Nicolae Bălcescu – luptător pentru dreptate

Nicolae Bălcescu a luptat pentru dreptate. Spera la o zi în care „nu va mai fi nici rob, nici o naţiune roabă, nici un om stăpân pe altul, nici un popor stăpân pe altul, ci domnirea Dreptăţii şi a Frăţiei”.

Nicolae Bălcescu s-a născut în Bucureşti, la data de  29 iunie 1819. Tatăl său a preluat numele soției de Bălcescu. Prin căsătorie, familia a primit și câteva moșii mai mici din partea soției numită,  Zinca Petreasca – Bălceasca.

În anul 1825 tatăl său moare și lasă datorii familiei rămase în viață. Despre situaţia extrem de dificilă a familiei vorbea Zinca într-una din numeroaselel jalbe adresate autorităţilor: „pentru că eu am cinci copii şi mă stenahoricesc neavînd nici hrana cea din toate zilele, precum este ştiut de obşte”.

La vârsta de 7 ani, Nicolae Bălcescu începe să studieze acasă.  La vârsta de 13 ani s-a înscris la Colegiul Sf. Sava, unde și-a uimit profesorii cu inteligența și entuziasmul său pentru studiu. Își petrecea timpul cufundat în studierea documentelor vechi, pe care le examina foarte metodic. Pe lângă acestea, mai citea cronici și autori cunoscuți precum Plutarh, Xenofon, Tucidide, Tacit, Cezar sau Napoleon. În particular mai lua lecții de filozofie de la fostul profesor Eftimie Murgu, care a fost nevoit să plece de la catedra din Iași din cauza ideilor sale revoluționare.

În anul 1838, Nicolae Bălcescu s-a înrolat voluntar în armată. În timpul stagiului militar a inițiat un curs unde îi învăța pe ostași scrisul și cititul.

În 1840 a fost arestat sub acuza de participare la complot. A participat la „conspirația Filipescu” îndreptată împotriva lui Alexandru Ghica. Complotiștii luptau pentru desfințarea iobăgiei și împroprietărirea țăranilor. Pentru că era minor, Nicolae Bălcescu a fost condamnat la 3 ani de închisoare la Mărgineni.

După eliberare se gândea dacă să nu treacă în Moldova pentru a obține o catedră la Academia Mihăileană, dar apoi s-a gândit că nu are rost să renunțe la dreptul său de opinie pentru o slujbă bine renumerată. Există atât de multă nedreptate în lume și poate să fie una din rotițele care să facă lucrurile mai bune. Nu acceptă să fie cenzurat pentru bani și statut.

A participat la adunările unei societăți literare în ședințele căreia nu se discutau doar probleme de literatură ci și de răsturnare a nedreptării. Revoluționarii și-au fondat organizația secretă „Frăția”. În paralel, a publicat în mai multe reviste articole istorice.  A publicat izvoare și studii despre istoria națională. De asemenea a început să călătorească prin toate regiunile României și a vizitat chiar și câteva țări străine: Italia și Franța.

În anul 1846 a intrat în conflict cu autoritățile pentru cele afirmate într-un articol din revista „Magazin”. După acest eveniment, a obținut un pașaport și a călătorit în Franța, unde, în anul 1848 s-a implicat în revoluția din Franța. În același an s-a întors înapoi în țară pentru a participa la revoluția ce avea loc la noi.

La 13 septembrie 1848, este arestat de către autorităţile Imperiului Otoman care au înăbuşit revoluţia. A reușit să evadeze și a fugit în Transilvania, de unde a fost expulzat mai târziu de autoritățile habsburgice. În primele luni ale anului 1849, trece prin Trieste, apoi prin Atena şi ajunge la Constantinopol, apoi, la Debreţin. În timpul exilului său a scris cea mai cunoscută operă a sa „Românii supt Mihai-Voievod Viteazul”. Aceasta a rămas pentru mult timp doar în manuscris. A fost publicată post-mortem de către Alexandru Odobescu abia în 1861 – 1863. La 2 iulie 1849, Bălcescu se afla în Pesta, pentru a sprijini cauza românilor transilvăneni.  După aceasta s-a întors în Paris unde a încercat să coaguleze forțele revoluționare aflate în exil.

Începând cu anul 1850 se retrage pas cu pas tot mai mult din cotidian pentru că tuberculoza contractată se agrava tot mai mult.  S-a stabilit definitiv în Paris. În anul 1852 a vrut să o viziteze pe mama sa, dar autoritățile din Țara Românească nu îi permit accesul în teritoriu.

Medicii l-au sfătuit să se stabilească în Italia, unde clima e mult mai blândă, iar Bălcescu trece prin Malta, pe la Napoli şi se stabileşte în Palermo, unde și-a petrecut ultimele zile într-un hotel. A trecut la cele veșnice în data de 29 noiembrie 1852.

Nicolae Bălcescu a fost un patriot adevărat. A preferat mai degrabă exilul decât să tacă împotriva unui sistem care oprima pe omul de rând. Pe lângă lupta pentru libertate, a fost de asemenea un istoric excepțional. Calitatea studiilor sale este remarcabilă.  Opera sa cuprinde istorie socială, biografii istorice, articole politice şi monografia sa neterminată „Românii sub Mihai Voievod Viteazul”.

 

 

Surse:

https://www.radioromaniacultural.ro/nicolae-balcescu-luptatorul-pasionat-intelectualul-militant-patriotul-inflacarat/

https://www.rador.ro/2019/11/29/portret-nicolae-balcescu-un-model-de-simtire-romaneasca/

 

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Nicolae Bălcescu - luptător pentru dreptate
Loading
/
AUDIO  Biserica de lemn din Gârbău Dejului

AUDIO Biserica de lemn din Gârbău Dejului

În ediția din această săptămână a rubricii „Biserici de lemn din patrimoniul județului Cluj” vă invităm printre dealurile domoale din jurul Dejului, pentru a descoperi o biserică veche, aparent modestă, dar fermecătoare. Este vorba de biserica de lemn din Gârbău...

GHEORGHE ZAMFIR (6 aprilie 1941)

GHEORGHE ZAMFIR (6 aprilie 1941)

Gheorghe Zamfir vine pe lume în Găești, județul Dâmbovița, la 6 aprilie 1941 și a avut încă de mic copil înclinații muzicale. Va fi atras încă de timpuriu de instrumentele muzicale, în special de muzica lăutarilor, una dintre cele mai mari dorințe ale sale fiind aceea...

Johannes Brahms (7 mai 1833 – 3 aprilie 1897)

Johannes Brahms (7 mai 1833 – 3 aprilie 1897)

Johannes Brahms s-a născut la data de 7 mai 1833 în Hamburg, Germania, într-o familie modestă în care tatăl era contrabasist. Primele lecții de muzică le primește astfel chiar de la tatăl său, ajungând să se remarce în domeniul pianului. Pentru a-și ajuta financiar...

AUDIO Vechi icoane ale bisericii de lemn, monument istoric, din Bica

AUDIO Vechi icoane ale bisericii de lemn, monument istoric, din Bica

Unul din monumentele istorice din lemn care se remarcă prin frumusețea și starea de conservare bună în care se găsește este Biserica din Bica, județul Cluj. Ea își dezvăluie încă de la intrare vârsta, prin inscripţia în chirilică de pe portalul intrării, care ne spune...