Nuditate eviscerată

de | aug. 5, 2015 | Editorial

Recenta expoziție Our Body, care a vizitat orașul nostru mă obligă la câteva reflecții etice despre oportunitatea unei astfel de prezențe sau despre corectitudinea unui asemenea demers care se reclamă pe sine ca fiind științific. Lăsând la o parte caracterul periferic – parcarea de subsol a unui centru comercial – în care au fost plasate „exponatele”, prezența unei suite de 200 de corpuri umane reale, aflate în diferite stadii de eviscerare, trezește un viu interes și reacții amestecate. Întreaga construcție este una comercială, care mizează pe un mare capital de emoții care, odată atins, asigură și succesul pe care ea îl așteaptă. Nu putem nega gustul pentru morbid, pe care omul modern îl resimte și care îl face să caute astfel de experiențe și cultura morții pe care o consumăm de multe ori fără să știm. Nu putem ocoli nici argumentele didactice și pedagogice care pot justifica vizitarea ineditelor „exponate”, dar ar fi incorect să nu ne punem întrebarea dacă tot acest proiect nu are cumva și defecțiuni etice.

Mai încă păstrăm vii amintirile de oameni considerați inferiori, de rase condmanate ideologic la extincție și în care argumentul fundamental, era omul redus la corp, iar corpul redus la obiect, care este eliminat printr-o simplă corecție statistică. În primul rând trebuie să acceptăm adevărul potrivit căruia un corp uman nu este un obiect, nici măcăr după ce sufletul a plecat din el, moment în care devine o rămășită a persoanei care a trăit, a sperat, a iubit, a avut o familie, a trăit bucurii sau neîmpliniri, etc. În acest sens, chiar moartea când răpește o viață, nu anulează vălul de sacralitate și respect pe care corpul neînsuflețit îl poartă și față de care noi, cei vii, ne apropiem cu teamă și reverență. Moartea nu anulează persoana umană, iar corpul omenesc nu devine un deșeu, ci sămânța din care va renaște noul trup înduhovnicit. Aceasta este speranța noastră creștină care dă morții statutul de început al speranței, sădite în pământ spre înviere.

Anatomie_Nicolaes_TulpDe aceea, a expune o suită  de 200 de trupuri umane, ca pe trofeele unei cruciade negre este de la bun început o problemă morală. Este foarte adevărat că admirăm de aproape patru secole celebrul tablou al lui Rembrandt ce „Lecția de anatomie a dr. Tulp”, dar o facem la adăpostul intenției pictorului flamand de a păstra decența, vălul și de ce nu demnitatea omului care a murit și care devine, prin concesie un obiect de studiu. În mod evident, medicina are nevoie de lecții de anatomie pentru a progresa, dar acest lucru nu trebuie făcut ca un rabat la respectul și demnitatea de care trebuie să se bucure trupul omenesc inclusiv după moarte. Noi trebuie să fim educați în ceea ce privește grija pentru viața noastră biologică, ce este condiționată de buna funcționare a organismului și este foarte bine să știm că în trupul nostru Dumnezeu a făcut cea mai mare minune, care este viața și mai ales „viața sufletului”, care ne face unici și irepetabili. Aceste curiozități pozitive trebuie să ne ajute să iubim și să respectăm și mai mult acest univers miraculos pe care îl îngrijim în fiecare zi, și care este corpul nostru și mai mult să ne ajute să nu uităm expresia sfântului Pavel care spune despre trup că este „templu al Duhului Sfânt”. Și în mod cert, moartea biologică nu elimină Duhul Sfânt, ci doar moartea sufletească, păcatul.

Trebuie să fim conștinenți de toate aceste realități, ce țin de viața noastră, înainte de a decide

dacă vom vizita sau nu această expoziție și mai ales, care este sentimentul și poziționarea noastră față de „exponate”. Dacă vrem să fim corecți cu noi înșine nu trebuie să evităm întrebarea dacă nu cumva vânzând această nuditate eviscerată nu acționăm abuziv asupra acelor trupuri, cărora le prelungim prelungim suferința și după moartea lor.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/paul-siladi/" target="_self">Pr. Paul Siladi</a>

Pr. Paul Siladi

Preot, doctor în teologie al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca (2011), studii de teologie și publicistică la Universtatea Friedrich-Alexander Erlangen-Nürnberg (2009-2011). Realizează emisiuni religioase la Radio Renașterea din 2005, din 2012 colaborator al Ziarului Lumina, unde publică săptămânal pe tema spiritualității părinților deșertului, lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Ultimele cărți publicate: Riscul iubirii. Despre buna întrebuințare spirituală a obișnuitului, Ed. Doxologia 2019; Singurătatea îmblânzită. Reflecții citadine despre părinții pustiei, Ed. Trinitas, 2020.

Ultimele articole

Proorocul Moise, „văzătorul de Dumnezeu”

Proorocul Moise, „văzătorul de Dumnezeu”

Înfricoșător lucru este să stai în preajma lui Dumnezeu. Așa ne spune Sfântul Apostol Pavel (Evrei 10, 31). Iar biografia Proorocului Moise ne-o dovedește cu prisosință. Schimbările în viața sa sunt atât de evidente și atât de radicale încât îi oferă personalității...

Praznicul împărătesc al Botezul Domnului și icoana sa

Praznicul împărătesc al Botezul Domnului și icoana sa

Considerată sărbătoare împărătească, Botezul Domnului denumită în popor şi Boboteaza, este ţinută la data de 6 ianuarie în Biserica Răsăriteană[1]; amintindu-ne de botezul primit de Mântuitor din mâna Sfântului Ioan Botezătorul în râul Iordan[2]. Acest praznic se mai...

Mai multe din Editorial
Moştenirea Mitropolitului Bartolomeu | Arhim. Dumitru Cobzaru

Moştenirea Mitropolitului Bartolomeu | Arhim. Dumitru Cobzaru

Aproape că nu există om care să nu modifice într-o oarecare măsură locul în care îşi trăieşte anii vieţii sale, lăsând în urmă felurite realizări sau doar simple dorinţe şi aspiraţii de mai bine. Dar, între aceştia, la vreme rânduită, apar personalităţi care îşi pun...

Bartolomeu Anania și lungul provizorat american

Bartolomeu Anania și lungul provizorat american

În cazul arhimandritului Bartolomeu Valeriu Anania, episodul american este de departe cel mai spectaculos din întreaga sa biografie, mai ales că se consumă la scurt timp după ieșirea din închisoare, dar reprezintă și experiența care și-a pus cel mai adânc amprenta...

Binele pe care-l putem face și nu îl facem

Binele pe care-l putem face și nu îl facem

Binele pe care putem să-l facem și nu îl facem e ceva mai grav decât orice slăbiciune de moment a firii noastre. Mi-a rămas în minte fraza asta rostită de directorul Centrului de Îngrijiri Paliative „Sf. Nectarie”, pr. Bogdan CHIOREAN, în momentul în care se referea...

Campusul universitar „Nicolae Ivan”, la ceas de sărbătoare

Campusul universitar „Nicolae Ivan”, la ceas de sărbătoare

Realizând cât de importantă este educarea tinerilor pentru viitorul Bisericii și al țării, episcopul Nicoale Ivan, marele ctitor al eparhiei noastre, la puțină vreme după ce a reînființat eparhia Clujului, a înființat și școala teologică, în anul 1924. Printre primele...