Nichita Stănescu – o comoară a secolului XX

Nichita Stănescu (numele la naștere Nichita Hristea Stănescu) este considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă” .

S-a născut la 31 martie 1933, la Ploieşti, județul Prahova, mama sa fiind Tatiana Cereaciuchin, membră a unei familii de nobili de origine rusă refugiată în România, iar tatăl, Nicolae Hristea Stănescu, fost ţăran devenit meşteşugarşi comerciant.

24 ani mai târziu, acesta debutează în revistele „Tribuna” din Cluj şi în „Gazeta literară”, unde îi sunt publicate trei poezii și tot aici a fost pus pe post de corector şi apoi redactor la secţia de poezie.

Datorită volumului „O viziune a sentimentelor” Nichita Stănescu a primit premiul Uniunii Scriitorilor. Inspirația pentru acest volum a rezultat din iubirea pe care o împărtășea cu poeta şi eseista Doina Ciurea.

Anul 1969 a fost unul important în viața poetului, deoarece în decursul acestuia a primit din nou Premiul Uniunii Scriitorilor după publicarea volumelor de poezii „Necuvintele” . Tot în acelaşi an a fost numit redactor-şef adjunct al revistei „Luceafărul”, alături de Adrian Păunescu.

Câțiva ani mai târziu, după publicarea antologiei „Starea poeziei”, el a primit un nou premiu al Uniunii Scriitorilor, şi astfel a devenit publicist comentator la revista „România literară” iar după scoaterea volumului de poezii „Epica Magna”, Nichita Stănescu a primit premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române.

Autorul a fost inclus pe lista candidaţilor la Premiul Nobel pentru Literatură alături de alte nume mari ale vremii.

La împlinirea a 50 de ani de viaţă, poetului i s-a organizat o sărbătorire naţională, şi în acelaşi an i-a apărut volumul „Strigarea numelui”, la Editura Facla.

Nichita Stănescu s-a stins din viață în noaptea de 12 spre 13 decembrie anul 1983.

El a fost considerat de către unii critici literari, precum Alexandru Condeescu și Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabilă, făcând parte din categoria foarte rară a inovatorilor lingvistici și poetici.Cititorii l-au văzut ca unul dintre cei mai mari poeți ai secolului XX, cu o unicitate incontestabilă, profunzime și intensitate remarcabilă.

AUTOR: Cătălin Onicaș

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Nichita Stănescu – o comoară a secolului XX
Loading
/
Frank Sinatra – un om cu un talent inegalabil

Frank Sinatra – un om cu un talent inegalabil

Cântăreț, crooner, producător și actor american cu origini italiene, laureat al premiului Academiei Americane de Film pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, în 1954, pentru rolul jucat în filmul De aici în eternitate. Acesta a fost bine-cunoscutul Frank...

Ludovic Spiess – mare tenor al României

Ludovic Spiess – mare tenor al României

Tenor spinto-liric român, Ministru al Culturii între 1991-1992 și director al Operei Române din București între 2001–2005. Astăzi vom vorbi despre Ludovic Spiess. S-a născut la Cluj, într-o familie de oameni modești, fără educație muzicală. Tânărul Spiess a descoperit...

Justus von Liebig – chimist revoluționar

Justus von Liebig – chimist revoluționar

Justus von Liebig este un chimist care a adus bogate contribuții atât în domeniul său de cercetare, cât și pentru noi, oamenii de rând. Invențiile sale ne-au făcut viața mai bună. A descoperit o metodă sănătoasă pentru a produce oglinzi, întrucât vechiile oglinzi...

Alfreda Markowska – salvatoare de vieți

Alfreda Markowska – salvatoare de vieți

Alfreda Markowska este o eroină de etnie rromă din timpul celui de-al doilea Război Mondial. A salvat viețile a 50 de persone. Alfreda Markowska s-a născut la data de 10 mai 1926 în Galiția, Polonia. Alfreda era de etnie rromă. În anul 1939, în timpul invaziei germane...