Preasfinţitul Părinte Episcop Vasile Flueraş – Mărturii de suflet

Pe data de 8 octombrie se împlinește un an de la mutarea la Domnul a Preasfințitului Vasile Flueraș. Cu acest prilej la editura Renașterea a fost publicat volumul „Preasfinţitul Părinte Episcop Vasile Flueraş – Mărturii de suflet ”, coordonat de Raluca Ioana Irimia. Volumul va fi lansat într-o seară comemorativă, joi, 6 octombrie, la Muzeul Mitropoliei Clujului, în prezența Părintelui Mitropolit Andrei, începând cu ora 19.00.
„Episcopul Vasile Flueraș era, cu prezența lui tonifiantă, atât de drag sufletului nostru. El, după spusa lui Anton Cotruș, se dăruie mereu, oricând și orișicărui. Și lucrul acesta îl făcea mereu, de zeci de ani. A fost hirotonit de către Arhiepiscopul Teofil și a făcut multă misiune. Preot celib fiind, după Revoluție s-a călugărit și a ajuns Starețul Mănăstirii Nicula. Cu sufletul lui cald a făcut mulțime de ucenici. Nu-mi pot socoti un merit faptul că i-am fost naș de călugărie, pe atunci fiind episcop tânăr, iar slujba tunderii în monahism a făcut-o Preasfințitul Irineu. Mănăstirea de metanie a fost cea a Sfântului Ioan Botezătorul de la Alba Iulia, unde era stareț părintele Ioan Cojan, un apropiat al dânsului. Așa cum spuneam, nu a rămas în Arhiepiscopia Alba Iuliei, ci a ajuns stareț la Nicula și Exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului.
Mitropolitul Bartolomeu l-a chemat la slujirea de episcop, lucru pe care l-a împlinit cu toată dăruirea, făcându-se tuturor toate. Nu se cruța pe sine. Și înainte de a deveni episcop, și după, le-a fost la mulțime de oameni duhovnic. Îi ajuta duhovnicește și, cât putea, chiar și material. Iar legătura cu oamenii apropiați Bisericii, inclusiv din străinătate, o păstra cu sfințenie.
Trebuie să mărturisim că ne lipsește și în virtutea dragostei ce i-o purtăm vom organiza un simpozion comemorativ la Muzeul Arhiepiscopiei, iar apoi un parastas solemn. Dumnezeu să-i dea bucuria pe care o merită, dimpreună cu îngerii Săi.” (Mitropolitul Andrei al Clujului)
Mai multe din Cărți vechi și noi
„Ortodoxia în Occident. 10 convertiri”. O carte care luminează

„Ortodoxia în Occident. 10 convertiri”. O carte care luminează

„Teama mea este că în Ortodoxie apare adesea compelxul de inferioritate. Ni se pare că trebuie să obţinem un fel de bogăţie vestică, sau distincţii academice (cei cărora li se dau distincţii academice în şcolile ortodoxe, uneori sunt oamnei care se opun Bisericii). Sunt suprins să văd că în România sau în alte ţări ortodoxe, ortodocşii par a nu vedea tezaurul pe care-l au. Din punctul meu de vedere România este bogată. Teama mea este că dorinţa de a fi în Uniunea Europeană, dorinţa de a deveni tot mai vestici, dorinţa de a o lua pe calea umanismului (care în realitate este hedonism) românii ar putea sărăci spiritual. Chiar spiritul care ne face atât de bogaţi, ar putea fi pierdut în căutarea altor tipuri de bogăţie”

Duhul a suflat în pustie

Duhul a suflat în pustie

  După ce în anul 2012 Daniel Lemeni a publicat volumul Tradiția paternității duhovnicești în spiritualitatea creștină răsăriteană. Un studiu asupra îndrumării spirituale în Antichitatea creștină târzie (Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia), doi ani mai târziu revine cu...

Frumuseţe şi isihie în vieţuirea aghioritică

Frumuseţe şi isihie în vieţuirea aghioritică

În peisajul scrierilor teologice contemporane din spaţiul ortodox, o figură cu totul aparte fac cele ale celor trei călugări atoniţi care au regenerat monahismul din Sfântul Munte în a doua parte a secolului XX. Este vorba de Arhimandritul Vasilios Gondikakis,...

„Spovedanie neterminată” sau despre confruntarea cu sinele

„Spovedanie neterminată” sau despre confruntarea cu sinele

Spovedanie neterminată, o lucrare semnată cu un pseudonim destul de transparent pentru cititorul atent, a ajuns la a treia ediție. După ce inițial a fost publicată la Editura Bizantină, apoi la Editura Arhiepiscopiei Craiovei, în anul 2010 cartea a fost repusă pe...