Cel asupra căruia vă propun să poposim în minutele următoare este cel de-al patrulea patriarh, părintele Justin Moisescu. Urmașul lui Justinian Marina în scaunul patriarhal, s-a născut la data de 5 martie a anului 1910, în localitatea Cândești din județul Argeș. A studiat la seminarul orfanilor de război din Câmpulung-Muscel între anii 1922-1930, absolvindu-l ca premiant. Datorită rezultatelor foarte bune obținute aici, va fi trimis de către Patriarhul Miron Cristea la Atena, pentru studii de licență. Se va întoarce patru ani mai târziu de aici, ca absolvent, cu calificativul Magna cum laudae.
Impresionat de rezultatele obținute în Grecia, Patriarhul îl va trimite din nou în străinătate, de aceasta dată la Strasbourg. Va rămâne aici între anii 1934-1936, după care, va merge din nou, timp de un an, la Atena, spre a-și susține doctoratul, dedicat lui Evagrie Ponticul. Lucrarea sa va fi premiată de Academia de elenă de științe. Va susține exmene de echivalare la București și va urma, odată întors din capitala Greciei, o carieră în învățământ. Va fi vreme de un an profesor de limba latină la Seminarul „Nifon” din București, apoi profesor de Noul Testament al Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității din Varșovia, între anii 1938-1939, înlocuindu-l pe Nicolae Arseniev și fiind autorul unor valoroase cursuri în limba polonă. Ulterior, în1940, se va întoarce în țară, ca profesor agregat, iar doi ani mai târziu, în 1942, va fi numit prin concurs, profesor titular de Exegeza Noului Testament la Facultatea de Teologie din Cernăuți-Suceava. Și aici va desfășura o rodnică activitate și va oferi câteva cursuri interesante. Patru ani mai târziu va fi transferat ca profesor la Facultatea din București, ce se va transforma, în anul 1948, în Institut Teologic Universitar.
Activitatea profesorală a fost dublată, în cazul său, de prolificitatea scriitoricească. Așa se face că, între anii 1939-1941, va publica mai multe texte dedicate Sfintei Scripturi și interpretării ei în opera Sfântuui Ioan Hrisostom, între anii 1944 și 1945, se va preocupa de originalitatea parabolelor Mântuitorului, în 1946, va scrie despre Activitatea Sfântului Apostol Pavel în Atena, în 1955 va publica la Craiova un volum dedicat ierarhiei bisericești în epoca Apostolică, iar în 1955, va traduce din limba greacă Simbolica lui Hristu Andrutsos. Alături de acestea, există multe alte texte valoroase care-i poartă semnătura.
În anul 1956, în urma vacantării scanului mitropolitan de la Sibiu, va fi ales să păstorească aici. Va rămâne pentru scurtă în cetatea marelui Șaguna, însă se va remarca prin faptul că va avea prezență de spirit și va reuși să înființeze, în locul Revistei teologice, suprimată de regim în 1947, Mitropolia Ardealului.
La 10 ianuarie 1957, va fi ales Mitropolit al Moldovei și Sucevei, unde va rămâne vreme de două decenii și va desfășura o activitate prodgioasă. Se va ocupa de infrastructura sediului mitropolitan, de consolidarea și restaurarea unor biserici de aici, dar și de înființarea 10 muzee de artă bisericească. Ca om de cultură, va face parte de asemenea din mai multe delegații ale Bisericii Ortodoxe Române, pe care o va reprezenta în spații precum: Anglia, Malabar, Statele Unite ale Americii, Danemarca sau Istanbul. De asemenea, va participa la mai multe evenimente cu caracter ecumenic.
La data de 12 iunie 1977, va fi ales ca arhiepiscop al Bucureștilor și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind înscăunat o săptămână mai târziu. Ca întâistătător, s-a remarcat de asemenea prin realizarea mai multor activități de natură edilitară și culturală, dar și prin modul în care a știut să întrețină relații de fraternitate cu alte biserici surori, sau cu alte tradiții creștine. Patriarhului Justin i se datorează publicarea colecției „Părinți și Scriitori Bisericești”, gândită a apărea în 90 de volume, ce urma să aducă în atenție, în limba română, operele celor mai reprezentativi Sfinți Părinți și Scriitori ai primelor veacuri ale creștinismului. De asemenea, el este cel care a inițiat colecția „Arta creștină în România” în 6 volume și s-a ocupat cu apariția unei noi ediții a Noului Testament, în 1979, și a unei ediții sinodale a Sfintei Scripturi, în 1982.
După o prodigioasă activitate, desfășurată pe mai multe planuri, cel de-al patrulea Patriarh al Ortodoxiei Românești s-a stins din viață la 31 iulie 1986, fiind înmormântat în Catedrala Patriarhală. Prin întreaga sa activitate, Preafericirea Sa rămâne un adevărat ctitor de cultură și spiritualitate și ne învață cum cultura poate supraviețui chiar mai mult decât activitatea edilitară sau alte segmente ale activității pastoral-spirituale, căci lucrările lui nu s-au perimat, în ciuda treceri timpului, ci au rămas de actualitate.
