Mitropolitul Clujului despre romi: „Sunt frații noștri creștini. Vrem să-i vedem că prosperă spiritual și material.”

de | aug. 28, 2019 | Actualitatea religioasă

Cu prilejul sărbătoririi Sfântului Moise Etiopianul (Arapul), ocrotitorul asociației romilor din Arhiepiscopia Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului îndeamnă la solidaritate față de comunitățile de romi.

Într-un mesaj transmis cu această ocazie prin intermediul Radio Renașterea, Părintele Mitropolit Andrei îi sfătuiește pe credincioșii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului să practice faptele milei creștine și cu frații noștri romi:

„Pe 28 august îl pomenim pe Sfântul Moise Arapul, sau Sfântul Moise Etiopianul. Asociația romilor din Arhiepiscopia noastră este ocrotită tocmai de Sfântul Moise Arapul, așa că, avem motive cu prilejul acestei zile, să ne îndreptăm atenția înspre comunitățile noastre de rromi. Sunt frații noștri creștini, pe care dorim să-i vedem că prosperă și din punct de vedere spiritual și din punct de vedere material.

În eparhia noastră, două comunități de romi au parohiile lor speciale. E vorba de Pata Rât, unde părintele Gelu Săvărășan a ridicat două bisericuțe pentru romi și slujește când în una, când în cealaltă. Apoi este vorba de biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Turda, unde slujește părintele Marin Trandafir Roz, care și el este de etnie romă. Oricum, aceste două parohii tare am vrea să le vedem ajutate de către comunitățile din jur, iar cei ce fac parte din comunitățile de romi din eparhia noastră, ajutați fiind, să poată face pași înainte din toate punctele de vedere.

Oricum, este un spirit creștin acesta de a fi atenți la cei ce au mai multe nevoi. La Dreapta Judecată, Domnul Iisus Hristos după faptele milei creștine ne va judeca. Citim în Evanghelia după Matei, în capitolul 25, că atunci, la Dreapta Judecată, după ce toți morții vor învia, îi va despărți pe unii de alții cum desparte păstorul oile de capre și celor de-a dreapta le va zice: „Veniți binecuvântații Părintelui Meu, că flămând am fost și mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și mi-ați dat să beau, gol am fost și m-ați îmbrăcat, bolnav am fost și m-ați cercetat, în temniță am fost și ați venit la Mine”. Și vor răspunde drepții: „Doamne, când te-am văzut în aceste situații”? „Ori de câte ori i-ați văzut pe cei mai neînsemnați frați ai mei și le-ați slujit, mie mi-ați slujit”!

De data aceasta, îndemnul nostru pentru celelalte comunități creștine este să aibă atenția cuvenită față de comunitățile de romi, care sunt mai sărăcuțe, mai necăjite, mai încercate, și să le ajute întotdeauna, dar, în mod special, să le acorde atenția cuvenită acum când este ziua Sfântului Moise Arapul, ocrotitorul asociației romilor din eparhia noastră.”

And-o  28 Augusto das pakiv karing o  Sunto Moise o Arapo,  prindzardo vi sar o Sunto  Moise o Etiopiano. I Asochiatzia le Romengi kotar amari  Arhiepiskopia  si arakhindi kotar o  Sunto Moise o Arapo, Kadea kerelpe ke si amen avdives te ingeras amari godzi karing amare Romane komuniteta. Si amare phrala and-i pakiv le Devleski saven kamas te dikhas len te barvarenpen vi and-e lengo ilo thai  and-e lenghe kuchimata.
 
And-e amari eparhia dui komuniteta Romenge silen lenge parohie. Si  i  Pata Rât, kai o rashai  Gelu Săvărășan  vazdeas dui tzikne khangerea  le Rromenge thai sluzisarel kana and-e jekh kana and-i aver. Thai  si  viiI khangeri „O Sunto Ioan”  andar i Turda, kaj  del pakiv le Devleske o rashai Marin Trandafir, savo si vi ov rom.  Visar,   kadala dui parohia zorales kamas te te dikhas len  zutisarde le  avere  manushendar kotar le komuniteta pasha lende thaj ke kodola save  si kotor anda le Romenge komuniteta  kotar amari eparhia,  si zutisarde te aven len mishtimos and-e sea lengo dzivdipe. Visar,   kadaua si o dasikano hathiaripe,  kadaua  te rodes kodolen save si len pharimos. 
 
Kana kerelape i Cheachutni Kriss, o Raj Iisus Hristoso  pala  i buki dasikani ka  krisarel amen.  Drabaras and-i Evanghelia pala o Matei, and-o  kapitolo 25, kana avela i Chachtuni Kris, kana seavore mule zuvindisarena, ka hulavel len jekh avrendar sar  hulavel  o   bakreari le bakrean  le buzneandar  thaj kolenghe kotar i chachi rig phenela lenge: „ Aven Mishtophende  Mire Dadaskere,  kă bokhalo simas thai dinean man te hau, trushalo simas thaj dinean man te pieau, nango simas thaj   hureadiean man, nasfalo simas thai rodian man, phandado simas thai avilean tume Mande”. Thai le chachutne  ka phenena: „Devla, kana ame dikhindeam tut kadea sar  tu phenes”? „ Seakana  dikhindean  le mai chororen phralen mire  thaj dinean len  dumo, Man dinean”! 
 
