Biserica naște și crește Sfinți, toți cei botezați în numele Sfintei Treimi sunt candidați la sfințenie. Acesta a fost mesajul pe care Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului l-a transmis credincioșilor prezenți la Mănăstiriea de la Buscatu din județul Bistrița Năsăud.
Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată Părintele Mitropolit Andrei alături de un sobor de slujitori. După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care i-a îndemnat pe credincioși să aibă râvna de a-L urma pe Mântuitorul Hristos și de a se sfinți.
Totodată, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a adresat pelerinilor îndemnul, în ciuda accesului dificil în zonă, de a vizita mănăstirea și în alte duminici și sărbători.
Așezământul monahal din localitatea Telcișor Buscatu a fost inițial schit al mănăstirii Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Țara Năsăudului.
În anul 2008 a încetat să mai funcționeze deoarece a rămas fără monahi.
Schitul a fost reînființat în 2011, iar din 2012 a primit statut de mănăstire. Starețul așezamantului este protosinghelul Porfirie Țanc.