Cel despre care vă invit să vorbim astăzi este cel de-al doilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Nicodim Munteanu. Succesorul lui Miron Cristea s-a născut la data de 6 decembrie a anului 1864 în localitatea Pipirig din județul Neamț. A plecat la Domnul la 27 februarie 1948, răpus de o suferință pulmonară. Anumite voci nu exclud nici implicarea unei mâini criminale în evenimentul sfârșitului său.
După ce a studiat la Seminarul „Veniamin Costachi” din Iași între anii 1882 și 1890, a absolvit, în anul 1895, licența la Academia duhovnicească de la Kiev. Cu un an înainte fusese tuns în monahism la mănăstirea Neamț, sub numele de Nicodim și hirotonit ierodiacon la Iași. Ulterior, în 1896, va deveni ieromonah. Proaspăt licențiat, va fi de asemenea numit predicator la catedrala mitropolitană din Iași, iar între anii 1898 și 1902, va fi numit vicar al mitropoliei Moldovei.
Între anii 1902-1909, activitatea sa se va desfășura pe meleaguri învecinate celor în care fusese anterior, căci, va deveni vicar al Episcopiei Dunării de Jos. Vreme de 1 an, între 1908 și 1909, va fi și director al Seminarului „Sfântul Andrei” din Galați, context în care se va preocupa și de formarea tinerelor caractere. În 1909, va fi ales arhiereu vicar al Mitropoliei Moldovei, cu titlul de „Băcăuanul”, fiindu-i de un real folos mitropolitului cărturar Pimen Georgescu. Va rămâne însă, doar vreme de 3 ani arhiereu vicar, căci la 18 februarie 1912, va fi ales episcop de Huși. Înscăunarea va avea loc la 3 martie 1912. Va rămâne aici până la 31 decembrie 1923, la retragerea din scaun. În acest context, între luna iunie a anului 1918 și luna decembrie a anului următor, va fi și locțiitor de arhiepiscop al Chișinăului și Hotinului. În plus, pentru activitatea culturală prodigioasă desfășurată, va fi ales, la 5 octombrie 1918, membru de onoare al Academiei Române, iar în anul 1920, va deveni „doctor honoris causa” al prestigioasei Facultăți de Teologie din Cerănuți.
Retragerea din scaunul vlădicesc îl va aduce pe episcopul Nicodim din nou la mănăstirea Neamț, de această dată ca stareț. Aici se va ocupa nu doar de revigorarea vieții duhovnicești, ci și a celei culturale. Așa se face că, în perioada ce va precede alegerea lui în scaunul mitropolitan de la Iași, aici se vor tipări o mulțime de cărți de teologie, sau de utilitate pastorală și spirituală. În luna ianuarie a anului 1935, va fi ales mitropolit al Moldovei, iar în 1939, va deveni cel de-al doilea Patriarh al României, păstorind în condiții grele pentru istoria țării noastre, dar cu rezultate frumoase.
Înspre finalul păstroririi sale, istoria a păstrat momente ce consfințesc curajul său în raport cu oameni ce doreau sovietizarea României, fapt ce a făcut chiar ca asupra decesului său să planeze anumite suspiciuni.
De numele și activitatea cărturărească a Patriarhului Nicodum se leagă de asemenea susținute eforturi de traducere a Bibliei din 1944 în limba română. De altfel, dânsul a fost, prin tot ceea ce a făcut un mare traducător de carte bisericească și un ctitor de cultură.
Iată, chipul unui om aparte, ce a lăsat o urmă de neșters atât în inimile celor care l-au cunoscut, cât și în istoria Bisericii Ortodoxe Române, devenind nu doar unul dintre păstorii ei cei mai de seamă, ci chiar Patriarhul acesteia.După cele aflate aici, sunt sigur că, de acum înainte, când veți auzi numele lui, veți tresări cu emoție. Și când veți lectura Biblia, ar fi potrivit să îndreptați un gând pios și înspre unul dintre oamenii aparte care au trudit la tălmăcirea ei.
