Prima ședință din 2020 a Sinodului Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului

de | ian. 9, 2020 | Actualitatea religioasă

Ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului s-au reunit joi, 9 ianuarie, în prima ședință de Sinod Mitropolitan din anul 2020. Întâlnirea a avut loc la Mănăstirea Rohia din Episcopia Maramureșului și Sătmarului. Sinodul a fost prezidat de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, cu participarea Preasfințitului Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a Preasfințitului Petroniu, Episcopul Sălajului și a Preasfințitului Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

În cuvântul de introducere, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a adus la cunoștință faptul că Preasfințitul Vasile Someșanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, și-a depus cererea de pensionare la Sfântul Sinod, aceasta fiind aprobată în data de 17 decembrie 2019. Prin urmare, în conformitate cu articolul 131 al Statutului de Organizare și Funcționare al Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfințitul Andrei a propus membrilor Sinodului Mitropolitan doi candidați, pentru postul de Episcop vicar al Arhiepiscopiei Clujului, în persoana preacuviosului arhimandrit Benedict Vesa, secretar eparhial și lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, și a preacuviosului arhimandrit Samuel Cristea, profesor și duhovnic al Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca. Propunerea a fost supusă dezbaterii, fiind prezentate date cu privire la biografia, viața și activitatea celor doi arhimandriți, a declarat pentru Radio Renașterea Pr. Lect. Univ. Dr. Răzvan Perșa, președintele Consistoriului Mitropolitan.

Cele două propuneri vor fi înaintate Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în vederea alegerii de Episcop vicar.

Ierarhii prezenți, împreună cu obștea Mănăstirii Rohia, au săvârșit și o slujbă de pomenire la mormântul arhiepiscopului Justinian Chira.


Credit foto: Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Ultimele articole

30 august – †) Sf. Ierarhi Varlaam, Mitropolitul Moldovei, și Ioan de la Râșca și Secu, episcopul Romanului; Sf. Ierarhi Alexandru, Ioan și Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului

30 august – †) Sf. Ierarhi Varlaam, Mitropolitul Moldovei, și Ioan de la Râșca și Secu, episcopul Romanului; Sf. Ierarhi Alexandru, Ioan și Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului

Sfântul Ierarh Varlaam Sfântul Ierarh Varlaam s-a născut în jurul anului 1590 într-o familie de răzeşi din ţinutul Neamţului. Numele său de botez a fost Vasile. Din tinereţe şi-a îndreptat paşii spre Schitul Zosim de pe valea pârâului Secu, unde a învăţat limbile...

Denia Prohodului Domnului, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Denia Prohodului Domnului, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în Vinerea Mare, 30 aprilie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat Denia...

Sfânta Liturghie din Joia Mare | Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Sfânta Liturghie din Joia Mare | Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

În Sfânta și Marea Joi, 29 aprilie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia, în sobor de...