Sfinţirea căminelor studenţeşti – tinerii de la A.S.C.O.R. împreună cu preoţii

de | ian. 10, 2017 | Actualitatea religioasă

În fiecare an tinerii de la  A.S.C.O.R. Cluj împreună cu un grup de preoţi şi însoţiti de un număr mare de studenţi, obişnuiesc să binecuvânteze căminele de studenţi din Cluj Napoca. Prin această lucrare tinerii cred că vor avea mai mult spor la învăţat pentru examene, bunăcuviinţă şi aşezare sufletească.

Anul acesta, miercuri 11 ianuarie de la ora 18:00 vor merge să sfinţească toate caminele din Campusul Haşdeu. Joi, 12 ianuarie, de la ora 19:00 vor merge la căminele Economica 1 şi 2, şi la căminul Facultăţii de Teologie. Vor cânta cu totii  troparul “În Iordan botezându-te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te; şi Duhul în chip de porumb a adeverit întărirea cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă Ţie!”, şi vor împărţi iconiţe. În fiecare an studenţii au primit cu bucurie şi frumoasă mirare acest gest.

 

 

Ultimele articole

Memoria spațiului sacru

Memoria spațiului sacru

Într-o conferință pe care a prezentat-o în 1951, Martin Heidegger spunea: „Muritorii locuiesc în măsura în care salvează pământul. Salvarea nu smulge doar dintr-un pericol. A salva înseamnă propriu-zis, a eliberat ceva întru esența sa proprie. A salva pământul este...

Cinstirea Icoanelor. Ce ne spune textul biblic ? P3

Cinstirea Icoanelor. Ce ne spune textul biblic ? P3

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.20.

Hramul Parohiei „Sf. Ap. Toma” din cartierul clujean Mărăști

Hramul Parohiei „Sf. Ap. Toma” din cartierul clujean Mărăști

În Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte – Iubirea vrăjmașilor), 2 octombrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor...

Biserica Parohiei Turda Nouă II, târnosită de ÎPS Părinte Andrei

Biserica Parohiei Turda Nouă II, târnosită de ÎPS Părinte Andrei

La sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, sâmbătă, 1 octombrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă a Parohiei Turda Nouă...