Iubiţi fraţi şi surori, mulţimea bunurilor materiale nu ne poate aduce bucurie, pentru că, având mult poţi deveni rob al patimii iubirii de avere. Iată ce zice Domnul Hristos în Evanghelia de la Ioan, în capitolul 8, versetul 34: „Adevărat, adevărat vă spun, oricine săvârşeşte păcatul, este rob al păcatului”. Iubirea de avere e o patimă grozavă care te robeşte şi te face să nu mai fi i un om liber, te face să nu mai poţi acţiona liber.

Din nefericire, această patimă a iubirii de lucruri materiale, ca şi orice altă patimă, are dialectica ei şi dinamica ei, pentru că începe cu puţin. De aceea, literatura duhovnicească, ne relatează o poveste din care ne dăm seama cum pune gheara pe om patima iubirii de avere, considerând că aceasta îi aduce bucurie; dar ea nu-i aduce nici un fel de bucurie şi nici o satisfacţie, ci dimpotrivă. Povestioara ne spune că exista pe vremuri o plantă carnivoră. Când încolţea era mititică. Un om şi-a cumpărat un răsad, a dus-o acasă, a plantat-o întrun ghiveci şi o hrănea cu musculiţe. Ea îşi desfăcea cupa, el îi punea musculiţele sau alte insecte în cupă şi tare se desfăta văzând-o cum creşte. S-a făcut mărişoară încât n-o mai încăpea ghiveciul şi a trebuit mutată într-un vas mai mare. Nu-i mai ajungeau musculiţele şi insectele mici pe care i le aducea şi, astfel a început să-i aducă hoituri de animale mai mici, apoi, din ce în ce mai mari. Şi planta creştea, creştea şi s-a făcut mare încât nu mai ajungea la cupa ei ca să-i pună nutremântul. Atunci, omul şi-a făcut rost de o scară şi a început să-i aducă animale mari, pentru că aceasta devenise ocupaţia vieţii lui, ocupaţie care nu îi mai dădea pace, nu îi mai lăsa tihnă. Într-o zi, ostenit cu hrănirea plantei carnivore, s-a urcat pe scară, cu un animal în spate, ca să-l pună în cupa fl orii şi ostenit cum era şi-a scăpat capul înăuntru. Planta şi-a închis cupa şi l-a înghiţit şi pe el.

Aceasta este o poveste sugestivă care ne arată cum patima iubirii de avere, până la urmă, te poate înghiţi, ajungând să te domine ea pe tine şi nu tu pe ea.

…

Remediul este decenţa, este dreapta măsură în toate. Aşa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, în Epistola I către Timotei, în capitolul 6: „Dacă avem mâncare şi băutură, ne este de ajuns pentru că, iubirea de avere este începutul tuturor relelor”. Iată ce vrea să ne transmită Sfântul Pavel: remediul este decenţa.

…

Vedeţi, frăţiile voastre, în lumea noastră nu ateii sunt mulţi, ci indiferenţii sunt mulţi, cei care pot spune aşa ca cei din Gadara: „N-avem treabă cu voi, rugaţi-vă cât vreţi, mergeţi la biserică de câte ori vreţi, dar pe noi lăsaţi-ne în pace cu porcii noştri, că noi avem linişte cu ei”.

Sursa: Chiriacodromion contemporan / † Andrei, Arhiepiscop şi Mitropolit, Editura Renaşterea, 2016