Nichifor Crainic – prezentatorul teologiei în lumea intelectuală

Nichifor Crainic – cel dintâi teolog român în epoca modernă a istoriei noastre care a scos teologia din cercul strâmt al specialiştilor și a prezentat-o într-o formă impunătoare atenţiei lumii intelectuale.
A fost scriitor, poet, ziarist, politician, editor, filosof român și important ideolog rasist și fascist, antisemit, de extremă dreaptă.

S-a născut în luna decembrie a anului 1889, în localitatea Bulbucata, județul Vlașca (astăzi Giurgiu) . Nichifor a deprins cele dintâi valori creştin-ortodoxe de la părinții săi deoarece aceștia erau foarte evlavioși.
Primele clase le-a făcut la şcoala din satul natal iar apoi a continuat la Seminarul Central din Bucureşti unde a fost un elev strălucit. Aici a debutat cu o poezie în revista şcolară „Spre lumină“ din Iaşi .
În anul 1916 Nichifor a absolvit Facultatea de Teologie din Bucureşti.

A condus revista „Flamura” și, după strămutarea revistei „Gândirea”, una dintre cele mai importante reviste literare din perioada interbelică, de la Cluj la București, a preluat conducerea acesteia de la Cezar Petrescu și astfel a devenit directorul și mentorul ei.

După ce și-a terminat studiile, el a participat în Primul Război Mondial unde a lucrat într-un spital din Iași. La finalul războiului, teologul și poetul a continuat să publice articole și poezii la diverse reviste.
Acesta a scos următoarele volume: „Icoanele vremii” , „Darurile pământului” , „Priveliști fugare” .
Dumitru Stăniloae l-a caracterizat prin următoarele cuvinte: „Nichifor Crainic înnoiește prin reactualizarea tradiției într-o teologie care se mulțumea cu cîteva coji din această tradiție, primite pe calea și de multe ori prin interpretarea ocolită a teologiilor apusene”, săvîrșind „o adevărată restaurare a teologiei românești în duhul orthodox.

Nichifor a fost și profesor la Facultatea de Teologie a Universității din București. Aici a dezvoltat o întreagă exegeză teologică pentru a demonstra că Vechiul Testament nu a fost evreiesc, că Iisus nu ar fi fost evreu și că Talmudul ar fi fost creat ca o armă de combatere și distrugere a creștinilor.

Pe plan politic, el s-a plasat la extrema dreaptă și a fost adeptul tendințelor tradiționaliste religioase, susținând că România trebuie să rămână credincioasă moștenirii spirituale creștin-ortodoxe.

Nichifor Crainic a murit la data de 20 august 1972.

Autor: Cătălin Onicaș

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Nichifor Crainic – prezentatorul teologiei în lumea intelectuală
Loading
/
Gerard van Swieten – medicul împărătesei Maria Terezia

Gerard van Swieten – medicul împărătesei Maria Terezia

Gerard van Swieten a fost medicul personal al împărătesei Maria Terezia. A făcut reforme în învățământul medical, a îmbunătățit sistemul sanitar și a luptat contra superstiției vampirilor. Gerard van Swieten s-a născut la data de 7 mai 1700 în Leiden. Tatăl său era...

Filip Lazăr – compozitor român

Filip Lazăr – compozitor român

Considerat un mare talent, cel mai relevant compozitor român după George Enescu. Astăzi vom vorbi despre Filip Lazăr. S-a născut într-o familie cu înclinaţii muzicale, mama sa oferindu-i primele lecții de pian. Şi-a continuat pregătirea cu Paulina Moscovici (pian),...

Stanisław Moniuszko – compozitor polonez

Stanisław Moniuszko – compozitor polonez

Stanisław Moniuszko este un compozitor polonez foarte apreciat la nivel național. Este considerat fondatorul școlii naționale poloneze de operă. Compozițiile sale, deși cunoscute în special în Polonia au reușit să-și facă loc și în repertoriul muzical al orchestrelor...

Audrey Hepburn – un model de frumusețe și eleganță

Audrey Hepburn – un model de frumusețe și eleganță

Una dintre cele mai apreciate actriţe de la Hollywood, fascinanta Audrey Hepburn, este considerată şi în prezent cea mai frumoasă femeie din toate timpurile și de asemenea a fost numită Ambasador UNICEF al Bunăvoinţei, dedicându-se cu dăruire acestei misiuni până în...

Nicolae Mavrocordat – primul domn al „epocii fanariote”

Nicolae Mavrocordat – primul domn al „epocii fanariote”

Nicolae Mavrocordat a fost primul domn al „epocii fanariote”. A încercat să fie un domn drept. Chiar dacă a făcut greșeli a învățat din ele și nu le-a mai repetat. S-a străduit să facă să fie bine pentru popor. A încercat să modernizeze relațiile dintre domnitor și...