Patriarhia Română împlineşte 99 de ani de la înfiinţare

de | feb. 5, 2024

Patriarhia Română împlinește duminică 99 de ani de la înființare.

Întrunit în ședința de lucru din 4 februarie 1925, Sfântul Sinod a luat hotărârea de înființare a Patriarhiei Ortodoxe Române. Procesul începuse imediat după Marea Unire din 1918.

Istoric

La finalul anului 1924, Mitropolitul Pimen al Moldovei și Sucevei a redactat o propunere potrivit căreia Mitropolia Ungrovlahiei să fie ridicată la rangul de Patriarhie. În acest mod, Mitropolitul Primat urma să poarte titlul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Naționale Române.

Documentul a fost semnat de Mitropolitul Nectarie al Bucovinei, de Arhiepiscopul Gurie al Chişinăului şi de Episcopii Lucian al Romanului, Roman al Oradiei, Nicolae al Clujului şi Ilarie al Constanţei.

Propunerea a fost inclusă pe ordinea de zi a Sfântului Sinod în şedinţa din 4 februarie 1925, condusă de Arhiepiscopul Gurie al Chişinăului.

În timpul luărilor de cuvânt, Episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului a prezentat „Actul de înfiinţare al Patriarhatului românesc”.

La finalul întâlnirii sinodale a luat cuvântul Mitropolitul Primat Miron, care a adresat mulţumiri tuturor celor care au pregătit înfiinţarea Patriarhiei. Tot atunci, înaltul ierarh a exprimat dezideratul înălțării unei Catedrale Naționale, proiect concretizat în mandatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Înfiinţarea Patriarhiei Române a fost recunoscută şi aprobată, cu unanimitate de voturi, de Senat şi Camera Deputaţilor. În 23 februarie 1925, legea în cauză a fost promulgată de Regele Ferdinand.

În data de 12 martie 1925, Bisericile Ortodoxe surori au fost înştiinţate, printr-o scrisoare irenică, de cele împlinite.

În luna mai a anului 1925, această scrisoare irenică a fost trimisă Patriarhiei Constantinopolului prin Dragomir Demetrescu, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.

Din cauza vicisitudinilor politice, Patriarhul Constantinopolului, Constantin VI (1924-1925), a fost nevoit să se retragă din scaun şi nu a mai putut convoca Sfântul Sinod pentru a răspunde acestei scrisori.

În luna iulie a anului 1925 a fost întronizat ca patriarh al Constantinopolului Vasile al III-lea (1925-1929), care, luând în considerare hotărârea Bisericii Ortodoxe Române, prin Tomosul cu nr. 1579 din 30 iulie 1925, a recunoscut ridicarea acesteia la rangul de Patriarhie.

Întronizarea ca prim Patriarh al României a Mitropolitului Miron Cristea a avut loc în data de 1 noiembrie a aceluiaşi an, 1925.

Celebrarea unui secol de la înființare

În 2025, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înființarea Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhia Română plănuiește sfințirea picturii de la Catedrala Națională și canonizarea mai multor duhovnici români.

Stadiul lucrărilor de la Catedrală avansează constant. În prezent se pregătește montarea icoanei Mântuitorului Hristos – Pantocrator, ce va acoperi o suprafață de 150 de metri pătrați.

Patriarhia Română împlineşte 99 de ani de la înfiinţare

De asemenea, Patriarhia Română pregătește pentru 2025 canonizarea a 15 preoți și călugări, printre care: Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie și Arhimandritul Gherasim Iscu.

Foto credit: Basilica.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Comunicate de presă
Anul Puccini va fi sărbătorit la Opera română clujeană

Anul Puccini va fi sărbătorit la Opera română clujeană

Opera Națională Română Cluj-Napoca are bucuria de a prezenta PREMIERA operei TOSCA, un spectacol realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Italian, Ambasada Italiei și Artexim pentru a celebra Anul Puccini în România. Cea mai nouă producție a Operei clujene va...

Românii de pretutindeni sunt invitați de ziua lor la București

Românii de pretutindeni sunt invitați de ziua lor la București

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) invită românii din afara granițelor la București, pentru o serie de manifestări dedicate lor și desfășurate în perioada 24-26 mai 2024. „Îi așteptăm acasă pe toți cei care își asumă cu mândrie identitatea românească...