Numeroși clujeni au sărbătorit prin rugăciune prima zi a Anului Nou 2022 | Catedrala Mitropolitană

de | ian. 1, 2022 | Actualitatea religioasă

În prima zi a Anului Nou, la sărbătoarea Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului și a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, sâmbătă, 1 ianuarie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca.

Din sobor au făcut parte clerici de la Centrul Eparhial, slujitori ai Catedralei și părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Să răscumpărăm vremea”, în cadrul căruia a făcut referire la cele trei mari sărbători de astăzi: Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului, Sfântul Ierarh Vasile cel Mare și Anul Nou 2022.

 

La momentul rânduit din cadrul slujbei, Înaltpreasfinția Sa a hirotonit întru preot pe diaconul Grigore Clapa, pe seama Parohiei Țagu, Protopopiatul Beclean.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate darurile revărate în anul care a trecut, rugându-L să binecuvinteze Anul Nou 2022 și să tămăduiască omenirea de pandemia de coronavirus.

 

De asemenea, în noaptea dintre ani, la Catedrala Mitropolitană, ÎPS Andrei a oficiat slujba de binecuvântare a Noului An, iar la final a rostit un cuvânt de învățătură în care i-a îndemnat pe credincioși să mediteze la trecerea timpului și să-L caute mai mult pe Dumnezeu.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Arhid. Dan Văscu și Dumitru Cucură

Ultimele articole

Iisus Hristos – corect politicește | satiră ideologică

Iisus Hristos – corect politicește | satiră ideologică

Atunci când Iisus Hristos S-a născut, El, de fapt, s-a ferit de beneficiile unui sistem instituționalizat care punea pe primul plan siguranța și confortul majorității nou-născuților; Atunci când a rămas în templu, la doar doisprezece ani, vorbind cu învățătorii Legii,...

Iubirea o cere Dumnezeu de la noi

Iubirea o cere Dumnezeu de la noi

Gheorghe, Bătrânul din Drama: „Creştinul care-i iubeşte pe toţi oamenii şi mai ales îi iartă pe cei ce i-au făcut rău merită să primească răsplată de la Dumnezeu. Căci dacă împlinim toate faptele bune, dar nu-l iubim pe aproapele, nu facem nimic. Suntem un zero, un...

Biserica din Monor, resfințită de Mitropolitul Clujului

Biserica din Monor, resfințită de Mitropolitul Clujului

În duminica a 18-a după Rusalii, Mitropolitul Clujului a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia Bistrițeană Monor, unde localnicii au marcat mai multe evenimente importante.   Înfrățirea rugăciunii cu munca duce la cele mai bune rezultate. Acesta a...