Bunavestire în cântările Bisericii | Pr. Prof. Vasile Stanciu

de Spiritualitate

Bunavestire este prin excelenţă una dintre sărbătorile cele mai reprezentative închinate Preacuratei Fecioarei Maria, cu o vechime ce se pierde în negura timpului. Ea a pătruns în conștiinţa Bisericii și implicit a membrilor ei ca un eveniment istoric și deopotrivă eshatologic, cu profunde implicaţii în iconomia mântuirii neamului omenesc.

Fundament biblic, dogmatic și antropologic

În centrul evenimentului istoric petrecut în cetatea Nazaret din Galileea – potrivit relatărilor evanghelistului Luca 1, 26-56 – stă Fecioara Maria, întâmpinată de arhanghelul Gavriil, care-i aduce vestea cea bună, că va naște pe Fiul lui Dumnezeu din preacuratul ei pântece. Centralitatea Fecioarei Maria rezidă și din atitudinea sa plină de mirare și nedumerire faţă de vestea adusă de arhanghel, dar mai cu seamă din asumarea acestei vești, prin cuvintele: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!”.

Mitropolitul Filaret al Moscovei, citat de părintele Georges Florovski, spunea într-o predică la Bunavestire: „În zilele creaţiei lumii, când Dumnezeu a folosit cuvintele vii și puternice: să fie…, Cuvintele Creatorului au adus creaturile în existenţă. În ziua unică în existenţa lumii, atunci când Sfânta Maria s-a supus prin smeritul și ascultătorul fie, cu greu voi îndrăzni să exprim ce a avut loc atunci – cuvântul creaturii l-a provocat pe Creator să Se pogoare în lume. Dumnezeu a spus, și El: vei lua în pântece și vei naște Fiu și vei chema numele Lui Iisus... Din nou, ceea ce este dumnezeiesc și incomprehensibil are loc – cuvântul lui Dumnezeu se pune în acţiune, permiţând să fie întârziat de cuvântul Mariei: cum poate fi aceasta? Umilul ei fie, a fost necesar pentru realizarea puternicului cuvânt al lui Dumnezeu, fie. Ce fel de putere tainică este ascunsă în aceste cuvinte simple: Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău – că produce un efect atât de extraordinar? Puterea minunată a dedicaţiei de sine curate și depline a Mariei, o dedicaţie a voinţei ei, a sufletului, a gândirii, a nădejdiilor și a așteptărilor ei”[1].

Expresii muzicale și liturgice ale tainei

Relatarea evanghelistului Luca surprinde în detaliu Cântarea Mariei, acel sublim Magnificat din tradiţia apuseană, ce a reprezentat sursa de inspiraţie pentru o seamă de compozitori din diferite etape stilistice ale istoriei muzicii, începând cu Claudio Monteverdi și Orlando di Lasso din Renaștere, continuând cu Johann Sebastian Bach și Antonio Vivaldi din Baroc, cu Wolfgang Amadeus Mozart din Clasicism, sau cu Krzysztof Penderecki, reprezentant al muzicii secolului XX.

Cântarea Mariei se regăsește la slujba Utreniei de duminică dimineaţa, după Cântarea a VIII a canonului și după cuvintele preotului: „Pe Născătoarea de Dumnezeu și Maica luminii, întru cântări cinstind-o să o mărim!”. Fiecare stih din cele șase ale cântării sunt urmate de „Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii…”. Ea face parte și din creaţia vocal-simfonică românească a celebrului Oratoriu al Nașterii Domnului al lui Paul Constantinescu. Dacă încercăm o succintă exegeză a cuvintelor Fecioarei Maria, putem desprinde următoarele idei reflectate și în planul expresiei muzicale:

– Starea de bucurie a Preacuratei la aflarea veștii celei bune de la arhanghel, ca stare de spirit permanentă, și nu doar pasageră;

– Încredinţarea că va fi cinstită peste veacuri de toate neamurile, tocmai datorită smereniei sale pilduitoare;

– Mila lui Dumnezeu se revarsă peste toţi cei ce se tem din iubire de Dânsul; este teama sfântă a fiului faţă de părintele său; nu o teamă distructivă, ci una constructivă, ce naște comuniune și nu desparte, ci apropie și chiar unește;

– Cei mândri sunt reduși la tăcere de propria judecată, de propria conștiinţă, iar cei puternici detronaţi și înălţaţi cei smeriţi, potrivit cuvintelor Mântuitorului: „Oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălţa” (Lc. 18, 13)

Prezentul și expresia tainei

Imnografia Buneivestiri reflectă două realităţi: prima – începutul mântuirii noastre este ASTĂZI, adică la Bunavestire, și tot ASTĂZI, Fecioara pe Cel mai presus de fi inţă naște, și tot ASTĂZI, Dumnezeu, Cel ce Se odihnește pe scaune înţelegătoare, scaun sfânt pe pământ Și-a găsit, ceea ce înseamnă că Bunavestire este nu doar un eveniment istoric, ci și unul continuu spiritual și profund real, ce se prelungește în istorie, dar care transcende istoria. Obiectiv, mântuirea neamului omenesc a început la Bunavestire, dar Binevestirea ca dar al lui Dumnezeu poate surveni subiectiv oricând, iar mântuirea se îmbie și poate fi câștigată mereu în istoria personală a fiecărui ins prin chemarea de sus.

