Joi, 20 februarie, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și mitropolitului Clujului a efectuat o vizită de lucru la mai multe parohii arondate Protopopiatului Ortodox Român Cluj 1. Părintele Mitropolit a fost însoţit de PC Părinte Protopop Dan Hognogi şi de consilierul eparhial, arhidiaconul Claudiu Grama. Astfel, ierarhul a vizitat şantierul Parohiei Ortodoxe „Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu”, parohie în care slujeşte Pr. Dănuţ Gordan, Parohia „Sf. Grigore Palama” din Gilău, unde slujeşte Pr. Vasile Brandrabulă, Parohia „Sf. Prooroc Daniel”, unde slujeşte de aproape doi ani şi jumătate Pr. Ioan Tănase Chiş şi Parohia „Cetatea Fetei”, în care slujeşte Pr. Marcel Agrişan. ÎPS Părinte Andrei s-a declarat mulţumit de lucrările ce se efectuează la biserica ce poartă hramul Sfântului Evanghelist Marcu şi i-a felicitat pe preoţi pentru activitatea pastoral-misionară pe care o desfăşoară, îndemnându-i să fie şi mai râvnitori şi avându-l ca model pe Mântuitorul Iisus Hristos să vină din proprie iniţiativă în întâmpinarea nevoilor comunităţii, încadrându-se în voia lui Dumnezeu.

Conferință online: Cântăreții români, model de devotament pentru muzica psaltică
Episcopia Hușilor și Grupul Psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” organizează conferința online „Cântăreții români, model de devotament pentru muzica psaltică”, susținută de Ionuț Cruceru, membru al Grupului Psaltic „Nectarie Protopsaltul” din București....