Peste 250.000 de lei strânși de Arhiepiscopia Clujului pentru victimele din Colectiv

de | dec. 11, 2015

Credincioșii și preoții din Arhiepiscopia Clujului au ales să fie aproape de victimele incendiului din clubul Colectiv și a familiilor acestora. În urma apelului la faptă bună adresat credincioșilor de Mitropolitul Clujului, în bisericile, mănăstirile Eparhiei şi la Catedrala Mitropolitană a fost organizată o colectă, în urma căreia s-au strâns peste 250 de mii de lei, a declarat Mitropolitul Clujului:

„Ne doare tare sufletul pentru cei ce au plecat în eternitate, pe neașteptate, ne doare sufletul și pentru părinții lor care suferă și pentru cei ce sunt în spital și ne rugăm lui Dumnezeu să-i facă sănătoși. Ei, în situația aceasta, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, pe lângă faptul că îi îndeamnă pe oameni să fie mărinimoși, am trimis o circulară și la îndemnul  ei creștinii din Arhiepiscopia noastră au strâns peste 250 de mii de lei, bani care au fost adunați cu gândul la cei ce au suferit în catastrofa din București”.

Banii vor fi trimişi direct familiilor celor răniţi care au nevoie de îngrijiri medicale, pe baza informaţiilor şi a datelor personale obţinute din partea Ministerului Sănătăţii.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Pelerinajul „La Nicula, colo–n deal”

Pelerinajul „La Nicula, colo–n deal”

Și-n acest an credincioși clujeni și din alte zone ale țării au participat astăzi, în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, la pelerinajul „La Nicula, colo–n deal”, organizat de Arhiepiscopia Clujului și Protopopiatul Gherla. Tineri și în vârstă, pelerinii au...

Doi ierarhi au resfințit biserica din Agriș, Protopopiatul Turda

Doi ierarhi au resfințit biserica din Agriș, Protopopiatul Turda

În duminica a 10-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului alături de Înaltpreasfințitul Părinte Luca, Mitropolit de Zaporozhye şi Melitopol din Ucraina au oficiat slujba de resfințire a bisericii din parohia...

REPORTAJ: „Am venit la mănăstire doar noi, cu Dumnezeu”

REPORTAJ: „Am venit la mănăstire doar noi, cu Dumnezeu”

  „Am venit la mănăstire doar noi, cu Dumnezeu” spun surorile Cătălina și Ana din Sângeorz-Băi. Adăpostite în cort, cântă pricesne de răsună dealul Niculei. Au 68 și respectiv 63 de ani și au ajuns la Nicula ieri la amiază. „Dumnezeu ne-a purtat de grijă. Atunci...

Mii de credincioși, pelerini pe drumul Niculei

Mii de credincioși, pelerini pe drumul Niculei

Zeci de mii de pelerini din toată țara își îndreaptă în aceste zile pașii spre mănăstirea cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea clujeană Nicula. Unii parcurg sute de kilometrii pe jos pentru a se închina Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului,...