Pelerinaj pentru copiii Parohiei Ilva Mică

de | iun. 7, 2015

În Parohia Ortodoxă Ilva Mică Someş din Protopopiatul Năsăud a debutat sâmbătă, 6 iunie 2015, proiectul „Să ne cunoaştem mănăstirile din judeţul nostru”, care vine ca un răspuns la cerinţele şi dorinţa copiilor de a afla mai multe despre mănăstirile din judeţul Bistriţa – Năsăud.

Sub egida Asociaţiei Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinţii Martiri Năsăudeni”, peste 80 de copii de la Şcoala Gimnazială nr. 2 din Ilva Mică însoţiţi de părintele paroh Iuliu Brici şi de profesorul Leon Gaftone au mers în pelerinaj la două mănăstiri reprezentative din Ţara Năsăudului: Mănăstirea Salva şi Mănăstirea Rebra – Parva.

Tinerii pelerini au vizitat Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Salva, unde au aflat mai multe despre istoricul acestei mănăstiri, după care s-au îndreptat la Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” de la Parva, unde au participat cu toţii la Acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

„Acest proiect pe care l-am început astăzi se alătură celorlalte activităţi pe care noi le derulăm cu tinerii din parohia noastră şi are ca scop familiarizarea copiilor cu istoria şi rolul mănăstirilor din cele trei protopopiate ale judeţului nostru, dar şi cu modul de viaţă monahal” a arătat pr. paroh Brici Iuliu.

Acest pelerinaj se încadrează în seria de manifestări dedicate Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi în Patriarhia Română.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

În Duminica a XII-a după Rusalii credincioșii din Parohia Sălisca, Protopopiatul Dej, și-au serbat cu anticipație hramul bisericii: „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, prăznuit în Biserica Ortodoxă în 29 august. Cu acest prilej, cu binecuvântarea...

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

În ziua de 17 august 2023, Parohia Ortodoxă Maieru II, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Maieru I, a organizat tabăra intitulată “O zi de neuitat”, pentru tinerii din localitate. Evenimentul a debutat cu rugăciunea de dimineață, săvârșită în Biserica “Sfântul...

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiescop și Mitropolit Andrei, Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" din Dumbrăveni, județul Bistrița Năsăud a organizat Tabăra de vară intitulată "Vacanță în pridvorul Bisericii". 70 de copii și tineri din...