O nouă apariție editorială, dedicată studențimii în Teologie, la Cluj Napoca

Colegii noștri de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca au lansat de curând o nouă revistă: Itinerarii. Publicația studenților Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca (serie nouă. Nr. 1/ 2022, 68 pg.).

Redactorul șef al revistei este Duhovnicul Facultății, Părintele Grigorie Foltiș, care ne și explică, într-un Argument, sensul reînființării, după 30 de ani, a acestui organ de presă – cum ar numi-o înaintașii noștri într-ale scrisului – pus la dispoziția studențimii, sunt convins nu doar „teologice”.

Cuprinsul este distins, luminos și variat ca și editarea, într-o formă tinerească, atrăgătoare. Puteți citi, alături de Argumentul redactorului șef (p. 7) o serie de articole și note, comentarii și cronici care merită amintite: Cuvânt de bine la început de „Itinerarii” (PS Benedict Bistrițeanul, pp. 3-4); Revista „itinerarii” a studențimii teologice ortodoxe clujene ne invită la „delicii” sub noi auspicii (Arhim. Prof. univ. dr. abil. Teofil Tia, Decanul Facultății, p. 5); Cunoaștere și smerenie, sau despre asumarea lucidă a limitelor (Kevin-Damian Pușcaș, pp.12-15); Liturghia Sfântului Iacob- de unde și încotro? (Marian Bota, pp. 16-18); Obiect și însemnătate. Spirit și lege- O pledoarie pentru recuperarea sensului (Cătălin-Bogdan Țermure, pp. 18-21); Imnele Sfântului Simeon Noul Teolog. O scurtă meditație (Dragoș Oară, pp. 21-23); Ortodoxia în Kenya. Interviu cu PS Neofit de Nyeri și Muntele Kenya (Paul Siladi, traducere din engleză de Adrian Sasu, pp. 24- 35); Rubrica lirica consemnând Poeziile  TemerarLacrimă fierbinte și Mută așteptare , facerea lui Daniel M. Olariu (pp. 35- 36); Cronica de film: The Book of Eli sau Misionarismul într-o lume post-apocalitică (Alexandru Pilan, pp. 37- 41); Recenzia lui Mihai Nevodar la volumul Părintelui Paul Siladi- Eroismul cotidian. Eseuri despre viața creștină (Renașterea, 2021) (pp. 42- 44); Cronica Întâlnirii studenților cu părintele Grigore-Dinu Moș: Despre nejudecarea aproapelui (pp. 45-52) și prezentarea cuvântului Părintelui Melchisedec Ungureanu, Starețul Mănăstirii Lupșa: Calea pocăinței și mijloacele ce înmulțesc harul (Flaviu-Ionuț Cetraș, pp. 53- 62). Tot aici, la rubrica Cronica, este cuprins și materialul care prezintă reflecțiile Conferinței lui Emmanuel Falque „Este creștinismul plauzibil?” (Ștefan Ramba, pp. 63- 64).

O foarte interesantă rubrică, Întreabă Profesorul, are ca protagoniști pe Părintele Profesor Ioan Chirilă și pe Părintele Prodecan al facultății de Teologie din Cluj, Adrian Podaru. Întrebări simple, răspunsuri limpezi. (pp. 65-67). Lista de autori (p. 68) ne lămurește asupra identității de „an” a studenților și întorși la contribuția lor scrisă n-ai zice. O bucurie în plus pentru lumea teologică academică. Un glas care, nădăjduim, va dura cât mai mult!

Pr. Constantin Necula


Sursa: tribuna.ro

Mai multe din Cărți vechi și noi
„Ortodoxia în Occident. 10 convertiri”. O carte care luminează

„Ortodoxia în Occident. 10 convertiri”. O carte care luminează

„Teama mea este că în Ortodoxie apare adesea compelxul de inferioritate. Ni se pare că trebuie să obţinem un fel de bogăţie vestică, sau distincţii academice (cei cărora li se dau distincţii academice în şcolile ortodoxe, uneori sunt oamnei care se opun Bisericii). Sunt suprins să văd că în România sau în alte ţări ortodoxe, ortodocşii par a nu vedea tezaurul pe care-l au. Din punctul meu de vedere România este bogată. Teama mea este că dorinţa de a fi în Uniunea Europeană, dorinţa de a deveni tot mai vestici, dorinţa de a o lua pe calea umanismului (care în realitate este hedonism) românii ar putea sărăci spiritual. Chiar spiritul care ne face atât de bogaţi, ar putea fi pierdut în căutarea altor tipuri de bogăţie”

Duhul a suflat în pustie

Duhul a suflat în pustie

  După ce în anul 2012 Daniel Lemeni a publicat volumul Tradiția paternității duhovnicești în spiritualitatea creștină răsăriteană. Un studiu asupra îndrumării spirituale în Antichitatea creștină târzie (Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia), doi ani mai târziu revine cu...

Frumuseţe şi isihie în vieţuirea aghioritică

Frumuseţe şi isihie în vieţuirea aghioritică

În peisajul scrierilor teologice contemporane din spaţiul ortodox, o figură cu totul aparte fac cele ale celor trei călugări atoniţi care au regenerat monahismul din Sfântul Munte în a doua parte a secolului XX. Este vorba de Arhimandritul Vasilios Gondikakis,...

„Spovedanie neterminată” sau despre confruntarea cu sinele

„Spovedanie neterminată” sau despre confruntarea cu sinele

Spovedanie neterminată, o lucrare semnată cu un pseudonim destul de transparent pentru cititorul atent, a ajuns la a treia ediție. După ce inițial a fost publicată la Editura Bizantină, apoi la Editura Arhiepiscopiei Craiovei, în anul 2010 cartea a fost repusă pe...