„Muzicanții din Bremen” și „Trei cadouri fermecate”, la Teatrul de Păpuși „Puck”

de | apr. 26, 2024

Cei mici și cei mari sunt așteptați la finalul acestei săptămâni, la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca, la spectacolele „Muzicanții din Bremen”/ „A brémai muzsikusok” și „Trei cadouri fermecate”.

Aventura celor patru muzicieni din spectacolul „Muzicanții din Bremen”/ „A brémai muzsikusok”, după Frații Grimm, în regia lui Rumi László, programat pentru sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 11:00, începe, în această viziune scenică, în momentul în care se termină istoria cunoscută din poveste. Astfel, personajele își povestesc peripețiile din trecut, reflectând asupra traseului pe care l-au parcurs. Istorisirile lor sunt prezentate prin cântece, iar muzica live integrează toate momentele spectacolului.

Distribuția: Balogh Dorottya, Domokos Szabolcs, Kötő Áron, Mostis Balázs și Szűcs Tamás.

Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de 4 ani.

Umor inedit într-un spectacol pentru toate vârstele: „Trei cadouri fermecate”, în regia lui Cristian Pepino, duminică, 28 aprilie, de la orele 11:00 și 12:30, precum și marți, 30 aprilie, de la ora 17:00.

„Marele om de teatru Gordon Craig a fost fascinat de teatrul de animație. În ultima parte a vieții și-a dorit să facă un teatru de marionete în Italia. Pentru acest teatru a scris foarte multe texte, printre care și acesta pe care l-am montat la Teatrul Puck. E un text în care se vede influența teatrului tradițional de păpuși, umorul specific, păpușăresc, al acestor spectacole”, spune Pepino, apreciind că spectacolul îi va încânta pe copii în primul rând pentru că este foarte vesel.

Personajele principale ale piesei sunt Papagalul Cristofor Columbus, copilul Cokatrix și Băiatul orb. Ei fac o călătorie în trecut și ajung la începuturile lumii. Acolo îl întâlnesc pe primul om, Adam, care le dăruiește cele trei cadouri magice. Dar hangiul cel viclean înlocuiește darurile cu obiecte obișnuite. Ajunși la curtea regelui, Papagalul și Cocatrix sunt în mare pericol, deoarece nu își pot dovedi puterile magice. Oare copilul orb va sosi la timp ca să îi salveze?

Distribuția: Robert Trifan, Angelica Pamfilie, Ramona Atănăsoaie, Andreea Bolovan, Ionuț Constantinescu, Ion Iurcu, Călin Mureșan și Iulian Lungu. Scenografia: Raluca Aionițoaie, Alexandru Gabor, Cristian Pepino. Muzica originală: Dan Bălan. Asistent regie: Adina Ungur. Asistent scenografie: Elena Ilaș. Coordonare muzicală: Arona Bogdan.

Spectacolul este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de 4 ani.

Biletele se pot achiziționa și online, accesând următoarele linkuri:

De asemenea, se pot achiziționa bilete și de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

Biletul la spectacolele prezentate la sediu în zilele de sâmbătă și duminică costă 48 de lei pentru adulți, 24 de lei pentru pensionari și 12 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

Biletul la spectacolele jucate la sediu de luni până vineri costă 10 lei pentru copii, elevi, studenți (tarif redus cu 75%), pentru pensionari 20 de lei (tarif redus cu 50%), iar pentru adulți 40 de lei.

Spectatorii sunt rugați să ajungă cu 15 minute înainte de ora de începere a spectacolului.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Expoziția „GLASSOGRAFII” la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Expoziția „GLASSOGRAFII” la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Pianista Romana Sălăjan și artista vizuală Crina Prida, în partenariat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită vineri, 10 mai 2024, între orele 18-19:30, la o incursiune hipnotică...

ARMONII SACRE DE PRIMĂVARĂ

ARMONII SACRE DE PRIMĂVARĂ

Asociația Corală Regală Transilvană, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită sâmbătă, 27 aprilie 2024, ora 18:00, la evenimentul „Armonii sacre de primăvară. Corala...