Duhul a suflat în pustie

de | mai 6, 2015 | Cărți vechi și noi

 

După ce în anul 2012 Daniel Lemeni a publicat volumul Tradiția paternității duhovnicești în spiritualitatea creștină răsăriteană. Un studiu asupra îndrumării spirituale în Antichitatea creștină târzie (Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia), doi ani mai târziu revine cu o lucrare ce urmărește familiarizarea cititorului cu extraordinara lume duhovnicească a părinților pustiei[1].

Patericul și, în general, literatura născută de asceții din deșertul Egiptului secolelor IV-V, deși a constituit una dintre lecturile esențiale pentru generații întregi de monahi, totuși, nu a beneficiat de prea multe abordări moderne (cercetări științifice sau pur și simplu reflecții întemeiate). Daniel Lemeni confirmă și de această dată preocuparea sa de lungă durată pentru monahii pe nedrept uitați. De aceea în volumul apărut la Editura Renașterea conturează răspunsul la o serie de întrebări: „cât anume din experiența deșertului mai poate fi transpusă în lumea agitată și grăbită a megapolisurilor aglomerate și zgomotoase din lumea contemporană? În ce măsură omul de azi, angrenat în rutina asfixiantă a vieții de zi cu zi mai este disponibil să-și consacre timpul său unor valori esențiale, cum ar fi tăcerea sau liniștea? În ce măsură și cum putem să ne destindem relația noastră tensionată cu timpul? Mai poate oare omul de astăzi să asume calea acestor venerabili asceți în marile deșerturi de azi?” (pp. 223-224).

Lucrarea este organizată în trei capitole mari, care îl introduc pe cititor în intimitatea marilor părinți ai deșertului. Primul capitol este dedicat relației fundamentale ce caracterizează viața asceților – anume legătura dintre părinte și fiul său duhovnicesc. Aici se regăsește elementul de noutate al creștinismului practicat în pustiu, care se diferențiază de celelalte tradiții mistice, ascetice sau filosofice. Relația dintre bătrân și tânărul neinițiat nu este cea dintre maestru și ucenic, ci este cea dintre un tată și fiu (în cadrul mult mai larg al filiației divine, unde cu toții ne regăsim ca „fii ai celui Preaînalt” Ps 81,6). Bătrânul nu livrează ucenicului un set de cunoștințe teoretice, de învățături, ci „întrupează în persoana sa o realitate spirituală pe care el o transmite prin însăși prezența sa” (p. 17). De aceea bătrânul nu este reprezentantul unei instituții și nu este instituționalizabil, arată constant Daniel Lemeni. Autoritatea lui este una harismatică, este un dar al Duhului Sfânt, iar „Bătrânul din tradiția pustiei egiptene nu se substituie harului, ci îl transmite mai departe în persoana ucenicului” (p. 28).

Cuvintele bătrânilor cuprinse în colecțiile de apoftegme sunt în primul rând „cuvinte izvorâte din viață și, prin urmare, cuvinte care pot insufla viața… departe de a revendica vreo pretenție literară sau stilistică, apoftegmele Bătrânilor se află într-un raport extrem de strâns cu viața, de unde și absența oricărei retorici în spiritualitatea pustiei” (p. 41).

După ce în primul capitol sunt trasate caracteristicile generale ale bătrânilor, ucenicilor și relațiilor dintre ei, în capitolul al II-lea privirea se oprește și mai aproape asupra câtorva personalități exemplare: Avva Antonie, Avva Macarie Egipteanul și Avva Arsenie; de asemenea ne sunt oferite câteva mostre de „lectură tematică” a Patericului.

Capitolul al treilea  vine cu o perspectivă asupra bătrâneții asceților. Pentru pustnici, bătrânețea nu este un blestem, o serie de neputințe cumulate, ci dimpotrivă, este timpul împlinirii, al roadelor. Idealul monahal este cel al bătrânului frumos (kalogeros), care și-a dedicat întreaga viață apropierii de Dumnezeu și cunoașterii tainelor Sale.

În finalul volumului cititorul găsește un foarte util instrument de lucru în textul despre „Geografia monastică”, prin care este introdus efectiv în spațiul care a generat extraordinara mișcare de revigorare a spiritualității creștine din secolele IV-V.

