„Pocăinţa, singura cale de dobândire a milei şi a iertării lui Dumnezeu”, îndeamnă PS Iustin

de | apr. 2, 2020 | Episcopia Maramureșului și Sătmarului

„Pocăinţa este singura cale de dobândire a milei şi a iertării lui Dumnezeu”, a spus Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, care a oficiat miercuri, 1 aprile 2020, Canonul cel Mare şi Sfânta Liturghie a Darurilor înainte Sfinţite în Paraclisul Episcopal din Baia Mare. Slujbele, oficiate în sobor restrâns de preoți și diaconi, au fost transmise live pe pagina de socializare a  Episcopiei, pentru a putea fi urmărite de credincioşi.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul a vorbit despre Canonul cel Mare şi despre rânduiala oficierii în Postul Învierii Domnului, „o slujbă de profundă pocăinţă, un dialog al conştiinţei omului păcătos cu propriul său suflet, un tezaur nepreţuit al Bisericii Răsăritului”, dar și despre autor, Sfântul Andrei Criteanul. Preasfinţia sa a amintit și de Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, sărbătorită în această zi, despre viaţa ei şi despre sfinţenia pe care a dobândit-o prin pocăinţă.

Episcopul Maramureşului şi Sătmarului a arătat cum poate fi dobândită mila şi iertarea lui Dumnezeu: „Pocăinţa este singura cale de dobândire a milei şi a iertării lui Dumnezeu, atunci când L-am supărat, când am transformat viaţa noastră într-o partitură care nu este pe placul lui Dumnezeu, care este scrisă doar după planurile omeneşti, ale noastre, fără Dumnezeu, fără participarea lui Dumnezeu.”

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a precizat că, în aceste zile, Dumnezeu ne arată cum putem fi fericiți: „Să ne mulţumim cu puţin. Să ne învăţăm să lucrăm, să cultivăm pământul. Să ne agonisim în sudoarea frunţii cele necesare. Să trăim frumos,fără să dorim mult. Să facem din prisosul nostru bine altora. Să ajutăm. Iată, acum sunt spitale în dificultate, sunt oameni bătrâni, lipsiţi de resurse financiare. Ei trebuie ajutaţi, iar Biserica-i la datorie. Să învăţăm că suntem chemaţi în această stare de separare şi de izolare să reînvăţăm normalitatea, dar să ne plângem și păcatele. Să-i cerem iertare lui Dumnezeu toţi, pentru că toţi am greşit. Şi să ne rugăm să ne dăruiască bucuria şi Lumina Sfintei Învieri, ca să putem cânta Hristos a Înviat!, chiar dacă nu vom fi împreună în biserici. Să putem cânta în comuniune tot neamul românesc şi toată lumea creştină şi să spunem din toată inima Hristos a Înviat! şi Adevărat a Înviat!”

Ultimele articole

Sfânta Liturghie Arhierească în Parohia Tulghieş

Sfânta Liturghie Arhierească în Parohia Tulghieş

Duminică, 7 mai 2023, a vindecării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Ortodoxă Tulghieș, Protopopiatul Chioar, unde a sfințit noua capelă de...

Sfânta Liturghie de hram la Mănăstirea Ieud

Sfânta Liturghie de hram la Mănăstirea Ieud

Duminică, 30 aprilie 2023, Duminica Mironosiţelor, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie de hram la Mănăstirea Ieud, Protopopiatul Vişeu. „Duminica Mironosiţelor Femei este una dintre duminicile frumoase de...

Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii la Mănăstirea Rohia

Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii la Mănăstirea Rohia

Vineri, 21 aprilie 2023, de praznicul Izvorul Tămăduirii, unul din hramurile Mănăstirii Rohia, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de hram la acest sfânt locaş din Muntele cel Sfânt al Rohiei....