Orbi sufleteşte

de | iun. 4, 2021 | Spiritualitate

„Spre judecată am venit, ca cei care nu văd, să vadă, iar cei care văd să fie orbi” (Ioan 9, 39)

Până acum vreo zece ani, putea fi văzut prin Cluj un om orb din naştere, arătos la chip, cu ochelari negri, care se deplasa pe trotuar cu ajutorul unui băţ alb. Era un om talentat, cu har de la Dumnezeu. Zeci de ani, cu cântarea lui, i-a mângâiat pe alţii, dar n-a văzut lumina soarelui, nu s-a bucurat de acest minunat dar al vederii, pe care cei mai mulţi nu-l conştientizăm.

Este teribil să fi nevăzător. Omul acesta, despre care vă spuneam, era Ion Blăjan şi poate, unii dintre dumneavoastră i-aţi citit cartea de memorii. Este emoţionantă. De-abia când citeşti mărturisirile unui asemenea om îţi dai seama ce mare dar este vederea. Să nu-ţi vezi părinţii, să nu-ţi vezi copiii, să nu-i vezi pe cei dragi ai tăi, să poţi numai comunica cu ei prin grai e tare trist.

Asemenea cazuri ca şi cel din Evanghelia sărbătorii de astăzi sunt rarisime. Totuşi, Dumnezeu îngăduie ca unii oameni să fie nevăzători din naştere şi cu astfel de cazuri ne întâlnim şi noi uneori. Care e motivul pentru care Dumnezeu îngăduie aceasta nu ştim, însă trebuie să fim convinşi că are un plan cu fiecare dintre noi. Fiecăruia i-a fost oferit un dar pe care trebuie să-l pună în practică. Ştim cu toţii ce mare duhovnic a fost părintele Teofil Părăianu şi ştim că şi el a fost orb din naştere. Şi, ne amintim cât bine a făcut el prin învăţăturile pe care, prin viu grai, ni le-a transmis. Dacă n-ai lumina ochilor trupeşti şi eşti orb din naştere e teribil de rău.

Dar, iubiţi fraţi şi surori, să ştiţi că este catastrofal să fii orb sufleteşte. Din nefericire, orbii sufleteşti sunt mult mai mulţi. Ba aş cuteza să spun că sunt perioade din viaţa noastră când mai toţi suntem orbi din punct de vedere sufletesc. Ne întrebăm cum ajungem orbi din punct de vedere duhovnicesc şi cine ne orbeşte din punct de vedere sufletesc. Sfântul Pavel, în a doua Epistolă către Corinteni, în capitolul 4, versetul 4, ne dă răspunsul: „Dacă Evanghelia noastră este încă acoperită este pentru cei pierduţi, în care dumnezeul veacului acestuia – adică diavolul – a orbit minţile necredincioşilor ca să nu le lumineze lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu”. Auziţi cine face această lucrare catastrofală? Diavolul, care ne orbeşte uneori mintea, pentru a nu-L putea cunoaşte pe Domnul Hristos, care este chipul Tatălui.

Acum, întrebarea este cu ce ne orbeşte mintea şi cu ce ne orbeşte ochiul sufletului nostru? Acest lucru îl aflăm tot din Dumnezeiasca Scriptură, din Evanghelia după Matei din capitolul 6, unde, de la versetul 21 înainte, Mântuitorul Iisus Hristos ne spune lucrul următor: „Unde este comoara ta acolo va fi şi inima ta. Luminătorul trupului este ochiul. De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat, iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci dacă lumina care este în tine, este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acela?” Mergând mai departe aflăm şi cauza: „Nimeni nu poate sluji la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona”. Aceasta este pricina: diavolul ne orbeşte ochii sufletului cu ataşamentul de mamona, adică de avere, de bani, de bunuri. De fapt, două păcate catastrofale, două patimi bântuie astăzi: iubirea de bani şi iubirea de plăceri trupeşti. Ele întunecă ochii sufletului nostru. Numai că cel ce ne determină să facem lucrul acesta, este diavolul, care, aşa cum am aflat de la Sfântul Pavel, face ca Evanghelia să ne rămână acoperită, orbindu-ne mintea pentru a nu ne fi luminată de învăţătura Domnului Hristos care este chip al lui Dumnezeu.

Nu este suficient doar să constatăm această lucrare catastrofală pe care o face diavolul determinându-ne să iubim averea şi plăcerea, ci trebuie să căutăm şi un remediu, o cale de tămăduire. Şi răspunsul la întrebarea cine ne poate tămădui este foarte simplu: Domnul Iisus Hristos, care, aşa cum ne spune Evanghelia de astăzi, trecând şi văzându-l pe omul orb din naştere, a scuipat jos, a făcut tină, i-a uns ochii, l-a trimis la scăldătoarea Siloamului, de unde s-a întors văzând. Domnul Hristos ne trimite la scăldătoarea Siloamului, adică la biserică. De fapt, ne cheamă aici şi, venind, ochiul nostru sufletesc se deschide şi ne tămăduim de iubirea de arginţi şi de iubirea de păcate trupeşti.

