Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

de | sept. 30, 2022 | Patriarhia română, Actualitatea religioasă, Comunicate de presă

În ziua de joi, 29 septembrie 2022, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Principalele hotărâri ale Sfântului Sinod sunt următoarele:

  • A fost instituit Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea”, pentru ierarhi, clerici și mireni;
  • Au fost reconfirmate condiţiile înscrierii la doctoratul în Teologie;
  • Au fost aprobate mai multe propuneri ale Comisiei pastorale, monahale și sociale privind Spovedania şi duhovnicia:
  1. Sfânta Spovedanie se săvârșește în biserică, în fața unei icoane a Mântuitorului Hristos, pentru ca persoana care se mărturisește să aibă conștiința cât mai vie a prezenței lui Dumnezeu alături de ea și de duhovnic în timpul mărturisirii;
  2. Preotul duhovnic are în primul rând datoria să asculte și apoi să întrebe cu delicatețe, doar pentru a-l ajuta pe penitent să fie cât mai sincer în mărturisirea sa;
  3. Taina Spovedaniei nu poate fi condiționată de vreun interes material sau de altă natură;
  4. Orice duhovnic trebuie să aibă și el un părinte duhovnic la care să se spovedească în mod constant;
  5. Preotul duhovnic trebuie să fie un cleric cu viaţă duhovnicească matură, care s-a eliberat de robia patimilor trupeşti şi cultivă virtutea sfinţeniei;
  6. Respectarea cu strictețe a cadrului adecvat Spovedaniei, adică săvârșirea ei în lăcașul de cult, sau, în mod excepțional, într-un spațiu deschis și vizibil, adiacent bisericii;
  7. Evitarea oricărui gest sau cuvânt interpretabile ca familiaritate nepotrivită cu penitentul (glume inadecvate sau gesturi indecente).

Sfântul Sinod solicită eparhiilor ca în fiecare protopopiat să se organizeze periodic consfătuiri cu preoții, referitoare la săvârșirea corectă a  Sfintelor Taine, precum și cateheze cu credincioșii, privind rânduiala și semnificația duhovnicească a acestora.

 

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Foto credit: Luigi Ivanciu / Ziarul Lumina

Ultimele articole

O MIE DE COCORI PENTRU PACE LA MUZEUL ETNOGRAFIC AL TRANSILVANIEI

O MIE DE COCORI PENTRU PACE LA MUZEUL ETNOGRAFIC AL TRANSILVANIEI

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Asociația Para la Inteligencia Social, PLIS, din Fuengirola, Spania, Centrul Cultural Japonez și Centrul de Studii Japoneze...

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 25)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 25)

Un monah athonit sfătuia: „Pe cât poţi, mărgineşte-te de la treburile multe şi de prisos! Încearcă să ai mai puţine griji şi gân­duri. Mai bine să ne preocupăm de puţine şi cu li­nişte decât de multe şi cu tulburare”. E important pentru cel ce-și dorește o viață...

Hramul Parohiei „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Gherla

Hramul Parohiei „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Gherla

La sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, luni, 21 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Intrarea în biserică a Maicii...