inițiativa unui grup entuziast de emigranți români din această zonă, care au solicitat Patriarhiei Române să accepte numirea ca preot a tânărului teolog Tudor Alexandru, doctorand în teologie la Heidelberg în acea vreme.

Din anul 1995, cu binecuvântarea și din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim, parohul bisericii parohiale este preotul paroh Ștefan Anghel, care este și protopopul Germaniei de Centru-Vest și Luxemburg, avându-l alături pe preotul coslujitor Ioan-Sandu Cristea.

Offenbach pe Main este unul din orașele mari din Landul Hessen, Germania. Este așezat în regiunea Rin-Main, are o populaţie de circa 130.000 de locuitori și este direct învecinat cu orașul Frankfurt pe Main. Regiunea Rin-Main este o zonă căutată de românii veniți în Germania la muncă, atât în domenii de vârf (IT, finanțe-bănci, Banca Europeană, inginerie), cât și pentru altele care nu necesită calificare (construcții, abatoare, agricultură etc). Numărul actual al românilor care trăiesc aici este estimat la peste 60.000, conform Ziarului Lumina.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

 

Ultimele articole

Festivalul fructelor de pădure, la Valea Ierii

Iubitorii de natură, cultură și produse tradiționale sunt așteptați duminică, 18 septembrie 2022, la Valea Ierii, acolo unde, în cadrul Zilei comunei va avea loc și prima ediție a Festivalului fructelor de pădure. Acesta va cuprinde o gamă variată de evenimente, atât...

Hramul Mănăstirii „Înălțarea Domnului” de la Muntele Rece

Hramul Mănăstirii „Înălțarea Domnului” de la Muntele Rece

La Praznicul Înălțării Domnului, joi, 2 iunie 2022, zi în care sunt pomeniți și eroii neamului românesc (Ziua Eroilor), Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii...

De Ziua Copilului, la Cluj-Napoca a avut loc Marșul pentru viață 2022

De Ziua Copilului, la Cluj-Napoca a avut loc Marșul pentru viață 2022

De Ziua Internațională a Copilului, miercuri, 1 iunie 2022, la Cluj-Napoca a avut loc Marșul pentru viață, intitulat „Iubit din prima clipă”, organizat de Platforma Civică „Împreună” – filiala Cluj. Manifestarea, care este o pledoarie pentru viață, a debutat la ora...