Nu în zadar, înainte de a se citi Sfânta Evanghelie la Liturghie, preotul, în taină, citeşte o rugăciune, în legătură cu ceea ce Sfântul Pavel ne spune, cum că Evanghelia rămâne acoperită pentru cei la care diavolul le orbeşte ochiul sufletului. Iată ce zice rugăciunea: „Străluceşte în inimile noastre, Iubitorule de oameni, Stăpâne, lumina cea curată a cunoaşterii dumnezeirii Tale şi deschide ochii gândului nostru spre înţelegerea evanghelicelor Tale propovăduiri”. Deci, Domnul Iisus Hristos, străluceşte în inimile noastre cu lumina cea curată a cunoaşterii Sale şi, aducând lumina Lui în sufletul nostru, devenim oameni fericiţi. Acest lucru, iubiţi fraţi şi surori, a spus-o El însuşi, tot în Evanghelia după Ioan, dar, de data aceasta în capitolul 8: „Eu sunt lumina lumii. Cel ce îmi urmează Mie, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”. Aceasta este calea de tămăduire din orbirea sufletească în care, de multe ori, ne aflăm noi toţi. Ajungem astfel pentru că mamona, adică iubirea de bani şi iubirea de plăcere ne întunecă mintea şi nu mai putem vedea slava Domnului nostru Iisus Hristos.

Necazul mare este că oamenii nu-şi dau seama că sunt orbi. Este rău să fii bolnav, dar este mai rău să fii bolnav şi să nu ştii şi să mori fără să-ţi dai seama de ce boală suferi. În acest sens, iată ce zice proorocul Isaia în capitolul 18 al proorociei sale, în versetul 8, referitor la poporul lui Israel: „Să vină poporul cel orb care are ochi şi cel surd care are urechi”. Deci, se referă la cei care sunt orbi deşi au ochi şi surzi deşi au urechi; au ochi şi urechi, dar nu realizează că sunt orbi şi surzi, nevăzând calea lui Dumnezeu şi neauzind cuvintele Domnului.

Vasile Militaru, acest poet creştin care a murit în închisoare tocmai pentru credinţa lui, a scris mute versuri minunate, dar la preocuparea noastră de astăzi răspund versurile lui dintr-o poezie, care se potriveşte bine cu ceea ce am discutat până acum. Iată versurile:

„Orbule, te-ntreb pe tine
Şi răspuns gândit îţi cer:
Dacă soarele tu nu-l vezi,
Nu e soarele pe cer?

Ca şi soarele, din slavă,
Dumnezeu cuprinde firea,
Cei ce cred, îl văd în toate,
Orbii, nu-l văd nicăirea”[i].

Cei ce au ochii sufletului limpezi, Îl văd pe Dumnezeu în toate.

Iată ce ne spune Dreptul Iov, în cartea sa, în capitolul 12, versetele 7-9: „Întreabă dobitoacele şi te vor învăţa şi păsările cerului şi te vor lămuri, sau vorbeşte cu pământul şi-ţi va da învăţătură şi peştii mării îţi vor istorisi cu de-amănuntul. Cine nu cunoaşte din toate acestea că mâna Domnului a făcut aceste lucruri?” Cel ce are lumina sufletului, vede în cel mai mic firicel de iarbă, mâna lui Dumnezeu care ne-a creat, care ne ţine, care ne răsfaţă cu toate bunătăţile pământului.

Astfel, concluzia pe care o putem trage e cuprinsă în Evanghelia de la Ioan, capitolul 9, versetul 41: „Dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat. Dar, acum ziceţi: «Noi vedem!» Tocmai de aceea păcatul rămâne asupra voastră”, pentru că nu vă daţi seama că sunteţi orbi şi trebuie să veniţi la Hristos ca să vă dea lumina ochilor, că nu veniţi la Hristos să vă trimită la Siloamul cel mântuitor de unde să vă câştigaţi lumina sufletului.


[i] Vasile Militaru, Şoaptele îngerilor şi Poemele nemuririi, Editura Lumină din lumină, Bucureşti, 1995, p. 67.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/ips-andrei/" target="_self">Mitropolitul Andrei</a>

Mitropolitul Andrei

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Ultimele articole

„Averea” și poruncile

„Averea” și poruncile

Text și context Capitolul ce găzduiește pericopa evanghelica de astăzi debutează cu o parabolă. Hristos  vorbește despre dreptatea divină. Se folosește de un exemplu care-i permite, pe baza contrastului, să arate ce diferență este între logica și justiția divină și...

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Unul dintre aspectele vieții religioase creștine este devenirea omului după trăsăturile naturii sale. Acest demers presupune învățarea și educarea sa progresivă, în mai multe etape, conform dezvoltării specifice firii sale. Dintru început relația omului cu Dumnezeu...

Intrarea noastră în Biserică

Intrarea noastră în Biserică

Nu, acesta nu e un eseu despre urgenţa instituţionalizării educaţiei încă de la vârste fragede, în care nu cred, și nici despre educaţia extrainstituţională sau libertatea părinţilor în alegerile pentru cei mici. Acesta e un text despre recunoștinţă. Pe 21 noiembrie...

Mai multe din Spiritualitate
Ne mântuim, ajutându-i pe alţii să se mântuiască

Ne mântuim, ajutându-i pe alţii să se mântuiască

Pericopa Evanghelică pe care am citit-o astăzi, înainte de a începe Postul Crăciunului, ne provoacă să medităm la o realitate foarte serioasă, anume aceea că nu ne putem mântui singuri. Oamenii de pe vremea Mântuitorului, ca de altfel şi cei din ziua de astăzi, în...

Valenţele veşnice ale faptelor noastre vremelnice

Valenţele veşnice ale faptelor noastre vremelnice

Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucitor. Iar un sărac, anume Lazăr stătea înaintea porţilor lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului. Acesta nu numai că nu se putea...