Cel despre care vă propun să vorbim astăzi este faimosul părinte Andrei Scrima, un teolog român de o importanță aparte în spațiul ecumenic. Născut la 1 decembrie 1925 în localitatea Gheorgheni și decedat la 19 august 2000 la București, dânsul va studia, între anii 1943 și 1948 la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. În ultimii ani de studenție va fi de asemenea asistentul profesorului Anton Dumitriu, predând logica și istoria filosofiei. În anul 1945, îndrumat de acest profesor, va intra în contact cu mănăstirea Antim și cu grupul de reflecție spirituală „Rugul Aprins”. Aici se va iniția în tainele misticii isihaste alături de oameni aparte precum părintele Sandu Tudor sau Ioan Kulâghin. De asemenea, va studia teologia la București.
Între 1950-1953, își va face noviciatul la Mănăstirea Neamț, unde va preda de asemenea la Seminarul Monahal Superior. După desființarea Seminarului, se va întoarce la București, unde va lucra împreună cu viitorul Mitropolit Bartolomeu Anania, la Biblioteca Patriarhiei. O vreme, se va retrage și de aici la mănăstirea Slatina, stărețită de faimosul părinte Cleopa, unde va fi tuns în monahism, de către părintele Benedict Ghiuș. Întors la București, va fi apreciat de către Patriarhul Justinian, care-l va folosi ca translator în cadrul diferitelor evenimente. Așa va ajunge să îl cunoască, în anul 1956, pe vice-președintele Indiei, cu ajutorul căruia, va primi o bursă pentru a studia în această țară.
Pe drumul înspre universitatea din Benares, va poposi la Geneva, unde va sta vreme de cinci luni la Institutul Ecumenic. Apoi, va face un pelerinaj în Sfântul Munte, iar apoi va ajunge la Benares, unde între 1957 și 1959 va lucra la un doctorat ce viza analiza comparativă a anumitor aspecte ale creștinismului și hinduismului. În 1960, se va încoarce la Paris, unde va obține cetățenia franceză. În anul următor, îl va întâlni aici pe patriarhul ecumenic Athenagoras I, cu care vor deveni apropiați.Acesta îl va face reprezentantul său personal la Conciliul Vatican II, între 1963 și 1965. Ulterior, părintele Scrima va fi cel care va media întâlnirea de la Ierusalim dintre patriarh și papă, după cum va mărturisi cardinalul Yves Congar. Ca arhimandrit al Patriarhiei de Constantinopol, va deveni da asemenea profesor, între 1968 și 1989, la Universitatea Franceză din Beirut și stareț al mănăstirii de la Deir-El-Harf, din Liban. De asemenea, a ținut cursuri la Centrul de studii dominicane „Le Saulchoir” din Franța (Essone), unde a fost coleg cu personalități de prim rang ale teologiei secolului trecut precum Marie-Dominique Chenu sau mai-sus pomenitul părinte dominican Congar. În 1966, se va număra între fondatorii Academiei Internaționale de Științe Religioase de la Bruxelles.
După 1990, părintele Scrima va reveni din nou în România, unde-și va petrece ultimii ani din viață, aflându-se în permanent contact cu o parte importantă a intelectualității de aici și colaborând cu mai multe instituții culturale. După moartea sa, moștenitorii vor dărui manuscrisele și cărțile rămase de la dânsul Colegiului Noua Europă din București, care va forma un fond aparte, ce-i va purta numele. Ulterior, la editura Humanitas, documentele inedite vor începe să fie publicate în paginile unor volume primite cu interes de publicul cititor.
Memoria postumă a părintelui va fi cinstită de asemenea și de către către Centrul Ecumenic de la Sibiu, care acordă anual bursele „Andrei Scrima” unor tineri cercetători preocupați de aspecte teologice relevante pentru spațiul contemporan.
La plecarea din această lume, părintele Andrei lăsa posterității o operă bogată, cunoscută pe cuprinsul întregului mapamond și un chip aparte în inimile celor care l-au cunoscut.
Iată, chipul unui om aparte, ce a contribuit decisiv la deschiderea Ortodoxiei înspre alte confesiuni creștine și a promovat valorile credinței noastre în spații de-a dreptul exotice.