A doua realitate reflectată în imnografia praznicului Buneivestiri este arătarea tainei celei din veac, adică întruparea Fiului lui Dumnezeu. Se spune arătarea tainei, și nu înţelegerea ei cu mintea. Taina rămâne ascunsă, dar se arată, poate fi verificată cu văzul, dar nu poate fi pătrunsă, sau deslușită. Așa cum cântăm în irmosul Nașterii Domnului: „taină străină văd și preamărită”, sau în cel al Botezului Domnului: „nu se pricepe toată limba a te lăuda după vrednicie și se întunecă și mintea cea mai presus de lume, a cânta ţie, de Dumnezeu Născătoare”.

Slava … de la Laudele Utreniei praznicului pune în lumină tocmai neputinţa înţelegerii tainei cu mintea, dar nu suspendă taina într-un spaţiu intangibil și nebulos, ci o leagă de realitatea concretă a vieţii noastre, tocmai pentru a putea fi percepută ca atare și asumată, ca premiză a credinţei: „Taina cea din veac se descoperă astăzi, și Fiul lui Dumnezeu se face fiu al omului, ca luând ce este mai prost, să-mi dea mie ce este mai bun. Amăgitu-s-a de demult Adam, poftind să fie Dumnezeu, și n-a fost, iar Dumnezeu se face om, ca să îndumnezeiască pe Adam”.

Maria, icoană a Bisericii

Potrivit învăţăturii de credinţă a părinţilor, Maica Domnului, prin darurile sale, între care cel mai însemnat s-a dovedit a fi cel al smereniei, a devenit icoana Bisericii slujitoare și smerite, care se roagă și mijlocește prin toate actele ei liturgice unirea omului cu Dumnezeu, în modul în care însăși Preacurata a făcut-o. Teologul Karl Christian Felmy, făcând o analiză teologică a icoanei Maicii Domnului rugătoare din absida de răsărit a unei biserici, spunea: „Maica Domnului este un simbol, o personificare a Bisericii. Ca atare, ea își ridică din altar mâinile rugătoare către Pantocratorul reprezentat în centrul cupolei[2].

Iosif și arhanghelul, slujitori și martori al tainei

Imnografia praznicului Buneivestiri, ca de altfel și cea a Nașterii Domnului, rezervă un loc și Dreptului Iosif, cel care este părtaș direct, în calitate de logodnic al Mariei, la arătarea tainei celei din veac. Troparul Acatistului reliefează grija părintească a logodnicului faţă de Maria, luând-o în casa lui, adăpostind-o și ocrotind-o, în ciuda faptului că și el era cuprins de mirare și nedumerire la vestea aflării că Fecioara va naște fiu, fără să fi cunoscut bărbat. Arhanghelul vine în casa lui Iosif, unde Fecioara se afla în rugăciune (Lc. 1, 26-27), este încredinţat că are rolul de a vesti marea taină, și în consecinţă se adresează Mariei: „Cel ce a plecat cerurile cu pogorârea, încape fără schimbare tot întru tine, pe care și văzându-L în pântecele tău, luând chip de rob, mă înspăimântez a striga ţie: Bucură-te, mireasă nenuntită”.

Prezenţa arhanghelului Gavriil, ca slujitor și martor al tainei este pusă în valoare de una dintre cele mai frumoase cântări închinate Buneivestiri; este vorba de podobia glas 3 „De frumuseţea fecioriei tale”. În textul imnografic se evidenţiază prezenţa lucrătoare, activă a arhanghelului, cuprins de o mirare inefabilă și indescriptibilă, o mirare de dincolo de lume, o mirare îngemănată cu starea de bucurie, dar totuși inexprimabilă, aproape apofatică, care în momentul dialogului cu Maria este cucerit realmente de frumuseţea fecioriei sale și de curăţia ei prealuminată. Consecinţa acestei răpiri, a acestei bucurii sunt două interogaţii și o exclamaţie: „Ce laudă vrednică voi aduce ţie?”, „Cum te voi numi pe tine?” și „Nu mă pricep, ci mă minunez!”.