Akana  amaro akharipe  si  karing le aver komuniteta  dasikane te den  dikhipe  karing le Romane komuniteta   save  train chorores,  save silen briga, save silen pharimos pe lende  thaj te roden te den len vast,  ta mai but te den len  i pakiv  pala sar phenel  o  agesutno dives  le Suntosko  Moise  o Arapo, o  arakhutno la Asochiatziako le Romengi andar amari eparhia.

Și comunitatea ortodoxă romă de la Pata Rât își sărbătorește astăzi ocrotitorul

Această comunitate are o biserică de lemn cu hramul „Sfântul Moise Arapul”, construită în anul 2014 pentru cele aproximativ 40 de familii din zonă. Parohia este păstorită de preotul Gelu Petru Săvărășan. Aici se desfășoară o intensă activitate social-misionară. În luna martie a anului 2019 a fost sfințită și a doua biserică din zona, ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, care deservește comunitatea de romi din zona Dalas, formată din aproximativ 300 de copii și peste 100 de familii. În ambele biserici de la Pata Rât, în fiecare duminică după-amiaza se organizează programe pentru copii, activități educative, recreative și religioase.

Comunitățile rome în atenția Arhiepiscopiei Clujului

În cadrul eparhiei Clujului funcționează două parohii misionare pentru romi: Parohia misionară de la Turda, înființată în ianuarie 2019, păstorită de preotul Marin Trandafir Roz, de etnie romă, și Parohia misionară „Sfântul Moise Arapul” – Pata Rât, înființată în anul 2015, păstorită de preotul Gelu Petru Săvărășan.

Aceste comunități beneficiază de o serie de activităţi catehetice, educative și culturale, coordonate cu sprijinul Asociaţiei Ortodoxe Social-Misionar-Culturale pentru Romi „Sfântul Moise Arapul” și a ASCOR Cluj.

De asemenea, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului prin sectorul misionar-social, acordă periodic ajutoare (pachete cu alimente și sprijin financiar) comunităţilor de romi de la Pata Rât, Turda și alte localități din eparhie.

Arhiepiscopia Clujului are în derulare în prezent 50 de proiecte şi programe sociale care acordă adăpost, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijii medicale și paliative, educaţie copiilor şi tinerilor, alină suferinţele celor bolnavi şi dau speranţă acolo unde nu mai este. De toată această lucrare filantropică au beneficiat anul trecut peste 15.700 de persoane, printre care și un număr însemnat de persoane de etnie romă.

Luni va fi prezent în comunitatea de la Pata Rât și Părintele Mitropolit Andrei, care va împărți copiilor de aici 250 de ghiozdane cu rechizite, achiziționate de Asociația „Filantropia Ortodoxă” Cluj și Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. Valoarea fiecărui ghiozdan cu rechizite este de aproximativ 100 de lei.

 

Ultimele articole

Nicolae Bălcescu – un român aparte

Nicolae Bălcescu – un român aparte

Cel despre care vă invit să aflăm mai multe informații în această ediție, este marele Nicolae Bălcescu. Dânsul a rămas în istorie cu precădere pentru activitatea desfășurată în cadrul revoluției de la 1848 și a monografiei pe care a dedicat-o voievodului Mihai...

3 decembrie –  Sfântul Proroc Sofronie

3 decembrie – Sfântul Proroc Sofronie

Este numit în cărțile ebraice Tefanian, adică „straja Domnului” sau „cunoscătorul celor ascunse”. Proorocul Sofronie și-a împlinit misiunea profetică în timpul regelui Iosia din regatul Iuda (640-609). În cartea lui, alcătuită din trei capitole, Proorocul Sofronie...

„Fii bun de Crăciun!”, alături de Filantropia Ortodoxă Dej

„Fii bun de Crăciun!”, alături de Filantropia Ortodoxă Dej

Asociatia Filantropia Ortodoxă filiala Dej demarează, pentru al șaselea an consecutiv, campania „Fii bun de Crăciun!”. Aceasta se desfășoară în perioada 1 – 21 decembrie 2020 și are ca scop colectarea de donaţii, sub orice formă, pentru a ajuta copiii şi bătrânii...

Episcopul Petroniu împlineşte 55 de ani

Episcopul Petroniu împlineşte 55 de ani

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, aniversează luni 55 de ani. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a transmis Preasfinţiei Sale un mesaj de felicitare. Preasfinția Sa s-a născut în 30 noiembrie 1965 în localitatea Târgu-Mureș,...