Lucrarea „Duhul a suflat în pustie” este, în ansamblu, o pledoarie pasionată pentru părinții deșertului și actualitatea perpetuă a învățăturii lor. „Scrisă cu vervă și erudiție, cu sensibilitate și rafinament, cartea restituie în mod admirabil și profund specificul spiritualității deșertului în care cititorul poate explora cu folos comorile de înțelepciune ascetică furnizate de acești remarcabili monahi egipteni din secolul IV”, sintetizează în prefață IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Astfel scrierile teologului timișorean Daniel Lemeni devin un reper necesar în bibliografia românească, nu foarte bogată,  privind Patericul egiptean și spiritualitatea pustiei.

 

[1] Daniel Lemeni, Duhul a suflat în pustie. Lumea duhovnicească a Părinților deșertului, Ed. Renașterea 2014

 

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/paul-siladi/" target="_self">Pr. Paul Siladi</a>

Pr. Paul Siladi

Preot, doctor în teologie al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca (2011), studii de teologie și publicistică la Universtatea Friedrich-Alexander Erlangen-Nürnberg (2009-2011). Realizează emisiuni religioase la Radio Renașterea din 2005, din 2012 colaborator al Ziarului Lumina, unde publică săptămânal pe tema spiritualității părinților deșertului, lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Ultimele cărți publicate: Riscul iubirii. Despre buna întrebuințare spirituală a obișnuitului, Ed. Doxologia 2019; Singurătatea îmblânzită. Reflecții citadine despre părinții pustiei, Ed. Trinitas, 2020.

Ultimele articole

Arta artelor este să-l formezi pe om

Arta artelor este să-l formezi pe om

Mesajul Înaltpreasfinţitului Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, pentru volumul: „Preasfințitul Părinte Iustin al Maramureșului și Sătmarui - Episcopul tinerilor. 60 de ani de viață”,...

Mănăstirea de la Someșul Cald

Mănăstirea de la Someșul Cald

Așezământul monahal de la Someșul Cald, înființat în vara anului 2014, este singurul din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului pus sub ocrotirea Sfântului Vasile cel Mare. Mănăstirea mai are un hram de vară, sărbătorit în ziua Nașterii Sfântului Proroc Ioan...

Hristos – apa cea vie

Hristos – apa cea vie

Aspecte introductive Pasajele conținute în paginile Evangheliei de astăzi sunt rostite într-un context aparte. Hristos e furios pe cei din Iudeea. Acest lucru Îl determină să ia pentru o vreme calea Galileii și să-și dorească să nu participe la una dintre sărbătorile...

Sfântul Nicolae Cabasila, isihasmul laicilor și mistica sacramentală

Sfântul Nicolae Cabasila, isihasmul laicilor și mistica sacramentală

Din punctul de vedere al Părinţilor răsăriteni, spiritualitatea creştină este echivalentă vieţii în Hristos, însuşită la nivel doctrinar, sacramental şi duhovnicesc. Ea nu este apanajul exclusiv al clerului sau al cinului monahal, ci al tuturor credincioşilor angajaţi...

Mai multe din Cărți vechi și noi
Sfânta Maria Skobtova – o altfel de ipostază a sfințeniei

Sfânta Maria Skobtova – o altfel de ipostază a sfințeniei

Recenzie la: Laurence Varaut, Maria Skobţova. Sfântă ortodoxă victimă a nazismului (1891-1945), trad. Vasilica Eugenia Cristea, col. "Spiritualitate", vol. 15, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2017, 196 p. (first published under Editions Salvator, Paris, 2014). O...

Ioan-Aurel Pop, L’identita Romena, Rediviva Edizioni, Milano 2019.

Ioan-Aurel Pop, L’identita Romena, Rediviva Edizioni, Milano 2019.

Președintele în exercițiu al Academiei Române, domnul academician Ioan-Aurel Pop este o voce importantă a istoriografiei românești contemporane. Textele sale, traduse în diferite limbi, vin să arate că cele zece titluri de doctor honoris causa pe care le-a primit de-a...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com