Dar, iată textul integral al podobiei: „De frumuseţea fecioriei tale și de prealuminată curăţia ta, Gavriil mirânduse, a strigat ţie, Născătoare de Dumnezeu: ce laudă vrednică voi aduce ţie? Sau cum te voi numi pe tine? Nu mă pricep, ci mă minunez. Pentru aceasta, precum mi s-a poruncit, strig ţie: Bucură-te, ceea ce ești plină de dar!”.

În persoana lui Iosif și în cea a arhanghelului avem mărturia participativă, concretă și directă a celor două lumi la arătarea tainei celei din veac: cea văzută și cea nevăzută, așa cum se va întâmpla în noaptea Nașterii, când pământul aduce ca dar Pruncului peștera, iar îngerii cu păstorii cântarea.

Theotokos, mijlocitoarea iubitoare și smerită

Cântările Buneivestiri redau cel mai bine calitatea de mijlocitoare iubitoare a Maicii Domnului ca Născătoare de Dumnezeu, ca Theotokos. Iar această calitate este potenţată tocmai de virtuţiile smereniei și ale iubirii, comune atât Maicii cât și Fiului. Doar prin smerenie și dăruire Fecioara Maria are îndrăzneală la Fiul ei pentru a mijloci pentru noi, iar aceea ș i Maică Îl iubește pe Fiul ei cu aceeași iubire cu care se roagă pentru lume și pentru oameni. Biserica conștientizează puterea mijlocitoare a Maicii Domnului și, prin glasurile credincioșilor ei, o laudă pururea, așa cum expresiv se arată în Irmosul praznicului: „Ca de un chivot însufleţit al lui Dumnezeu nicidecum să nu se atingă mâna necredincioșilor. Iară buzele credincioșilor fără încetare să cânte cântarea îngerului și cu bucurie să strige Născătoarei de Dumnezeu: Bucură-te cea plină de dar, Domnul este cu tine!” Dacă Domnul este cu Preacurata și nu s-a despărţit de ea, ci rămâne în veci în comuniune filială cu Mama Sa, prin Fecioara Maria, icoana Bisericii, Domnul rămâne și cu noi, iar vestea cea bună o poate auzi fiecare credincios, nu de la înger, ci chiar de la Maica Domnului, care, ca pe un prunc în braţe purtându-L pe Hristos, a dobândit îndrăzneală de Maică. Cu această îndrăzneală o rugăm pe Maica Domnului: „nu înceta a-L ruga pentru cei ce te cinstesc[3].

[1] ÎPS Filaret (Mitropolit al Moscovei), Choix de Sermons et Discours, traduse în franceză de A. Serpinet, T.I. Paris, 1866, p. 187, apud George Florovski, Creaţie și Răscumpărare, Compania Publicistică Nordland, Belmond, MassachuseĴ s 02178, 1976, pp. 109-118.

[2] Karl Christian Felmy, Dogmatica experienţei ecleziale, Ed. Deisis, Sibiu, 1999, p. 149.

[3] Stihoavna Vecerniei glasului 2.

Articol preluat din Revista Renașterea, martie 2017

sursa foto: Konstantinos Parthenis

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Spiritualitate
Deniile din saptămâna a V-a a Postului Mare

Deniile din saptămâna a V-a a Postului Mare

În săptămâna a cincea din Postul Mare, creștinii ortodocși participă la primele slujbe numite Denii din parcursul anului bisericesc: Denia Canonului Mare – miercuri și Denia Acatistului Bunei Vestiri – vineri. La Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din...

Viața Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului

Viața Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului

Părinții săi, preotul Eftimie și prezbitera Ana s-au îngrijit să-i dea o educație aleasă. Pomelnicul schitului Pocrov arată că „încă din tinerețile lui, era iubitor de Hristos, doritor de viață pustnicească, având o fierbinte dragoste către Dumnezeu. Drept aceea,...

Fiul lui Dumnezeu, fiu Fecioarei se face | Mitropolitul Andrei

Fiul lui Dumnezeu, fiu Fecioarei se face | Mitropolitul Andrei

Una din sărbătorile mari ale Maicii Domnului este Bunavestire, pe care o prăznuim la 25 martie. Ne amintim acum de ziua în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit-o pe Sfânta Fecioară că ea Îl va naşte pe Mesia (Luca 1, 26-38) şi acum Se zămisleşte dumnezeiescul Prunc...

Primele trei zile din Postul Mare

Primele trei zile din Postul Mare

Cele trei zile ale Postului Mare au mai mult sensul de a-l obişnui pe creştin cu postul, cu înfrânarea. Apoi, când va mânca în fiecare zi la ceasul al nouălea (ora 3 după-amiază), va considera aceasta prăznuire. - Gheronda, care este noima celor trei zile? - Cele trei...