Părintele Nicolae Steinhardt

de | sept. 2, 2020

Cel despre care vă propun să vorbim astăzi este deopotrivă o personalitate culturală, cât și eclesiastică de prim rang a spațiului românesc. Născut la data de 12 iulie 1912 într-o familie evreiască, Nicu Aureliu Steinhardt, ce va deveni ulterior cunoscut ca monahul Nicolae de la Rohia, a urmat cursurile școlii primare în particular și la școala Clementa și liceul „Spiru Haret” și a debutat publicistic la o vârstă fragedă în revista Vlăstarul. Între colegii din primii ani de școală se numără oameni ce vor deveni ulterior nume cu greutate în cultura română, precum Constantin Noica, Mircea Eliade, Arșavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, sau părintele Marcel Avramescu.

Ca tânăr licean a frecventat de asemenea cenaclul Sburătorul al lui Eugen Lovinescu, faimos în epocă. În anul 1934 și-a luat licența în drept, iar doi ani mai târziu și-a susținut doctoratul în drept constituțional, cu lucrarea intitulată: Principiile clasice și noile tendințe ale dreptului constituțional. Critica operei lui Léon Duguit, ce a fost publicată la scurt timp după susținere. De altfel, debutase cu primul volum, intitulat În genul… tinerilor, încă din 1934, iar ulterior a semnat, la diferite edituri din țară și străinătate, mai multe volume, pe durata întregului deceniu al patrulea al secolului trecut.

Anii 1937-1939 vor fi de-a dreptul inițiatici pentru tânăra rudenie îndepărtată a lui Freud. Va călători împreună cu familia în Elveția, Franța și Anglia, unde va cerceta și vizita. Va reveni apoi în țară, unde va lucra pentru puțină vreme la „Revista Fundațiilor Regale”. Acțiunea de epurare etnică declanșată de mareșalul Antonescu și Horia Sima va aduce cu sine și demiterea lui. Ulterior, în 1944 va fi repus în funcție și va activa aici până în 1947, când va fi din nou înlăturat. Între 1947 și 1959, tânărul Nicolae, dat afară din barou, va traversa o perioadă nefastă. I se va refuza publicarea textelor și va executa câteva slujbe mărunte, adesea necalificate.

Anul 1958 va aduce cu sine arestarea lui Constantin Noica și a grupului său de prieteni, din care făcea parte și Nicu Aureliu Steinhardt. La 31 decembrie anul următor va fi convocat și el, cerându-i-se să fie martor al acuzării. Refuzul său de a-și incrimina prietenii la comandă politică îi va aduce o condamnare de 12 ani de muncă silnică, 7 ani de degradare civică și confiscarea averii personale. Acuzația va fi formulată în baza temutului articol 209: „uneltire contra ordinii sociale”. Până la eliberare, va trece prin mai multe închisori. Va avea parte însă și de o intensă transformare interioară, care va aduce cu sine convertirea. Botezat într-un cadru cât se poate de ecumenic, de către părintele Mina Dobzeu, va avea ca martori pe Alexandru Paleologu, doi preoți romano-catolici și doi greco-catolici. Experiența carcerală va fi cea care va constitui de asemenea contextul nașterii unei adevărate capodopere, tradusă după 1990 în mai multe limbi și devorată de mai multe categorii de cititori, respectiv Jurnalul fericirii.

După eliberarea ce va surveni în anul 1964, își va desăvârși Taina Botezului prin primirea Mirungerii și a Sfintei Împărtășanii la Schitul Darvari din București. Apoi, după acest an, își va relua și activitatea literară.

După moartea tatălui, petrecută în anul 1967, Nicu Steinhardt va începe să caute o mănăstire în care să se retragă. Întrucât nu poate fi primit la cea în care era părintele Mina Dobzeu, va ajunge la Rohia, prin grija și bunăvoința Înaltpreasfințitului Justinian și a părintelui Serafim Man. Își va propune să aranjeze vasta bibliotecă a chinoviei, însă va rămâne aici până la moarte, impresionat fiind de biblioteca vastă, cadrul natural și viața duhovnicească.

La data de 16 august 1980, va fi tuns în monahism, primind numele de Nicolae. Cele peste 23000 de volume puse în ordine de dânsul vor avea de acum un custode grijuliu. În paralel, părintele va fi extrem de activ atât în ceea ce privește viața liturgică a mănăstirii, dar nu va neglija nici activitatea literară. Așa se face că, la plecarea din această lume, petrecută la Baia Mare la 30 martie 1989, va lăsa o operă vastă, însumând peste 30 de volume, o mulțime de studii, articole și cronici, dar și o imagine aparte atât în spațiul literar, cât și în sufletele monahilor maramureșeni și a celor din întreaga Românie. Postum, va deveni subiectul mai multor studii, cercetări și monografii, atât din spațiul filosofiei, cât și din cel al literaturii, istoriei sau teologiei, iar o mare parte dintre manuscrisele sale vor fi de asemenea valorificate publicistic. Și cel mai înalt for cultural al României, Academia Română îl va include post-mortem între membrii săi de onoare.

Iată, chipul unui om aparte, pe care suferința l-a condus la Jurnalul fericirii și la descoperirea divinului. A unui divin ce aduce pace, bucurie și împlinire. Pe acel Dumnezeu, aducător de pace, lumină și binecuvântare, vă doresc să-l descoperiți și dumneavoastră.

Părintele Nicolae Steinhardt
Fapte și personaje ale istoriei

 
 
00:00 / 6:16
 
1X
 

Mai multe

Despre semnul Sfintei Cruci

Despre semnul Sfintei Cruci

Ne-am aflat, în ultimele două săptămâni, în orizontul de lumină, de har și de binecuvântare al praznicului Înălțării Sfintei Cruci, această mare și importantă sărbătoare de la începutul anului bisericesc. Prin celebrările liturgice și mai ales prin bogata poezie...

Mitropolitul Dosoftei și vremea primelor tipărituri

Mitropolitul Dosoftei și vremea primelor tipărituri

Mitropolitul Dosoftei, primul poet național, autor al primei Psaltiri în versuri, traducător și cărturar de seamă al Bisericii, s-a născut pe 26 octombrie 1624, la Suceava. În cadrul acestei ediții a emisiunii „Viața Bisericii”, împreună cu domnul dr. Mircea Gheorghe...