Mitropolitul Clujului l-a vizitat duminică pe Arhim. Mina Dobzeu

de | oct. 23, 2017

IPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, împreună cu PS Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, l-au vizitat duminică pe Arhim. Mina Dobzeu. PS Iustin i-a oferit Părintelui Mina distincția Crucea Sfântului Iosif Mărturisitorul.

Distincţia acordată în 22 octombrie 2017 părintelui Mina Dobzeu este un gest de aleasă preţuire faţă de acest pătimitor al temniţelor comuniste şi se înscrie în seria de manifestări prilejuite de Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română, notează site-ul oficial al Eparhiei.

Arhim. Mina Dobzeu a fost decorat recent și de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Mărturisitorul a primit Crucea Moldavă, în data de 14 octombrie, la finalul Sfintei Liturghii din ziua sărbătorii Sfintei Parascheva.

Rămas în memoria tuturor ca fiind cel care a oferit părintelui Nicolae Steinhardt Taina Botezului, Arhim. Mina s-a născut în data de 5 noiembrie 1921, în Grozești, județul Lăpușna din Basarabia.

În 1957 a început să studieze la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, dar în anul al II-lea a fost exmatriculat, scos din monahism și condamnat la închisoare pentru exprimarea opoziției față de Decretul 410/1959 privind desființarea mănăstirilor și reducerea personalului monahal.

A făcut închisoare la Galați, Jilava, Gherla și la Canal – colonia de muncă din Delta Dunării, unde s-a întâlnit și a devenit camarad cu importanți oameni de cultură ai vremii: Constantin Noica, Nicolae Steinhardt, Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Sergiu Al. George, iar la Gherla cu Alexandru Zub, Alexandru Ivasiuc și Vasile Vasilache (ajuns vicar al Episcopiei Românești din New York). La Jilava, pe 15 martie 1960, monahul Mina Dobzeu l-a botezat ortodox pe Nicolae Steinhardt.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Binecuvântare arhierească în Parohia Lunca Ilvei

Binecuvântare arhierească în Parohia Lunca Ilvei

La sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, vineri, 10 mai 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Lunca Ilvei, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul...

Hramul de vară al Mănăstirii Escu

Hramul de vară al Mănăstirii Escu

În ziua pomenirii Aducerii moastelor Sfantului Ierarh Nicolae la Bari, joi, 9 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat...

PS Benedict Bistrițeanul, la Simpozionul „Stăniloae” de la Iași

PS Benedict Bistrițeanul, la Simpozionul „Stăniloae” de la Iași

Simpozionul internațional „Dumitru Stăniloae” de la Iași va reuni, în perioada 15-17 mai, numeroși teologi și specialiști în comunicare. Tema ediției de anul acesta, intitulată Binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului… Cuvânt, comunicare, terapie”, are ca scop...