Părintele Mitropolit Andrei a săvârșit Denia Canonului cel Mare la Catedrala Mitropolitană

de | apr. 14, 2021 | Actualitatea religioasă

În săptămâna a V-a din Postul Paştilor, miercuri seara, 14 aprilie 2021, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Denia Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

Alături de ierarh, în rugăciune, au fost slujitori ai Catedralei, părinții profesori și studenți teologi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, precum și numeroși credincioși clujeni, care au rostit împreună cu strana cele 250 de stihiri urmate de invocația: „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”, cerere care amintește de rugăciunea vameșului din prima duminică a perioadei Triodului.

La finalul deniei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia le-a vorbit celor prezenți despre starea de trezvie la care ne cheamă să medităm Canonul cel Mare. Totodată, a vorbit despre modelul de pocăință și viața pilduitoare a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca.

 

Slujba a fost oficiată cu respectarea îndrumările bisericești și regulile impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, fiind transmisă în direct pe postul de Radio Renașterea, precum și pe pagina de facebook a acestuia.

Canonul Pocăinței

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul se citește în prima săptămână din Postul Paștilor, în patru părți, în zilele de luni, marți, miercuri și joi, în cadrul Pavecerniței Mari. De asemenea, în miercurea din săptămâna a cincea din Postul Mare, se citește integral, în cadrul slujbei numite „Denia Canonului cel Mare”.

Deniile, slujbe specifice Postului Mare, sunt utrenii care se săvârşesc în seara zilei precedente. Astfel, Denia Canonului cel Mare este utrenia zilei de joi, oficiată miercuri seara.

Scopul acestui canon, scris de Sfântul Andrei Criteanul († circa 740 d.Hr.), este să ne readucă aminte de starea noastră de păcătoșenie, de necesitatea chemării numelui lui Iisus Hristos în inima noastră și de importanța pe care o are pocăința în viața noastră.

Din punct de vedere al structurii, Canonul cel Mare este cel mai extins imn liturgic din cultul ortodox, alcătuit din nouă cântări, acestea sunt compuse la rândul lor din stihiri scurte de pocăință, 250 la număr, ritmate de invocația „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă”, cerere care amintește de rugăciunea vameșului din prima duminica a perioadei Triodului.

 

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Datoria Lui și îndatoririle noastre

Datoria Lui și îndatoririle noastre

Introducere Pericopa de astăzi este despre iertare. În fapt, e deschisă de un interesant preambul, creat de curiozitatea lui Petru. Acesta-L întreabă pe Învățător de câte ori pe zi ar trebui să-i ierte aproapelui care-i greșește. Și pentru a-l motiva în a pune în...

Agenda ierarhilor în Duminica a 11-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 11-a după Rusalii

În Duminica a 11-a după Rusalii (a datornicului nemilostiv), 5 septembrie 2021, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și...