Preasfințitul Benedict Bistrițeanul, prezent în mijlocul mănășturenilor, în a treia zi din Postul Mare

de | mart. 5, 2020 | Actualitatea religioasă

Miercuri, 4 martie 2020, de la ora 18:00, în a treia zi din Postul Mare, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia s-a citit a treia parte a Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur.

Din soborul slujitor au făcut parte: protopopul de Cluj II, preotul Alexandru Constantin Ciui, preotul paroh Dan Cismaș și ceilalți preoți slujitori din cadrul parohiei.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le celor prezenți despre importanța Canonului cel Mare și a acestor zile cu un program duhovnicesc special.

„Atmosfera care se crează la slujba Canonului, ne conduce în această stare a Împărăției lui Dumnezeu. Și cum se întâmplă acest lucru? Se întâmplă invitându-ne la o călătorie personală. O călătorie personală în istoria omului dintotdeauna și până la capătul lumii. Ați auzit multe nume din Vechiul Testament, pomenindu-se în cântările pe care le-am rostit în mijlocul bisericii, e vorba de Iacov, David, Solomon, Enoh, Ilie și mulți alții, dar cu referire la fiecare dintre ei, imnograful ne spunea așa: suflete al meu – în cazul în care erau exemple negative – ai grijă să nu faci asemenea, iar în cazul în care erau exemple pozitive – urmează-i aceluia. Și dintr-odată istoria Vechiului Testament și istoria întregii omeniri devine istoria mea. Eu sunt păcătosul despre care se vorbește în Canon, eu sunt păcătosul și îndureratul care are nevoie de vindecare, nu doar cei pomeniți, eu sunt acela. Și atunci ce fac? La fel cum au făcut ei în acele vremuri, sunt chemat să mă pun înaintea lui Dumnezeu. Și de atâtea ori am cântat în această seară: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă! Această rugăciune, acest refren socotesc că este deschizător al Împărăției lui Dumnezeu și în același timp este mângâietor pentru inimile noastre.”

Ierarhul a conchis afirmând că: „Această perioadă deosebită în care ne aflăm este o șansă pe care ne-o dă Dumnezeu prin lucrarea Bisericii. Ne liniștim mai mult decât în alte perioade ale anului. Cercetăm Biserica mai mult. Mai puțin televizor, mai puțin internet, mai puțină gălăgie, mai puțină umblare, mai puține vizite… De ce?! Ca să facem mai mult loc lui Dumnezeu în viața noastră.”

De asemenea, părintele paroh Dan Cismaș a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare. Totodată, i-a oferit o icoană cu Maica Domnului.

Biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, închinată Eroilor Revoluției din decembrie 1989, s-a zidit între anii 1990-2018, fiind cunoscută sub numele de „Catedrala din Mănăștur”.

Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în data de 6 mai 1990, de către vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu, prin implicarea directă a preotului Vasile Raus.

Proiectul bisericii i se datorează arhitectului Radu Spânu, purtând marca arhitecturii Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, împrumutând, totodată, și unele detalii arhitecturale ale Catedralei „Sfântul Petru” din Roma.

Lăcașul de cult a fost sfințit la data de 20 ianuarie 2019, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

În prezent, biserica, de dimensiuni impresionante, este pregătită pentru a fi pictată, lucrându-se la finisajele interioare.

Biserica este păstorită de părintele paroh Dan Cismaș, împreună cu părinții slujitori Vasile Raus, Vasile Bancoș, Nicolae Maja și Radu Onac, avându-i alături pe arhidiaconii Andrei Stoian și Daniel Buruian.

Mai multe fotografii AICI 

Miercuri, 4 martie 2020, de la ora 18:00, în a treia zi din Postul Mare, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul,…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Miercuri, 4 martie 2020

Foto credit: Daniel Vasilca

Ultimele articole

Să-L iubim din tot sufletul pe Dumnezeu

Să-L iubim din tot sufletul pe Dumnezeu

Bătrânul Iosif Isihastrul: „Ceea ce nu-i dăm lui Dumnezeu spre a fi întrebuinţat de El, este întrebuinţat de diavol. De aceea Domnul ne-a dat porunca să-L iubim din tot sufletul şi din toată inima, pentru ca cel rău să nu găsească nici loc, nici odihnă pentru a locui...

Reflecții asupra cultului divin

Reflecții asupra cultului divin

Scopul întregii educații catehetice, religioase a creștinului este acela de a-l introduce în Biserică, în trupul mistic al lui Hristos și să îl integreze în viața Bisericii, care este viața de har, de comuniune cu Dumnezeu, de iubire, de unitate și progres duhovnicesc...

Biserica din Lunca, resfințită de Mitropolitul Clujului

Biserica din Lunca, resfințită de Mitropolitul Clujului

În Duminica a 21-a după Rusalii, 17 octombrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea din localitatea Lunca, județul Bistrița-Năsăud, de la...

Binecuvântarea lucrărilor efectuate la Biserica din Sânmărtin

Binecuvântarea lucrărilor efectuate la Biserica din Sânmărtin

În Duminica a 21-a după Rusalii, 17 octombrie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din Sânmărtin, județul Cluj. Cu acest prilej, Părintele Episcop...