Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu este unul dintre imnurile cele mai îndrăgite de credincioşi. Aproape că nu există vreo carte de rugăciuni în care să nu fi e tipărit, pentru că, aşa cum se arată în subtitlul său, „se cântă la întristarea sufletului şi la vreme de nevoie”, Maica Domnului fiind grabnic ajutătoare.

Imnul menţionat, recunoscut prin începutul Canonului din cadrul său, „De multe ispite fiind cuprins, către tine alerg, căutând mântuire; o, Maică a Cuvântului şi Fecioară, de rele şi de nevoi mântuieşte-mă” (Ceaslov, Bucureşti, 2014, p. 399), poartă, în realitate, numele de Paraclisul Mic sau Paraclisul întâi al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (p. 398). Nu este singurul imn de acest tip adresat Maicii Domnului, chiar dacă are cea mai largă răspândire.

Există, aşa cum putem bănui, şi un Paraclis Mare, numit uneori şi Paraclisul al doilea, fiind tipărit la sfârşitul Psaltirii liturgice. Asupra acestui imn mai puţin cunoscut, dar de o frumuseţe aparte, am dori să ne oprim, pentru că se cântă îndeosebi în Postul Adormirii Maicii Domnului.

Când se cântă Paraclisul Mare (din Psaltire) în Postul Adormirii? Tipicul bisericesc (Bucureşti, 1976, p. 253) arată că în Postul Adormirii Maicii Domnului se citesc alternativ cele două Paraclise, însă fără a oferi precizări suplimentare. Anuarul liturgic şi tipiconal 2018 (Bucureşti, 2017, p. 393), la data de 1 august, indică slujirea, după Vecernie, a celor două Paraclise (din Ceaslov şi din Psaltire), fără alte explicaţii. În consecinţă, detaliile tipiconale trebuie căutate în sursele liturgice şi tipiconale greceşti, unde îşi are originea această practică evlavioasă.

Tipicul contemporan al Marii Biserici din Constantinopol (Typikon kata tēn taxin tēs tou Christou Megalēs Ekklēsias, Constantinopol, 1888, pp. 307-309) şi Tipicul grecesc parohial zilnic pe anul 2018 (Diptycha tēs Ekklēsias tēs Ellados, Atena, 2017, pp. 259-261) dau explicaţii detaliate, enunţând câteva reguli de bază privind alternanţa Paracliselor, zilele precise în care se cântă fiecare dintre cele două Paraclise, desfăşurarea slujbei şi modalitatea de combinare cu Vecernia. Avem următoarele reguli liturgice:

1. Se cântă Paraclisele după Vecernie începând din seara zilei de 1 august şi până în seara zilei de 13 august.
2. Nu se cântă Paraclisele sâmbăta seara (în anul 2018, 4 şi 11 august), nici în ajunul Schimbării la Faţă (seara de 5 august) şi al Adormirii Maicii Domnului (seara de 14 august). Motivul pentru care în aceste zile nu se cântă Paraclisul este faptul că slujba Vecerniei de sâmbătă seara se concentrează pe prăznuirea săptămânală a Învierii Domnului, iar slujbele din ajunul Schimbării la Faţă şi al Adormirii Maicii Domnului au ca unică temă praznicul sărbătorit. Tema penitenţială a Paracliselor nu este compatibilă cu atmosfera strălucitoare, de bucurie din aceste zile. Mai mult, în mânăstirile mari, în catedrale şi chiar în unele biserici de parohie, în aceste seri se celebrează Privegherea obişnuită a Învierii sau a unuia dintre cele două praznice menţionate.
3. În seara zilei de 1 august se cântă Paraclisul mic, apoi se alternează cu Paraclisul Mare.
4. Duminica seara se cântă întotdeauna Paraclisul Mare. Când Schimbarea la Faţă se întâmplă lunea (cum este cazul anului 2018), datorită faptului că duminica seara nu se cântă niciun Paraclis, atunci în seara zilei praznicului împărătesc, asimilată cu o seară de duminică din Post, adică luni seara (6 august), se cântă Paraclisul Mare, iar apoi se ţine rândul (cf. Diptycha, p. 308).

Rezumând, în anul 2018 se cântă Paraclisele astfel: Paraclisul mic (Paraclisul întâi din Ceaslov): 1, 3, 7, 9 şi 13 august; Paraclisul mare (Paraclisul al doilea din Psaltire): 2, 6, 8, 10 şi 12 august; nu se cântă Paraclis în seara zilelor de în 4, 5, 11 şi 14 august, ci se face numai slujba obişnuită a duminicii sau a praznicului.

Cum se cântă Paraclisul Mare?

Paraclisul Mare (al doilea) a fost alcătuit de Fericitul Împărat Theodor Doukas Lascaris (Hōrologion to Mega, Atena, 2005, p. 559; Psaltire, Bucureşti, 2014, p. 395), care a domnit în secolul al XIII-lea. Are structura obişnuită a unui Paraclis, fi ind alcătuit din: Binecuvântare, rugăciuni începătoare, Psalmul 142 (Doamne, auzi rugăciunea mea…). Dacă se uneşte Vecernia cu Paraclisul, nu se mai face otpust, ci după Acum slobozeşte… se trece la Psalmul 142 (cf. Diptycha, p. 260), cele două celebrări unite alcătuind o veritabilă Priveghere.

După Psalmul 142 se cântă Dumnezeu este Domnul… (de patru ori), însoţit de cele patru stihuri obişnuite, ca şi la Utrenie (Typikon, p. 307); această cântare este urmată de obişnuitele tropare: Către Născătoarea de Dumnezeu…, similar primului Paraclis, apoi Psalmul 50 de pocăinţă.

Îndată după citirea Psalmului 50 apare primul element specific al Paraclisului Mare: Canonul, care se cântă fără irmoase, aceste strofe fiind specifice slujbei Utreniei şi, prin urmare, fiind omise atunci când un canon este cântat în cadrul altei slujbe decât Utrenia; tipicul indică explicit acest lucru. Textul Canonului este strigătul unui om necăjit şi întristat, apăsat de grijile şi nevoile de fiecare zi – „Valurile necazurilor tulbură smeritul meu sufl et şi norii primejdiilor acoperă inima mea…” (Psaltire, p. 399) sau „Lipsit fiind de toate, cu durere strig…” (p. 401) – dar care îşi pune nădejdea în Maica Domnului, cerându-i ajutorul – „Mireasă a lui Dumnezeu […], ca ceea ce ai născut Lumina cea dumnezeiască şi veşnică, străluceşte şi mie lumina cea înveselitoare” (p. 399) şi, altul, „Râul cel dulce al milei tale, Preacurată, care rourează cu bogate daruri preaticălosul şi smeritul meu suflet, ce se pârjoleşte în cuptorul primejdiilor şi al necazurilor, îl măresc şi îl propovăduiesc şi alerg la acoperământul tău, mântuieşte-mă” (p. 403). Cererile se împletesc cu exclamaţii de mulţumire: „Ce dar de mulţumire îţi voi aduce ţie, pentru darurile tale, de care m-ai învrednicit…” (p. 405).

În tradiţia grecească, la acest Paraclis se cântă catavasiile Mântuieşte din nevoi… şi Caută cu milostivire…, după fiecare cântare a canonului, ceea ce i-a adus denumire de Paraclis Mare. În practică se pot cânta ca de obicei, după cântările a 3-a, a 6-a şi a 9-a.

După cântarea a 3-a se rosteşte o ectenie urmată de sedealnă, iar după cântarea a 6-a, ectenia este urmată de condac. Îndată după condac, similar altor paraclise, urmează prochimenul (Pomeni-voi numele tău…) şi Evanghelia Născătoarei de Dumnezeu. Atunci când se celebrează Paraclisul Mare se citeşte Evanghelia folosită la Liturghia praznicelor Maicii Domnului (Luca, 10, 38-42; 11, 27-28): În vremea aceea, a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit pe El în casa ei…. După Evanghelie se cântă stihirile obişnuite şi ectenia.

