O nouă campanie de donare sânge în Parohia Vâlcele, Protopopiatul Cluj 1

de | nov. 7, 2018 | Activități parohiale

Conform părintelui  paroh Sorin Buș, miercuri 7 noiembrie 2018, acesta împreună cu câţiva buni enoriaşi ai Parohiei s-au deplasat la Centrul de Transfuzie Sangvină Cluj în vederea donării de sânge.

Este cea de-a doua acțiune organizată anul acesta  de credincioșii din localitatea Vâlcele.

Donarea de sânge poate salva vieţi. Ceea ce se ştie mai puţin este că din sângele donat o singură dată  pot fi ajutate până la 3 persoane, întrucât se pot obţine unul, două sau trei produse.

În plus, donarea de sânge este benefică şi pentru donator.

Ultimele articole

Nevoia de răbdare

Nevoia de răbdare

După nevoia de osteneală, ca primă lecție pentru tineri, așa cum reiese din maximele Sfântului Isaac, următoarea vizează nevoia de răbdare. Există la tinerețe tendința de a grăbi lucrurile, de a sări peste etape, de a crește rapid, un ritm generat, mai ales, de...

Festivalul ROCADA ARTELOR, Ediția a II-a va avea loc la Cluj-Napoca

Festivalul ROCADA ARTELOR, Ediția a II-a va avea loc la Cluj-Napoca

Festivalului ROCADA ARTELOR, Ediția a II-a va avea loc între 22 MAI – 3 IUNIE 2023 la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Radio Cluj, Academia de Muzică Gheorghe Dima INTRAREA LIBERĂ la toate evenimentele festivalului. Programul evenimentelor: Expoziție de pictură cadru –...

Cerc preoțesc în Parohia Ortodoxă Dumbrăveni

Cerc preoțesc în Parohia Ortodoxă Dumbrăveni

          În Duminica a 28-a dupa Rusalii, în Parohia Ortodoxă Dumbrăveni, Protopopiatul Beclean, a avut loc întrunirea Cercului Preoțesc de lângă Cetatea Ciceului.           În prezența unui numar semnificativ de credincioși din parohie s-a oficiat, de la ora 16.00,...

Recital de colinde, la sediul Protopopiatului Ortodox Huedin

Recital de colinde, la sediul Protopopiatului Ortodox Huedin

La sediul Protopopiatului Ortodox Huedin a avut loc marți, 11 decembrie 2018, de la ora 17:00, un recital extraordinar de colinde, susținut de artiștii lirici Sergiu Chirilă, Florin Sâmpelean și Marius Sâmpelean. În cadrul evenimentului a avut loc și lansarea CD-ului...