Muzică tradițională, romanțe și pricesne, în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj

de | sept. 2, 2020 | Cultură

FOTO: CJCPCT Cluj

Sub genericul „De la suflet la suflet”, joi, 3 septembrie 2020, de la ora 16:00, Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană”, dirijor profesor Ovidiu Barteș, va concerta în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență, situat pe strada Clinicilor, nr. 3-5 din Cluj-Napoca. Aici, timp de aproape o oră, medicii și pacienții vor audia suite instrumentale tradiționale, romanțe și pricesne.

Evenimentul este organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj , instituție care a demarat o serie de concerte, în onoarea medicilor și cadrelor medicale, aflate în prima linie în lupta cu noul coronavirus, dar și a pacienților.

„În acest mod, instituția noastră transmite corpului medico-sanitar, aprecierea, respectul și gândurile de aleasă prețuire pentru performanțele deosebite, pentru încrederea și susținerea transmisă pacienților”, a precizat managerul CJCPCT Cluj, Adriana Irimieș.

Evenimentul se va desfășura fără accesul publicului larg, cu respectarea tuturor măsurilor de protecție și siguranță sanitară.

Primul astfel de moment muzical a avut loc luna trecută, de Ziua Medicinei Militare, în curtea Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca. În perioada următoare, orchestra va susține momente muzical-instrumentale în mai multe spitale din oraș.

Muzică tradițională, romanțe și pricesne, în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj

Ultimele articole

Instituția Protopopiatului în Transilvania

Instituția Protopopiatului în Transilvania

De-a lungul vremii, Biserica a fost nevoită să-și plieze activitatea administrativă în funcție de sistemele politice și contextele sociale. Astfel, putem observa cum, în decursul istoriei apar și dispar diferite forme de administrare sau chiar trepte ale clerului...

Mai multe din Cultură
Muzeul Păpușilor – ediție aniversară, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca

Muzeul Păpușilor – ediție aniversară, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca

Cei mici și cei mari sunt așteptați între 8 și 26 iulie la evenimentul Muzeul Păpușilor „Puck 70 – Epaminonda Tiotiu. Expoziție de scenografie”. Manifestarea este dedicată atât celor șapte decenii de funcționare a Teatrului de Păpuși „Puck”, cât și aniversării...