După cântarea a 9-a se cântă catavasia, apoi imnul Cuvine-se cu adevărat… şi Ceea ce eşti mai cinstită…, urmat nemijlocit de o serie de mărimuri (tropare) ale Născătoarei de Dumnezeu (Pe ceea ce este mai înaltă decât cerurile…, Pentru păcatele mele cele multe… etc.) timp în care se face cădire mare. În cărţile de cult româneşti contemporane, în acest moment sunt intercalate patru stihiri care, în realitate, aparţin Laudelor şi care, urmând logica liturgică, nu îşi găsesc aici locul (aşa cum apar în cărţile liturgice greceşti şi slavone şi în Cartea de rugăciuni editată de Mitropolitul Bartolomeu, Cluj-Napoca, 1995, pp. 301-305); aceste stihiri ar trebui cântate după sfârșitul slujbei Paraclisului, în timp ce poporul se închină la icoana Maicii Domnului (Hōrologion, pp. 557-558), doar în afara Postului Adormirii. Cântarea lor aici, după Cuvine-se cu adevărat…, întrerupe cursivitatea slujbei, a doua parte a imnului Pe cea mai cinstită decât Heruvimii… – traducerea literală a textului grecesc, întâlnită şi în cărţile de cult româneşti mai vechi sau în colecţiile de cântări liturgice (spre ex., Axion de Varlaam Protosinghelul, Cântările Sfintei Liturghii şi alte cântări bisericești, Bucureşti, 1999, pp. 169-170) – nefiind altceva decât primul tropar al seriei de mărimuri (Pe ceea ce este mai înaltă decât cerurile…).

După Sfinte Dumnezeule… şi Tatăl nostru… se cântă troparele de umilinţă (în serile de 1, 2 şi 3 august). Tradiţional, în perioada Postului Născătoarei de Dumnezeu, care se suprapune cu perioada festivă a praznicului Schimbării la Faţă, se fac următoarele modificări: în seara zilei de 4 august se cântă troparul înainteprăznuirii, între 6-12 august troparul Schimbării la Faţă, iar în seara zilei de 13 august, troparul înainteprăznuirii Adormirii Maicii Domnului (cf. Typikon, p. 309).

După otpust, Ceaslovul grecesc (p. 558, la Paraclisul mic; p. 571, la Paraclisul Mare) şi Tipiconul Marii Biserici din Constantinopol precizează că în acest Post se vor cânta următoarele patru stihiri (luminânde), care ne adresează tuturor invitaţia de a veni, alături de Sfinţii Apostoli, pentru a celebra împreună, în seara zilei de 14 august, slujba Adormirii Maicii Domnului (Hōrologion, p. 558): Apostoli de la margini adunându-vă aicea, în satul Ghetsimani, îngropaţi trupul meu, și Tu Fiule și Dumnezeul meu, primește duhul meu (Minei pe August, 1989, p. 169). / Ceea ce ești dulceaţa îngerilor, bucuria celor necăjiţi, folositoarea creștinilor, Fecioară, Maica Domnului, apără-ne pe noi și ne izbăvește de chinurile cele veșnice (Ceaslov, 2014, p. 77). / Pe tine te am mijlocitoare către Iubitorul de oameni Dumnezeu; să nu-mi vădești faptele înaintea îngerilor, ţie Fecioară mă rog, ajută-mi mie degrabă (Octoih Mare, 1890, p. 750). / Turn zidit din aur, cetate cu douăsprezece ziduri, scaun picurător de lumină, tron al Împăratului, minune necuprinsă de minte, cum hrăneşti cu lapte pe Stăpânul? (Minei pe Decembrie, 2005, p. 61).

Articol preluat din Revista Renașterea, august 2018