Prezență Arhierească la Parohia Inău, Episcopia Sălajului

de | sept. 24, 2017

Duminică, 24 septembrie 2017, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Inău, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi și diaconi, în frunte cu Preacucernicul Părinte paroh Mirel-Claudiu Bene și în prezența a numeroși credincioși.

Prezență Arhierească la Parohia Inău, Episcopia SălajuluiLocalitatea Inău este situată în partea de nord-est a județului Sălaj și aparține, din punct de vedere administrativ, de comuna Someș-Odorhei. Prima atestare documentară a satului provine din anul 1387, când localitatea apare sub numele de Ineu.

În ceea ce privește viața bisericească din Inău, amintim că în „Monografia Sălajului”scrisă de Petri Mor, la pagina 155, tomul I, se menționează faptul căîn acest sat exista, în secolul al XV-lea un locaș de cult de piatră, iar în secolul al XVII-lea o biserică calvină înfloritoare. Cu toate că românii au fost obligați să adere la calvinism, în sufletele lor, aceștia au rămas creștini ortodocși. Abia după anul 1800, încep să apară mai multe informații despre locașul de cult al satului. Astfel, biserica de lemn din Inău a fost ridicată în anul 1832, după cum se poate observape inscripția de pe arcada prispei din dreptul intrării, aceasta fiind adusă, potrivit unei tradiții locale, pe apă, cu pluta, de la Preluci.

Datorită faptului că locașul de cult de lemn a devenit neîncăpător, odată cu creșterea numărului de credincioși, s-a simțit nevoia construirii unei biserici mai mari. În acest sens, lucrările de edificare a noului locaș de cult s-au demarat în anul 1979, sub păstorirea vrednicului părinte Ioan Pop.

Începând cu anul 2002, Preacucernicul Părinte Claudiu-Mirel Bene a fost numit preot al Parohiei Inău, sub păstorirea Precucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea locașului de cult și a casei parohiale.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Prezență arhierească în filia Arghișu, protopopiatul Huedin

Prezență arhierească în filia Arghișu, protopopiatul Huedin

Credincioșii filiei Arghișu din Protopopiatul Huedin au avut bucuria, sâmbătă, 20 mai 2017, de a-l primi în satul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului. Ierarhul a fost întâmpinat de soborul de preoți și credincioși, apoi în jurul orei 9:00 a...

Zi de sărbătoare în Parohia Recea Mare

Zi de sărbătoare în Parohia Recea Mare

Duminică, 21 mai 2017, în ziua de prăznuire a Sfinților Împărați Constantin și Elena, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica nouă din Parohia Recea Mare, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Alături de Preasfinția Sa au slujit Preacucernicul...

Masterclass de muzică bizantină la Cluj-Napoca

Masterclass de muzică bizantină la Cluj-Napoca

Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, împreună cu Grupul „Sfântul Ioan Damaschin”, Parohia „Învierea Domnului” și Paraclisul „Sfântul Stelian”, organizează în perioada 23- 26 mai 2017, un Masterclass de Muzică Bizantină, susținut de către domnul Prof....

Sesiune de comunicări, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj

Sesiune de comunicări, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj

La Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a avut loc în perioada 18-19 aprilie 2017,  sesiunea de comunicări științifice studențești, organizată la nivel licență, master și doctorat, cu tema: „Mărturisirea credinței prin cuvânt și...

Procesiunea de Rusalii la Cluj-Napoca

Procesiunea de Rusalii la Cluj-Napoca

Pentru al șaptelea an consecutiv, clujenii sunt invitați să participe duminică, 4 iunie 2017 la Procesiunea de Rusalii organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca, din iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei. Evenimentul reînvie o...