Prelegere despre secularizare a teologului Teodor Baconschi, la Muzeul Mitropoliei Clujului

de | iun. 26, 2019

În cadrul „Serilor culturale” ale Muzeului Mitropoliei Clujului, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului va găzdui, sâmbătă, 29 iunie 2019, de la ora 19.00, în sala Mare a Muzeului, prelegerea: „Provocările misiunii creștine în lumea secularizată” susținută de teologul și diplomatul Teodor Baconschi.

Acest moment cultural este gândit ca o întâlnire și o discuție pe o temă de maximă actualitate pentru fiecare creștin care dorește să își trăiască în mod conștient rolul de mărturisitor al Domnului într-o lume tot mai puțin deschisă spre afirmarea unei identități creștine.

Prelegere despre secularizare a teologului Teodor Baconschi, la Muzeul Mitropoliei Clujului„Ancorat în orizontul frământărilor actuale, atât în plan teologic, cât și în planul ideilor, Teodor BACONSCHI ne propune prin această prelegere o reflecție asupra modului în care fiecare creștin și Biserica în ansamblul ei trebuie să se poziționeze în contextul tot mai evident al lumii secularizate. Nevoia unei bune ancorări în adevărurile de credință și asumarea unei conștiințe creștine vii, dublate de deschiderea spre valori și spre respectul față de tot ce e bun în lume sunt repere principale care pot da valoare vieții și pot construi o lume cu sens.”, conform celor afirmate de pr. Bogdan Ivanov, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului.

Acest moment cultural va fi însoțit și de un recital muzical susținut de Mara Torge – vioară și Tudor Torge – chitara clasică.

Intrarea este liberă.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Training pentru tineri – A.T.C.O. şi A.S.C.O.R. CLUJ

Training pentru tineri – A.T.C.O. şi A.S.C.O.R. CLUJ

în cadrul proiectului de tineret ”Zile de poveste”, Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj, în parteneriat cu Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, Filiala Cluj-Napoca, vă invită la un training despre ”Organizarea unei zile de activități pentru copii...

Conferința de primăvară în Protopopiatul Dej

Conferința de primăvară în Protopopiatul Dej

În Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului se desfășoară în această perioadă Conferinţele preoţeşti de primăvară. Conferința s-a desfășurat luni, 15 mai 2017, în Protopopiatul Dej. În cadrul acestei conferințe, tema abordată se încadrează în tematica generală a...

Biserica parohiei clujene Cornești, sfințită de patru ierarhi

Biserica parohiei clujene Cornești, sfințită de patru ierarhi

Biserica parohiei din localitatea clujeană Cornești, protopopiatul Huedin,  a fost sfințită astăzi, 14 mai 2017, în Duminica a 5-a după Paști,  în prezența mai multor ierarhi români, în frunte cu Arhiepiscop si Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei....

Liturghie arhierească, în  parohia  sălăjeană Dragu

Liturghie arhierească, în parohia sălăjeană Dragu

Duminică, 14 mai 2017, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Dragu, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi și diaconi, în frunte părintele Cătălin Lucaci, protopopul Zalăului....