Parohia clujeană ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și-a sărbătorit hramul

de | nov. 10, 2020

Biserica ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din cartierul clujean Dâmbul Rotund și-a cinstit ocrotitorii, duminică, 8 noiembrie 2020. Sfânta Liturghie a fost săvârșită pe altarul amenajat în fața lăcașului de cult de un sobor de slujitori, alături preoții parohiei, părintele protopop Alexandru Ciui și părintele Mihai Pop. Cuvântul de învățătură a fost rostit de preotul Bogdan Chiorean, directorul Centrului de Îngrijiri Paliative ,,Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Clujului.

„Pentru credincioșii din Dâmbul Rotund, sărbătoarea hramului din acest an a marcat finalizarea unor etape din amplul șantier care este în desfășurare la biserica parohială,  având drept obiectiv restaurarea integrală, atât exterioară cât și interioară”, a precizat pentru radio Renașterea părintele protopop Alexandru Ciui.

Ctitorită în anul 1938 de vrednicul de pomenire părintele Gavril Relea, pătimitor pentru apărarea dreptei credințe în temnițele celor două regimuri totalitare, hortist și comunist, biserica din Dâmbul Rotund a fost modificată și redimensionată în perioada anilor 1990, în timpul păstoririi preotului Nicolae Opriș. În prezent, din necesități practice și arhitecturale, biserica este recondiționată după proiectul arhitectului Nicolae Călin Chifăr.

Parohia clujeană ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și-a sărbătorit hramul

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

[REPORTAJ] Pe urmele istoriei, la Morlaca

[REPORTAJ] Pe urmele istoriei, la Morlaca

În data de 25 septembrie 2016, a avut loc un eveniment deosebit în viaţa comunităţii ortodoxe din Morlaca, protopopiatul Huedin. După sute de ani, pe locul unde a funcţionat mănăstirea ortodoxă, s-au ridicat din nou rugăciuni către Dumnezeu. Prin strădania părintelui...

Bucurie și Comuniune la Zalău

Bucurie și Comuniune la Zalău

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a fost prezent duminică, 25 septembrie 2016, la Biserica Sfântul Nicolae din Zalău. Cu această ocazie, Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie, notează site-ul oficial la Episcopiei Sălajului. La slujbă a...

Sfințirea și inaugurarea noului sediu al protopopiatului Gherla

Sfințirea și inaugurarea noului sediu al protopopiatului Gherla

Noul sediu al protopopiatului Gherla a fost sfințit și inaugurat sâmbătă, 24 septembrie 2016, în ziua de pomenire a Sfântului Siluan Athonitul. Binecuvântarea noului imobil, situat pe strada 1 Decembrie 1918, a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Andrei, de la ora...