Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Prezență Arhierească în Parohia Bocșița

de | mai 24, 2020

Duminică, 24 mai 2020, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Bocșița, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului și cu Preacucernicul Părinte paroh Silviu-Claudiu Silaghi.

La finalul slujbei, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfinţitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură.

Prima atestare documentară a localității provine din anul 1349, când satul apare sub numele de Baxa.

În ceea ce privește viața bisericească din această localitate, amintim faptul că din secolul al XVIII-lea există o biserică de lemn cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, așezată pe dealul ce se ridică deasupra satului.

Datorită faptului că biserica de lemn a devenit neîncăpătoare, după anul 1990 s-a sfințit piatra de temelie pentru noua biserică de zid. Lucrările efectuate la noul lăcaș de cult s-au desfășurat pe durata mai multor ani, sub coordonarea mai multor preoți, acesta fiind târnosit în luna octombrie a anului 2012.

Cu toate că localitatea este situată în apropierea Municipiului Zalău, în prezent, în satul Bocșița mai trăiesc doar 51 de credincioși.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Episcopia Sălajului
Denia Canonului cel Mare oficiată la Catedrala Episcopală din Zalău

Denia Canonului cel Mare oficiată la Catedrala Episcopală din Zalău

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, una dintre cele mai adânci rugăciuni ale Postului Mare, așază înaintea omului propria viață în lumina Sfintei Scripturi, aducând, de la Adam până la paginile Noului Testament, exemple de cădere și de ridicare, care devin...