Preasfințitul Părinte Benedict Bistriţeanul, în vizită de lucru la Floreşti

de | iul. 10, 2020 | Actualitatea religioasă


Preasfințitul Părinte Benedict Bistriţeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului a efectuat joi, 9 iulie, o vizită de lucru la două parohii din Comuna Floreşti, arondate Protopopiatului Orotodox Român Cluj 1, fiind însoţit de PC Părinte Protopop Dan Hognogi.

PS Părinte a avut parte de două întâlniri de suflet, cu doi preoţi de vocaţie excepţionali, care dincolo de principiile şi metodele pastorale deja cunoscute, dincolo de calităţile spirituale incontestabile, au identificat, prin conclucrarea cu harul dumnezeiesc, mijloace pentru realizarea corectă a misiunii în Duhul Unicului Păstor într-o comunitate, cea a Floreştiului, nu doar tânără, dar şi exigentă.

Vizita PS Părinte Benedict a început în Parohia „Sf. Prooroc Daniel”, în care slujeşte părintele Ioan Tănase Chiş. Acesta şi-a încheiat misiunea la Jucu Gară în urmă cu aproape trei ani pentru o nouă provocare, atât pentru sine, cât şi pentru biserică, pe care nu mulţi preoţi ar accepta-o. În prezent, Părintele Ioan Tănase Chiş slujeşte aceleiaşi Biserici a lui Hristos, cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, dar într-un spaţiu atipic, respectiv într-o fostă hală industrială, care la exterior nu seamănă cu biserica pe care o ştim cu toţii.

Parohia “Sf. Prooroc Daniel” a fost înfiinţată în vara anului 2017, pentru a răspunde nevoilor fireşti de dezvoltare urbanistică a comunei, care a cunoscut o creştere demografică fulminantă în ultimii zece ani, iar populaţia depăşeşte în prezent 50.000 de suflete. Părintele Ioan Tănase a luat-o de la zero, dar s-a adaptat, iar comunitatea are numai cuvinte de laudă la adresa lui, mai cu seamă că se implică în numeroase activităţi cu cei mici. Spaţiul care deserveşte în prezent ca lăcaş de cult este generos, iar Părintele Ioan Tănase a profitat, amenajând un loc numai pentru copii.

Mai mult decât atât, aici au loc spectacole de teatru, iar aceste activităţi fac ca Biserica să fie de multe ori neîncăpătoare. Sunt credincioşi care mărturisesc că înainte se deplasau la Cluj-Napoca, pentru Sfânta Liturghie duminicală, dar acum se bucură că au propria biserică şi apartenenţa la o comunitate parohială. Părintele Ioan Tănase este perceput ca fiind deschis, concectat la realităţile lumii post-moderne şi la nevoile societăţii contemporane. Întrucât vremurile se schimbă cu repeziciune şi odată cu acestea şi misiunea preotului, una dintre cele mai grele si delicate din lume, fiind bazată pe o chemare launtrică si exigenţe de tot felul, greu de înţeles şi acceptat pentru lumea secularizată din jur, reclamă un restart, Părintele Ioan Tănase nu se doreşte altfel, ci încearcă, şi constatăm că şi reuşeşte, nu doar să răspundă unor nevoi, ci să gestioneze anumite provocări ale unui timp care ridică anumite probleme pastoraţiei, mai cu seamă în ceea ce priveşte comunicarea publică.

Părintele Ioan Tănase Chiş a absolvit Seminarul Teologic din Alba Iulia, promoţia 2002, după care s-a înscris la Facutatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, urmând în paralel și Facultatea de Studii Europene și Relații Internaționale din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Are două masterate, unul în Consiliere Psihologică la Universitatea 1 Decembrie 1918 (Alba Iulia) și unul în „Strategii și politici de marketing și management în unitățile economice obținut la UBB în Cluj. În prezent urmează studiile doctorale în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, sub îndrumarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei.

Cea de-a doua oprire a fost la Parohia “Sf. Ioan Iacob Hozevitul”, unde a fost primit de Părintele Ovidiu Ciprian Marţiş, cel care a avut o iniţiativă inedită şi lăudabilă, de a facilita, în perioada pandemiei, accesul credincioşilor la slujbele religioase, pictând flori colorate la o distanţă de 1,5 metri în curtea bisericii, respectând astfel măsurile impuse de autorităţi privind distanţarea socială.

Ultimele articole

Ziua Crucii în Protopopiatul Huedin

Ziua Crucii în Protopopiatul Huedin

Biserica parohială din Hodiș, Protopopiatul Huedin, și-a serbat sâmbătă, 14 septembrie 2019, hramul: Înălțarea Sfintei Cruci. Cu această ocazie a fost săvârșită Sfânta Liturghie, în sobor de preoți, din care au făcut parte: protopopul Huedinului, părintele Dan...

Liturghie Arhierească în Parohia Ceaca

Liturghie Arhierească în Parohia Ceaca

Sâmbătă, 14 septembrie 2019, cu ocazia praznicului Înălțării Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Ceaca, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de...

Preoții din protopopiatul Gherla, reuniți în ședință

Preoții din protopopiatul Gherla, reuniți în ședință

Luni 8 iunie 2015, în Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din municipiul Gherla, a avut loc şedinţa lunară a preoţilor din Protopopiatul Ortodox Gherla. Invitaţii evenimentului au fost părintele Dorel Gălan, consilierul Liciniu Câmpean şi doamna Adela...

Ședință lunară în protopopiatul Cluj II

Ședință lunară în protopopiatul Cluj II

Preoții din municipiul Cluj-Napoca au fost informați asupra pericolelor care stau la baza internetului și a rețelelor de socializare. Ei au asistat marți, 9 iunie 2015, în cadrul ședinței lunare, la o prelegere susținută de scriitorul Cornel Udrea pe tema singurătății...

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Duminică, 7 iunie 2015, credincioșii parohiei Sălăjeni, din Episcopia Sălajului, au îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi, biserica cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil a fost resfințită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. În...

Conferința preoțească de primăvară, în Episcopia Sălajului

Conferința preoțească de primăvară, în Episcopia Sălajului

Marți, 2 iunie 2015, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de primăvară, a preoților din Episcopia Sălajului. Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii...