Cel despre care vreau să vă vorbesc astăzi, a avut o viață bogată în evenimente și a fost protagonistul unor momente despre care am putea vorbi săptămâni în șir, fără oprire. Ba mai mult, s-a bucurat, atât în decursul vieții, cât și după plecarea din această lume, de interesul istoricilor, literaților și teologilor. Este vorba despre cel de-al patrulea chiriarh al reînființate Episcopii a Clujului, Mitropolitul Bartolomeu Anania.
Născut la 18 martie 1921 în localitatea Glăvile din județul Vâlcea, a urmat între anii 1927 și 1933 școala primară în comuna natală. Apoi, a studiat la Seminarul Central din București, unde a avut parte de o întâlnire providențială cu un dascăl de suflet, scriitorul Anton Holban. Încurajat de acesta, va debuta în anul 1935, cu versurile „Pământ și cer” în revista Ortodoxia. Ulterior, va colabora cu multe alte periodice teologice și culturale din țară și din străinătate.
În 1937, va debuta publicistic cu articoul intitulat Camaradul Anton, în revista Vremea. Un an mai târziu își va face și debutul dramaturgic, cu un scenariu radiofonic în versuri, respectiv Jocul Fulgilor, în regia lui Atanasie Mitric. Ulterior, ea va fi reprezentată și pe scena Operei Române, râmânând totuși inedită.
În anul 1942 va intra în monahism la mănăstirea Antim din București. Va primi numele de Bartolomeu. La scurtă vreme va fi hirotonit ierodiacon. În anul următor va urma cursuri de diferență și își va susține examenul de Bacalaureat, iar apoi va face studii superioare de teologie (finalizate în 1948) și studii incomplete de medicină și muzică. Anii studenției vor fi cei care îi vor asigura introducerea în cercurile culturale ale vremii, el devenind un apropiat al unor scriitori precum Victor Papilian sau o prezență constantă în cenaclurile soției părintelui profesor Florea Mureșanu.
Greva studențească antirevizionistă și anticomunistă, condusă de tânărul Anania, președinte al Cercului Studențesc „Petru Maior” va aduce cu sine expulzarea sa de la Cluj. În acest context, după ce va fi pentru o scurtă vreme stareț al mănăstirii Toplița, îl va cunoaște pe Patriarhul Justinian și va deveni, pentru un an, între 1948-1949 intendent al palatului pariarhal. În anii următori, va ocupa succesiv postul de inspector patriarhal pentru învățământul bisericesc, cel de asistent al profesorului Teodor M. Popescu la catedra de Istorie Bisericească din București și cea de decan al Centrului de Îndrumări Misionare şi Sociale a clerului, la Curtea de Argeş, unde va preda cursuri de istorie bisericească şi omiletică. Între anii 1952 și 1958, va fi directorul bibliotecii patriarhale. Din această postură va fi ridicat de Securitate în anul 1958 și condamnat la 25 de ani de muncă silnică, în baza faimosului articol 209, pentru „uneltire contra ordinii sociale“. Își va ispăși pedeapsa, până în 1964, când va beneficia de un decret general de grațiere la Jilava, Pitești și Aiud. Perioada de detenție va fi una plină de inspirație pentru părintele Anania, care compune și „scrie” pe creier, mai multe texte publicate ulterior.
Odată eliberat, sa va întoarce pentru încă un an la Biblioteca Patriarhiei pentru ca, în perioada 1965-1976, să activeze în cadrul Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Române din America şi Canada, desfășurând o activitate extrem de dinamică, fără a-și neglija însă calitățile de scriitor.
Din diaspora, va debuta editorial în anul 1966, cu poemul dramatic Miorița, apărut la Editura de Stat pentru Literatură și Artă din București. Vor urma ulterior peste 40 de volume de literatură, apreciate de critică.
Hirotonit preot la 29 octombrie 1967, va primi la scurtă vreme diferite distincții și premii din partea Patriarhiei Române și a altor Patriarhii Ortodoxe surori. Întors în țară, va ocupa din 1976 și până în 1982, când se va pensiona, postul de director al Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Apoi, se va retrage vreme de mai mulți ani la mănăstirea Văratec.
După pensionare, se va concentra asupra scrisului, devenind un autor de notorietate, ale cărui texte erau citite și premiate de către diferite foruri culturale. În ajunul Crăciunului anului 1989, va începe munca de diortosire a Noului Testament, extinsă ulterior asupra întregii Scripturi, ce va culmina cu ediția jubiliară, publicată în anul 2000. În anul 1993, va fi ales Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului, în locul părintelui Teofil Herineanu. Cu doi ani înainte refuzase calitatea de membru de onoare al Academiei Române. După o activitate bogată ca arhiereu, în anul 2006 va deveni Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, desfășurând și din această postură o activitate pastorală și duhovnicească aparte. Anul 2009 va fi cel în care, Mitropolitul Bartolomeu va accepta calitatea de membru de onoare al Academiei Române.
La 31 ianuarie 2011, părintele Anania se va muta la Domnul, lăsând în urmă o lucrare edilitară, culturală și duhovnicească aparte, dar și fundația „Mitropolitul Bartolomeu”, ce acordă până astăzi burse tinerilor studioși, lipsiți de condiții materiale.
Iată chipul unui om aparte, care a știut să îmbie calitatea de părinte cu cea de cărturar, fiind deopotrivă un scriitor de prim rang al culturii române recente și un mitropolit ale cărui predici, activități și atitudini au făcut din Biserica Ortodoxă o voce cu puternice reverberații în Cetate.
