Părintele Ilie Moldovan – unul dintre marii iluminați ai ortodoxiei

Unul dintre părinții care a vorbit cu putere despre neam ca “realitate a vieții veșnice” și despre păcatul avortului, definindu-l ca “rană de moarte a iubirii“. Totodată, de-a lungul vieții, cu timp și fără timp, acesta s-a implicat și în diferite proiecte, susținând mereu conferințe în țară pe teme legate de combaterea avortului. Astăzi vom vorbi despre Părintele Ilie Moldovan.

S-a născut la data de  18 mai 1928 în Albești, județul Mureș. A frecventat liceul teoretic din Sighișoara (1939 – 1947) , Facultatea de Agronomie din Cluj (1947 – 1952), Institutul Teologic Universitar la Cluj (1950-1952) și Sibiu (1953-1955) , studii de doctorat specialitatea Dogmatică – la lnstitutul Teologic din București (1964 – 1968), cu examenul de doctorat în 1974 (teza: „Sfântul Duh în Ortodoxie și în preocupările ecumeniste contemporane” ) .

A fost inginer agronom (1953 – 1955) , preot paroh în Lisa – protopopiatul Făgăraș                 (1955 – 1970) și Daneș – protopoiatul Sighișoara (1970 – 1976) , spiritual II (asistent) în febr. – sept. 1976, apoi spiritual I (conferențiar) la institutul Teologic Universitar din București (1976- 1983) , suplinitor al catedrei de Teologie Dogmatică și Simbolică (1980-1983) la același Institut, profesor titular la catedra de Morală de la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (din 1 nov. 1983) . A fost Iconom stavrofor (1985) și Președintele de onoare al Federației PRO VITA Ortodoxă.

A participat la cele mai importante momente din viaţa eparhiei, la nenumărate manifestări ştiinţifice, de cultură şi spiritualitate românească, la sfintele liturghii din parohiile cu mulţi credincioşi, dar şi acolo unde numărul celor plecaţi la Domnul şi înmormântaţi în cimitirele comunităţilor, este mai mare decât a celor aflaţi în viaţă. Cu tot programul său bogat părintele profesor şi-a făcut timp să fie prezent în localităţile judeţelor Covasna şi Harghita din primăvară, de la Serile Filocalice, până în buchetul de sărbători scumpe românilor: Sfântul Andrei – Ziua Naţională – Sfântul Nicolae. Prezenţa sfinţiei sale a fost aşteptată cu dragoste şi interes, mesajul intervenţiilor părintelui întipărindu-se adânc în inima şi cugetul participanţilor. Au rămas antologice prezenţa părintelui Ilie Moldovan, întotdeauna înconjurat de studenţii săi la Odorheiul Secuiesc când s-a marcat 400 de ani de la zidirea bisericii ortodoxe, participarea la cursurile Universităţilor de Vară Făgeţel şi Izvorul Mureşului.    Sfinţia Sa a fost nelipsit de la pelerinajele tinerilor studenţi, membrii ai Asociaţiei „Pro Vita” şi ASCOR din Sibiu şi din alte oraşe din ţară, efectuate în parohiile din eparhie de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei şi de la cinstirea, aşa cum se cuvine, a Zilei Naţionale a României, la Sf. Gheorghe şi Miercurea-Ciuc. Întrezărind o predare de ştafetă între generaţii, întru continuarea proiectelor purtând pecetea înţelepciunii părintelui profesor, la ultimele ediţii a acestor manifestări de spiritualitate ortodoxă şi adâncă simţire românească, a fost însoţit de către unul din fiii săi, prof. Sebastian Moldovan, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu.

Părintele Ilie Moldovan a murit la data de 9 februarie 2012 la Sovata.

 

Surse:

Prof. dr. Ilie MoldovanFormula AS – anul 2004, numărul 624

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ilie_Moldovan

https://culturaromena.it/in-memoriam-pr-prof-dr-ilie-moldovan-1928-9-februarie-2012/

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Părintele Ilie Moldovan – unul dintre marii iluminați ai ortodoxiei
Loading
/
Viața Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul

Viața Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul

Cuviosul Paisie Aghioritul s-a născut în Farasa Capadociei – Asia Mică, la 25 iulie 1924. Este unul dintre cei mai iubiţi părinţi care au vieţuit în Sfântul Munte Athos. Pe 12 iulie 1994, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, fiind înmormântat la mănăstirea din...

Sfântul Sisoe cel Mare ‒ drumul spre sfințenie

Sfântul Sisoe cel Mare ‒ drumul spre sfințenie

Ucenic al Sfântului Antonie cel Mare, Sfântul Sisoe primise de la Domnul darul vindecărilor și al izgonirii duhurilor rele, precum și pe cel al învierii morților. Iubindu-l de mic pe Domnul, Sfântul Sisoe a ales să pășească pe calea monahală și s-a retras în pustia...

Duhovnicul Nicodim Măndiță

Duhovnicul Nicodim Măndiță

Protosinghelul Nicodim Măndiţă a fost un iscusit apărător al Ortodoxiei şi un călugăr misionar fără egal în monahismul nostru contemporan. Acest preacuvios părinte s-a născut în satul Buneşti, judeţul Argeş, din părinţi credincioşi. Între anii 1916-1918, a luat parte...