Pachete cu alimente de Paşti pentru familiile nevoiaşe din Baia Mare

de | apr. 28, 2016 | Actualitatea religioasă

În Săptămâna Patimilor, parohia „Naşterea Domnului” din Baia Mare a desfăşurat o acţiune social-filantropică, destinată familiilor aflate într-o situaţie materială precară.

Pe toată durata Postului, Comitetul de femei al bisericii şi Consiliul Parohial, prin preoţii slujitori, au făcut un apel credincioşilor în privinţa colectei de alimente de sărbători pentru familiile nevoiaşe din cadrul parohiei. Din bunurile donate, conducerea bisericii a pregătit zeci de pachete cu alimente, în valoare de 150 lei fiecare.

„Fiecare pachet conţine două, trei sticle cu ulei, câteva kilograme de zahăr, de făină, un jambon, un cozonac, un iepuraş de ciocolată pentru copii; tot ce se pune în ziua de Paşti pe masă. Pachetele au ajuns  la 75 familii aflate în nevoie. Nu am ţinut cont de confesiune, după cum nu ne-am limitat strict la graniţele parohiei noastre, mai ales că sunt multe persoane ce locuiesc singure în apartamente, mulţi oameni fără venituri şi copii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate. Sunt destui oameni nevoiaşi”, a spus părintele paroh Vasile Augustin.

Acţiunea social-filantropică a bisericii „Naşterea Domnului” din Baia Mare are loc de două ori pe an, în Postul Paştilor şi al Crăciunului, când credincioşii parohiei înfăptuiesc o bună pildă de iubire creştinească.

2

„A devenit o tradiţie ca în fiecare post să avem grijă de cei care sunt în nevoie. A fost suficient să facem un singur anunţ și credincioşii cu posibilitate materială să se arate dornici să-i ajute pe cei care au mai puţin”, a adăugat părintele Vasile Augustin.

„Ne dorim ca cei care vor primi aceste pachete să ştie că nu sunt singuri, că există oameni care se gândesc la ei oameni care îndreaptă spre dânşii numai gânduri bune, urări de sănătate, sărbători fericite şi pace în suflet”, a precizat Ana Sfara, preşedinta Comitetului de femei al bisericii „Naşterea Domnului” din Baia Mare.

Ionuţ BABICI-BUDA

 

Ultimele articole

7 Km pe jos, până la Maica Domnului

7 Km pe jos, până la Maica Domnului

Pentru al patrulea an consecutiv, mii de credincioși au ales să se alăture în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului la pelerinajul „La Nicula colo’n deal”, organizat de Arhiepiscopia Clujului și protopopiatul Gherla. Tineri și în vârstă, oamenii au   parcururs...

Slujba Vecerniei la Nicula, în sobor de ierarhi

Slujba Vecerniei la Nicula, în sobor de ierarhi

Zeci de mii de credincioși asistă în aceste momente la Mănăstirea Nicula, la slujba Vecerniei praznicului Adormirii Maicii Domnului, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, în sobor de ierarhi. Alături de ierarhul...

Creștinii clujeni și bistrițeni îi aduc cinstire Maicii Domnului

Creștinii clujeni și bistrițeni îi aduc cinstire Maicii Domnului

Creștinii care au evlavie pentru Maica Domnului şi nu pot ajunge de praznicul Adormirii la mănăstirile din Mitropolia Clujului, ce o au ca ocrotitoare, sunt invitaţi să participe la hramul bisericii clujene, de pe strada Govora sau la procesiunea de la schitul „La...

Părintele Arhim. Teofil Roman: „Se vorbește prea mult!”

Părintele Arhim. Teofil Roman: „Se vorbește prea mult!”

  „Maica Domnului se bucură pentru noi toți și ne privește cu toată dragostea ei de Mamă. Din Icoana Făcătoare de Minuni de aici, de la Nicula, ea se uită la noi cu o tăcere înțelegătoare”. Miilor de credincioși prezenți în această seară la slujbele premergătoare...

Radio Renașterea vă face părtași la hramul Mănăstirii Nicula

Radio Renașterea vă face părtași la hramul Mănăstirii Nicula

O nouă sărbătoare a început la Mănăstirea clujeană Nicula, aici unde an de an zeci de mii de credincioși vin să se închine Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului și să participe în perioada 13-15 august la hramul așezământului monahal, serbat de praznicul...