Prezență Arhierească în Parohia Buciumi, Sălaj

de | iun. 10, 2018

Duminică, 10 iunie 2018, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Buciumi, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte și Preacucernicul Părinte Cătălin Lucaci, protopopul Zalăului.

În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, copiii și cei care au primit dezlegare de la duhovnic în urma spovedaniei, au fost împărtășiți cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Prima atestare documentară a localităţii datează din anul 1474, când satul apare sub numele de Câmpul Cetății, denumirea provenind de la Castrul Roman.

Vechea biserică din Buciumi, ridicată înainte de anul 1750, din piatră adusă de la Castrul Roman, a fost transformată, în anul 1865, într-o școală cu predare în limba română, pentru ca elevii să nu fie maghiarizați de regimul austroungar, iar începând cu anul 2007 aceasta a devenit capelă mortuară.

Actualul lăcaș de cult a fost zidit, începând cu anul 1868, după planul Catedralei „Sfântul Nicolae” din Oradea, în timpul păstoririi preotului Nicolae Suru, însă datorită greutăților întâmpinate în acea perioadă, edificarea bisericii a durat până în anul 1915. În anii 1923-1924, lăcașul de cult a fost zugrăvit, iar în data de 15 august a anului 1925 acesta a fost sfințit de Mitropolitul Vasile Suciu.

Între anii 1974-1976, biserica a fost pictată în tehnica frescă, iar în data de 10 octombrie 1976, aceasta a fost sfințită de Preasfințitul Părinte Vasile Coman, Episcopul Oradiei.

Începând cu anul 2001, Preacucernicul Părinte Liviu Boboș a fost numit preot al Parohiei Buciumi, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea lăcașului de cult și a casei parohiale.

Secretar Eparhial, Diac. Ionică Torcoș

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Resfințirea bisericii din Parohia Măeriște, Episcopia Sălajului

Resfințirea bisericii din Parohia Măeriște, Episcopia Sălajului

Duminică, 28 mai 2017, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Măeriște, Protopopiatul Șimleu Silvaniei, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la locașul de cult. După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta...

Libertatea, un dar care trebuie mereu câștigat

Libertatea, un dar care trebuie mereu câștigat

La Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca a avut loc o conferință cu tema „Prizonierii libertăților promise”, organizată de Liga Studenților din Cluj și care i-a avut ca invitați pe Teodor Baconschi și Radu Preda, informează ziarul Lumina, ediția de...

Avocatul Pavel Abraham a conferențiat la Zalău

Avocatul Pavel Abraham a conferențiat la Zalău

În seara zilei de joi, 25 mai 2017, la Zalău a avut loc o nouă întâlnire în cadrul seriei de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”. Astfel, în sala Dialoguri Europene a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Avocatul și Generalul Pavel Abraham a susținut...

Sfânta Liturghie și Pomenirea Eroilor la Mănăstirea Muntele Rece

Sfânta Liturghie și Pomenirea Eroilor la Mănăstirea Muntele Rece

Mănăstirea „Înălțarea Domnului” de la Muntele Rece a fost astăzi în sărbătoare. Hramul așezământului monahal a reunit mulțime de credincioși care au venit să petreacă marea sărbătoare în rugăciune alături de Mitropolitul Andrei al Clujului și obștea mănăstirii. Sfânta...