Pictorul italian Marko Rupnik: „Să începem în fiecare zi munca noastră cu Dumnezeu”

de | sept. 24, 2015

Pictorul Marko Ivan Rupnik de la Institutul de Arte Orientale, „Centro Aletti”, din Roma, a venit la Cluj pentru a pregăti ultima fază a lucrărilor de la biserica ortodoxă „Schimbarea la Față” din municipiu. El s-a întâlnit joi dimineața cu părintele Titus Moldovan și Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, pentru a discuta despre lucrări, în vederea finalizării lor, mai ales că se dorește ca biserica să fie sfințită anul viitor.

Tot joi dimineața, la biserica „Schimbarea la Față”, de pe Bulevardul Eroilor, s-au reunit toți clericii din cele trei cercuri preoțești din Cluj. Cu acest prilej, pictorul italian și-a prezentat viziunea în ceea ce privește mozaicul realizat în interiorul bisericii. Maestrul spune că acesta reprezintă o încercare de a recupera arta iconografică a primului mileniu.

 

Unde există iubire, acolo este Dumnezeu

În ceea ce privește munca pe care o realizează, Marko Rupnik a declarat că echipa lui începeDSC_0006 munca, în fiecare zi, cu Dumnezeu:

„Când lucrăm începem fiecare zi cu Sfânta Liturghie, pentru a fi o adevărată biserică, o biserică euharistică. Iar dacă acești pereți sunt un portret, eu nu pot să-mi fac autoportretul dacă nu știu cine sunt. De aceea trebuie să descopăr cine sunt, iar dacă în Sfânta Euharistie noi primim viața lui Dumnezeu, eu trebuie să văd această viață în timpul muncii. Suntem din 14 națiuni și din trei tradiții bisericești: ortodocși, greco-catolici și romano-catolici. Pe mine mă interesează dacă între noi există  iubire, pentru că unde există iubire acolo este Dumnezeu. Pentru mine aceasta este Biserica”.

Lucrările în tehnica mozaic, de la biserica „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca au început în 2006 și se speră finalizarea lor până în 2016.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Nevinovăţia pruncilor

Nevinovăţia pruncilor

„Adevărat vă zic vouă: de nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 18, 3). Din nou ne proşternem în faţa ieslei din Betleem spre care, ca şi pe păstori, ne-au călăuzit îngerii spunându-ne: „Nu vă temeţi. Căci iată, vă...

Proiectul „BISERICA, TINERII ȘI COLINDELE” , Ediția a IX-a

Proiectul „BISERICA, TINERII ȘI COLINDELE” , Ediția a IX-a

Marți, 20 decembrie 2016, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău s-a finalizat proiectul „Biserica, tinerii și colindele”, Ediția a IX-a. În proiect au fost implicați 500 de copii de la școlile din Municipiul Zalău, iar ca parteneri au fost...

Concertul de colinde „Crăciun în Maramureş”

Concertul de colinde „Crăciun în Maramureş”

Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopulul Maramureşului şi Sătmarului, a participat, marţi, 20 decembrie 2016, de la ora 15:00, în municipiul Sighetu Marmaţiei, la Concertul tradiţional de colinde „Crăciun în Maramureş”, desfăşurat în sala „Episcop Dr. Vasile Stan”...