Patriarhul Daniel: Apel la coresponsabilitate şi cooperare, pentru a evita constrângeri excesive

de | oct. 9, 2020

Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel referitor la interzicerea în acest an a pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva pentru credincioşii care nu locuiesc în municipiul Iaşi, 9 octombrie 2020:


Apel la coresponsabilitate şi cooperare, pentru a evita constrângeri excesive

Patriarhia Română își exprimă deplina solidaritate cu toți credincioșii ortodocși care în aceste zile doresc să se roage ca pelerini Sfintei Cuvioase Parascheva, precum și cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, gazda profund responsabilă a pelerinajului anual de la Iași.

Interzicerea în acest an a pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva pentru credincioşii care nu locuiesc în municipiul Iaşi este o măsură disproporționatădiscriminatorie şi luată fără o consultare prealabilă cu Biserica Ortodoxă Română.

Arhiepiscopia Iaşilor, în calitatea sa de organizator al acestui pelerinaj, s-a pregătit intens și foarte temeinic pentru întâmpinarea pelerinilor din acest an, ținând cont de toate măsurile sanitare aflate în vigoare.

Această pregătire temeinică şi o strânsă cooperare cu autoritățile locale erau o garanție că pelerinajul de la Iași sau apropiatul pelerinaj de la București, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, constituie, în acelaşi timp, un exerciţiu de protejare responsabilă a sănătăţii şi o manifestare a libertăţii religioase a unui popor eminamente religios.

Măsurile restrictive ce se impun ca absolut necesare trebuie să aibă un solid temei legal, să fie justificate în mod transparent, argumentat şi nediscriminatoriu.

Înţelegem că, în contextul epidemiologic de azi, regulile stricte referitoare la igienă, la purtarea măștii și la păstrarea distanței de 1,5 m între persoane se impun atât în spațiile liturgice, cât şi în afara acestora, pentru toţi credincioşii care participă la pelerinajul organizat oficial.

Ne exprimăm speranța că, pentru cinstirea demnă şi responsabilă a Sfintei Cuvioase Parascheva, se va reveni cât mai curând asupra măsurii excesive de interzicere a pelerinajului de la Iași, printr-o înţeleaptă modalitate de coresponsabilitate şi colaborare între Stat şi Biserică, astfel încât toți pelerinii să se poată ruga Sfintei Parascheva în mod liber în aceste zile, cu respectarea strictă a tuturor măsurilor sanitare dispuse de autorităţile competente.

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Rânduieli tipiconale pentru Praznicul Crăciunului în anul 2017

Rânduieli tipiconale pentru Praznicul Crăciunului în anul 2017

Anul acesta Praznicul Nașterii Domnului cade într-o zi de luni. Acest fapt atrage după sine o serie întreagă de modificări tipiconale referitoare atât la Ajunul Praznicului, cât și cu privire la ziua sărbătorii. Deoarece Canonul 66 Apostolic interzice ajunarea în zi...

Bucurie de Crăciun

Bucurie de Crăciun

Pentru al treilea an consecutiv, membrii Asociației Prietenia Ecumenică din România, fac de Crăciun bucurii copiilor din mai multe școli aflate în comunități în care viața arată altfel decât în marile orașe. Dificulțățile materiale sunt mult mai frecvente, iar copii...

Concert de colinde „Crăciun în Maramureş”

Concert de colinde „Crăciun în Maramureş”

Marţi, 19 decembrie 2017, de la ora 16:00, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a fost prezent laConcertul de colinde „Crăciun în Maramureş”, organizat de Protopopiatul Ortodox Român Sighet, protopop Pr. Vasile Aurel Pop, Asociaţia...